Conflict aplanat de polițiștii locali, în Piața Centrală din Piatra-Neamț

0

Polițiștii locali din cadrul Biroului Ordine Publică – Poliția Locală Piatra-Neamț au predat agenților Poliției Municipiului Piatra Neamț un bărbat în vârstă de 53 de ani din comuna Cândești, după ce a agresat un alt bărbat, în Piața Centrală din Piatra- Neamț.

În fapt, în timp ce patrula în incinta Pieței Centrale din Piatra-Neamț, în data de 24.02.2020, în jurul orei 16:30, echipajul Poliției Locale Piatra-Neamț s-a sesizat cu privire la faptul că între două persoane a izbucnit un conflict, una dintre acestea agresând-o prin lovire, pe cealaltă. Agresorul (I.B.), cu afecțiuni psihice și înarmat cu un cuțit, aflându-se sub influența băuturilor alcoolice, l-a atacat pe C.I (47 de ani), acuzându-l pe cel din urmă de furt. Pentru a aplana conflictul, agenții Biroului Ordine Publică l-au încătușat pe agresor, după care l-au condus la sediul poliției Locale Piatra Neamț. După identificare, acesta a fost sancționat cu amendă contravențională în valoare de 1000 de lei pentru încălcarea art. 2, pct ”1” și pct. ”24” din Legea 61/1991R. ”, transmite purtătorul de cuvânt al Poliției locale Piatra-Neamț.

I.B.  a fost predat agenților Poliției Municipiului Piatra Neamț, în baza unui proces verbal de constatare a infracțiunii de lovire, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate