Conferință de presă PNL Piatra-Neamț

2

Primarul Dragoș Chitic și echipa liberală de la Piatra-Neamț pregătesc pentru următorii ani proiecte de investiții de zeci de milioane de euro din fonduri europene în Piatra-Neamț

Avem în pregătire proiecte care vor aduce în orașul nostru în următorii ani câteva zeci de milioane de euro în principal din fonduri europene. Proiectele vizează  modernizarea căilor de circulație și a transportului public de persoane, realizarea de piste pentru bicicliști și încurajarea utilizării bicicletei prin implementarea unui sistem de bike sharing. Vom dezvolta prin aceste proiecte și conceptul de smart city prin implementarea unui sistem de management inteligent al traficului, amplasarea de stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice, extinderea și modernizarea sistemului de iluminat public, realizarea de parcuri publice multifuncționale. Nu vor neglijate nici unitățile de învățământ. Sunt incluse în proiecte de reabilitare , modernizare și dotări creșe, grădinițe, școli generale și licee”, a declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.

Majoritatea proiectelor vor fi finanțate în cadrul POR și beneficiază de o finanțare de 98 % din partea Uniunii Europene, contribuția municipalității fiind de 2 %.

”În ultima perioada avem aproape în fiecare săptămâna ședințe de Consiliu Local în care aprobăm indicatorii pentru proiectele pregătite. Cea mai mare parte dintre ele au termen de depunere 31 decembrie și din acest motiv ne preocupăm să realizăm documentațiile și cererile de finanțare. Va urma o perioada de evaluare din partea ADR și cel mai probabil în a doua parte a anului viitor se vor semna și contractele de finanțare urmând că după parcurgerea procedurilor de licitație să începem și realizarea efectivă”, a adăugat Drgoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.

În ședința de Consiliu Local de săptămâna viitoare vor fi pe ordinea de zi  trei proiecte importante privind infrastructură de transport prin care vom reabilita și moderniza trei coridoare de transport din oraș : B-dul Traian,/Piața Mihail Kogălniceanu,/B-dul Decebal , Strada Dimitrie Leonida / B-dul 9 Mai, și Strada Mihai Viteazu.

”Prin modernizarea acestor artere se vor realiza și piste pentru bicicliști, iar fluidizarea traficului se va realiza prin implementare unui alt proiect complementar de management inteligent al traficului. Toate aceste proiecte, prin implementarea lor vor avea că rezultat dezvoltarea orașului Piatra-Neamț și creșterea gradului de confort pentru pietreni”, a mai adăugat primarul Dragoș Chitic.

Pentru anul 2019 taxele și impozitele nu vor fi majorate iar gratuitățile la transport pentru elevi și pensionari vor fi extinse

Echipa liberală de la Piatra-Neamț a propus și va susține în Consiliul Local ca taxele și impozitele pentru anul 2019 să nu fie majorate.

Săptămâna viitoare vor fi aprobate în Consiliul Local taxele și impozitele pentru anul 2019. Chiar dacă primăria nu stă foarte bine financiar din cauza creditelor contractate în urmă cu 11-12 ani și a modificării aberante a legislației fiscale la nivel național de către actualii guvernanți , consider că povara fiscală nu trebuie transferată pe umerii populației”,  a declarat Romel Bîrjoveanu, liderul de grup PNL din Consiliul Local .

Un alt proiect al echipei liberale de la Piatra-Neamț este acela ca din  2019 să fie extinse gratuitățile la transport în municipiu  pentru elevi , pensionari și alte categorii de persoane cu venituri reduse.

Am văzut că Urbtrans , asociația care gestionează transportul public de persoane în Piatra Neamț și zona limitrofă a majorat tariful la transport. M-aș fi bucurat dacă ar fi explicat această majorare că să înțelegem și noi de ce a fost necesar acest lucru. Vă reamintesc că datorită faptului că există  Asociația de Dezvoltarea Intercomunitară Urbtrans  tarifele de transport nu mai sunt stabilite de fiecare primărie în parte ci de majoritatea membrilor asociației care astăzi este formată din reprezentanți  ai  PSD. Reprezentantul Primăriei Piatra Neamț în ADI Urbtrans nu a votat proiectul de majorare  tarifelor de transport. Pentru a veni în sprijinul populației vulnerabile  echipa liberală de la Piatra neamț va propune și susține că pentru anul viitor să extindem gratuitățile la transport în municipiu  pentru elevi , pensionari și alte categorii de persoane cu venituri reduse. Am cerut deja o analiză pe cifre pentru a determina nivelul veniturilor pentru care vom acorda această facilitate”, a adăugat Romel Bîrjoveanu, liderul de grup PNL din Consiliul Local.

Printr-un  proiect al echipei liberale de la Piatra-Neamț, patru locuințe de serviciu vor fi puse la dispoziția medicilor de la Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ.

Prin intermediul societății Locativ Serv, am demarat o acțiune de verificare a locuinţelor de serviciu pe care primăria le-a dat unor instituţii publice din Piatra-Neamţ pentru ca salariaţii acestora să poată locui în ele. La o primă verificare în teren dar şi la instituţiile publice, am identificat un număr de 4 locuinţe, două în cartierul Precista, una în Dărmăneşti şi încă una în cartierul Mărăţei, care, prin intermediul unei Hotărâri de Consiliu Local, vor fi retrase şi redistribuite. Ne gândim că aceste locuinţe de serviciu ar prinde foarte bine medicilor din Spitalul Judeţean Piatra-Neamţ”, a mai spus Romel Bîrjoveanu, liderul de grup PNL din Consiliul Local.

Prima etapă de ninsori din această iarnă

”Deszăpezirea în orașul Piatra-Neamț este asigurată de societatea Publiserv care încă de vineri săptămâna trecută a intrat în regim de permanență pentru a asigura 24 de ore din 24 intervenția pe străzi. Ziua cea mai grea a fost luni 19 noiembrie când ne-am aflat și sub cod galben de ninsoare. Încă de la ora 3 dimineața utilajele au ieșit pe străzi pentru împrăștiere material antiderapant și degajarea zăpezii. A fost o perioada a zilei , între ora 12.00 și 17.00 când circulația s-a desfășurat cu dificultate în oraș deoarece ninsoarea continuă și abundentă a redus eficientă intervenției utilajelor. După ora 17.00 când ninsoarea a stat carosabilul a fost curățat și s-a circulat în condiții foarte bune pe majoritatea străzilor din oraș. Desigur că tot timpul este loc de mai bine și din acest motiv am convocat marți dimineață la primărie un comandament de iarnă în care am analizat cum s-a intervenit până la acel moment și am stabilit ce poate fi corectat pentru a fi mai eficienți.

Am fost în contact permanent cu directorul societății Publiserv pentru a asigura o stare cât mai bună a cailor de circulație din oraș. Au fost prezente pe străzi 13 utilaje dotate cu lama și sărăriță deservite de personal organizat în schimburi pentru o intervenție nonstop. A fost activat și dispeceratul de iarnă la care cetățenii au putut apela.  Acolo unde au fost sesizări punctuale s-a intervenit cu promptitudine. a declarat Dragoș Chitic, primarul municipiului Piatra-Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Doriana spune

    Romel merita votat. E un om de treaba si de cuvant care poate implementa proiecte focusate pe cresterea bunastarii locuitorilor din Piatra Neamt.
    Succes domnule viitor primar Romel Barjoveanu!!!

  2. Stefan spune

    S-a cam subtiat echipa „liberala”…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate