Consilierul local Eduard Robert Minuț, despre transport și administrație locală (VIDEO)

0

Eduard Robert Minuț este consilier local în Consiliul Local din Piatra-Neamț și, de asemenea, este antreprenor, având o afacere de succes în transporturi.

Ca operator economic, nu a fost scutit de efectele pandemiei din ultimii 2 ani.

„Toți operatorii de transport pe toată această perioadă a pandemiei și-au făcut bine treaba, efectuând un serviciu public. Noi suntem la dispoziția călătorilor și efectuăm curse de transport persoane pe raza județului Neamț. În această perioadă a pandemiei, toate sectoarele economiei au fost afectate. Și noi am avut foarte mult de suferit. Am fost nevoiți să ne suspendăm o perioadă activitatea, parțial, nu în totalitate. Am funcționat undeva la 30%, la un moment dat eram la limită. Ușor, ușor am depășit aceste momente. Sperând că s-a terminat pandemia ne-am trezit cu această situație a războiului care din nou a pus un bolovan pe umerii noștri. Au crescut foarte mult prețurile la combustibil, la asigurări și e foarte greu de ținut în picioare o afacere de transporturi în aceste momente grele.”, ne-a declarat Eduard Robert Minuț.

Noile norme de transporturi necesită investiții pentru operatorii economici. E în studiu noul program de transport județean care ar urma să scoată la licitație atribuirea de trasee până la sfârșitul anului.

„Vom fi nevoiți să achiziționăm mașini noi, să înnoim parcul auto. Mașini Euro 6 și electrice – hibrid. Deci vom aduce un plus de valoare serviciului de transport. Sperăm că o să și găsim mașini. Știți bine că e criza cipurilor și probabil va trebui să le cumpărăm din Turcia.”, a mai spus Eduard Minuț.

Până la sfârșitul anului, SC Troleibuzul SA va beneficia de autobuze electrice, lucru care va îmbunătăți transportul din Piatra-Neamț. Încă nu este clar dacă planul de mobilitate va afecta negativ traficul urban, aglomerându-l. O altă problemă e și la studiile care au subevaluat numărul real de pasageri.

„Acest studiu de mobilitate a fost efectuat în perioada pandemiei, pe județ. Nu se circula la capacitate maximă. Din punctul meu de vedere ar trebui refăcut studiul. Aceeași problemă e și în Piatra-Neamț, dacă numărul pasagerilor e în creștere și se va renunța la mașina personală…”

Marea problemă a transportatorilor e și colectarea încasărilor din bilete. Din acest punct de vedere, directorul Troleibuzul, Cristian Sauciuc, a anunțat demararea unei campanii de conștientizare prin care se îndeamnă călătorii să ceară și să păstreze biletul în momentul în care folosesc transportul în comun, deoarece în caz contrar apar pierderi în societate și există și riscul de amendă. Unii preferă să meargă la mica înțelegere cu șoferul și să plătească mai puțin, fără a primi bilet. Acest lucru aduce un mare deserviciu calității transportului local prin pierderi financiare care nu mai merg în investiții și, în plus, călătorul poate fi amendat cu o sumă care acoperă valoarea a cel puțin 15 bilete pentru un leu în minus dat pe o călătorie.

„Călătorul nu trebuie să accepte niciun compromis. Plata biletului aduce un plus de valoare mijloacelor de transport. Se poate găsi o modalitate de plată unică, cum e și în occident. Șoferii trebuie să fie atenți la trafic, la siguranța călătorilor. Povara în plus pentru ei să taxeze nu e OK.”, a precizat Eduard Minuț.

După stabilirea traseelor în planul de mobilitate, nu se va mai putea participa cu mijloace de transport fără aer condiționat, care nu au Euro 6 sau nu sunt electrice, lucru care va elimina din trafic „carcasele” poluante vechi, murdare, pline de rugină și probleme tehnice. Criza cipurilor, însă, face dificilă achiziția de noi autovehicule. Urmează o nouă bătălie pe transportul județean, subiect despre care vom reveni cu noutăți.

Întreaga discuție despre transporturi și administrație locală poate fi urmărită mai jos:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate