Concursurile la SJU Piatra-Neamț sunt „pe bune” (?) – De filmat nu se poate, de asistat nici atât. Și la Pentagon obții acces mai ușor

Ultimul articol din seria „Ce se mai întâmplă prin Spitalul Județean Piatra-Neamț” aduce în prim-plan angajările cu iz de euro…mulți euro. Alexandru Filimon, managerul SJU, este convins că șansele ca asemena practici să se mai perpetueze sunt „minime”.

R: Din folclorul urban, dar și din rechizitorii, am înțeles că, în anumite ocazii, o angajare pentru un asistent medical costă undeva la 3000-5000 de Euro. Care mai sunt prețurile?

A. Filimon: Nu cunosc, nici nu mi s-a oferit și nici n-am auzit să se mai întâmple așa ceva. Pot să spun că am fost la concursuri personal și aș vedea – ar fi imposibil să se lucreze la subiecte sau să se dea subiectele cuiva și haideți să vă zic și procedura: săptămâna trecută a fost un concurs de asistente. Grila se face pe loc, fără telefoane la Consiliul Județean în sală din niște subiecte trase la sorți pe loc. Adică sunt 17 cărți. Să zicem că venim noi doi împreună cu observatorul de la sindicat și cu cineva de la ordinul moașelor și asistenților, și se trage la sorți. Noi nu știm, când mergem acolo, ce subiect tragem și din ce carte, și ne-apucăm să facem grilă din acea carte care se tipărește pe loc și se dă candidaților respectivi. A, și apropo, se fac 2 variante, deci nu știi care din ele va pica la examen. După grilă urmează proba practică – tot cu subiecte trase la sorți, tot făcute pe loc – iar acum se folosește un manechin. Deci chiar trebuie să știi cum să faci puncția, cum să faci injecția, cum să faci resuscitarea. Asta se înregistrează audio – deci tot ce spune candidatul, tot ce spune comisia – adică nu poate să-i șoptească nimeni, nimic.

R: Atunci de ce avem această reticență de a filma o dată un concurs? Eu nu vreau să vă cred pe cuvânt – că este corect totul – eu vreau să filmez pentru că vin atât de multe informații la noi legate de astfel de posturi care se cumpără încât – este foarte frumos ce spuneți dvs. – dar contrabalansează cu zeci de alte informații, iar datoria mea de jurnalist este să iau o cameră de luat vederi în mână, să vin să filmez și să le spun: „uitați oameni buni cum se face un concurs”.

A. Filimon: Eu sunt în spitalul ăsta de un an de zile, legendele astea de 30 de ani. Eu nu am nimic împotrivă, dar vă spun că nici atunci (n.red – dacă se filmează) nu vor fi oamenii convinși că toate concursurile sunt ok.

R: Da, dar este un pas...

A. Filimon: Da, eu înțeleg treaba aceasta, dar haideți să o luăm altfel: cât riscă oamenii aceia din comisie care sunt…unul e director de îngrijiri, altul e director medical – adică un medic care oricum face bani în cariera dumnealui – mai este o asistentă (pentru că așa e comisia formată, asa e legea) (…) mai este secretarul comisiei și mai este observatorul de la sindicat. Mie deja mi se pare puțin ăia 3000 de euro – dacă vreți s-o luăm așa – împărțit la 5 oameni.

R: Pe mine nu mă interesează riscul la care se supun ei, ma interesează ca aceste concursuri să fie filmate ca cei care sunt predispuși la a da mită să se gândească ei la riscul lor. Mă chinui de ani de zile să filmez, am renunțat și la filmat. Am zis că e ok și să vin doar să asist, ca observator, nici așa nu se poate. Există proceduri în România: dacă vreau să filmez într-o unitate militară, fac 100 de demersuri, mi se spune ce și cum. Dacă vreau să filmez într-un tribunal unde, la fel, teoretic nu e voie, la fel, ai niște demersuri. Singurul loc unde eu nu am putut filma și nu există niciun demers este la concursurile de angajare din spitalul Piatra-Neamț. Vă place, nu vă place, ăsta e adevărul.

A. Filimon: (…) Am să încerc să fac un demers și să obțin acest permis de vizitator pentru dvs. Eu sunt convins – datorită procedurilor pe care le-am făcut în ultimul an – că șansele sunt extrem de mici. Nu văd cum, neștiind nici subiectele…

R: Dvs. nu vedeți cum. Vreau și eu „să nu văd cum” iar prin mine să vadă și oamenii.

A. Filimon: Eu pot să zic că s-au mai schimbat procedurile. Ce s-a întâmplat în trecut nu cunosc.

Suntem prea bătrâni să mai credem în povești cu zâne și cu toate acestea am vrea să ne convingem că lucrurile s-au schimbat, doar că pentru moment nu se poate. Secretomania și misterul au țesut o pânză impenetrabilă: aici nu se poate. Nu putem să nu ne întrebăm de ce, dacă totul e atât de roz, imaculat și pufos.

Materialul video, mai jos: