Conferință de presă cu frică despre drumul Bicaz – Poiana Teiului

0

Azi a avut loc o conferință de presă la Prefectură pe tema drumului Bicaz – Poiana Teiului. Explicațiile au fost date de către un domn de la Drumuri din Iași și directorul de la Mediu din Neamț.

Pentru atmosferă au fost chemați și reprezentanți ai primăriilor din zona drumului dar nu orice reprezentanți ci doar aceia comozi care nu glăsuiesc prea mult. Au venit de exemplu de la primăria Bicaz și Poiana Teiului reprezentanți selectați pe sprânceană de către Prefectură, dar primarii celor două localități nu doar că nu au fost invitați ci nici măcar nu știau de eveniment. De constructor nici nu intră în discuție să îl fi chemat cineva. A fost un fel de discuție între prieteni.

Răspunsurile prefecturii la întrebarea ”pe ce criterii au fost selectați reprezentanții” au fost unele de grădiniță iar la întrebarea ”de ce nu au chemat constructorul” ni s-a spus să facem noi emisiune cu el, de parcă noi avem în fișa postului să mijlocim astfel de întâlniri între constructor și beneficiarii finali.

Acest tip de abordare denotă frică din partea guvernanților. Frică de ceea ce ar putea spune primarii sau constructorii în fața presei. Dacă vedeam o asemenea atitudine la alt partidn nu ar fi fost ceva ieșit din comun dar când vezi teama asta de dezbatere la liberali nu poate înseamna decât că le e frică tare de ceva. Oare de adevăr?

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate