Conferință de presă ocazionată de startul celei de-a 44-a ediții a Festivalului Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ

0

Astăzi, 29 iunie 2017 , în sala de şedinţe „Ion Creangă” din cadrul Consiliului Judeţean Neamţ s-a desfășurat conferinţa de presă ocazionată de apropiatul start al celei de-a 44-a ediții a Festivalului Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ.

Ediția din acest an își va păstra structura deja obișnuită, cu două tipuri de spectacole zilnice (unul în sală și unul în aer liber),  fiind programate astfel: de la ora 19:00, la Teatrul Tineretului și de la ora 21:00 în Piața Turnului.
„Am încercat împreună cu directorul artistic al festivalului, doamna conf. univ. dr. Mihaela Spiridon, să realizăm un program variat, care să ofere în fiecare seară câte un gen diferit, prin care să ne adresăm unui public larg atât sub aspectul vârstei, cât și a gustului muzical.”, a declarat doamna Carmen Năstasă, directorul Centrului pentru Cultură și Arte „Carmen Saeculare”.

Și în acest an muzica dominată va fi cea clasică, însă vor fi și seri tematice dedicate muzicii simfonice, corale, de cameră și operei.

Totodată, doamna Carmen Năstasă a prezenta și câteva dintre noutățile pe care le aduce cea de-a 44-a ediție a Festivalului Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ : „Noutățile din acest an sunt reprezentate de seara de tango argentinian cu Analia Selis și formația ei, dar și de o seară de muzică de crossover susținută de tenorii Marcel Pavel, Vlad Miriță și Andrei Lazăr.” 

De asemenea, în cadrul ediției din acest an va fi inaugurat și noul pian de concert performant, care a fost achiziționat de Centrul pentru Cultură și  Arte „ Carmen Saeculare”,  cu ajutorul CJ Neamț.

 Intervenții au avut și domnul Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș, consilierul președintelui CJ Neamț și doamna Mihaela Spiridon, directorul artistic al festivalului.
Octavian Andrei Bărbuleț Tărăntuș,  consilierul președintelui CJ Neamț: „Festivalul Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamț, ajuns la o remarcabilă ediție, se bucură de susținerea deplină a președintelui Consiliului Județean Neamț,  Ionel Arsene. Această ediție, a 44-a, va fi cu siguranță una de succes, iar momentele artistice de înaltă calitate ne vor încânta sufletele timp de o săptămână.”
 Mihaela Spiridon, directorul artistic al festivalului:Convingerea mea este că nici această ediție nu va dezamăgi publicul din Piatra-Neamț.”
 Festivalul Internaţional Vacanţe Muzicale la Piatra-Neamţ, ediţia a 44-a, va debuta duminică, 2 iulie, la ora 21:00, în Piața Turnului, unde va evolua Orchestra Simfonică a Filarnonicii Serghei Lunchevici din Chișinău, dirijată de maestrul Mihail Gavril, solist Ion Bogdan Ștefănescu.

 Mai multe detalii,  în materialul de mai jos:

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate