Concurs pentru realizarea celei mai bune copii a sabiei lui Ştefan cel Mare sau a coroanei lui Ştefan cel Mare

4

 


Regulament concurs:

-Perioada de înscriere în concurs este 02-13.07.2012, iar depunerea lucrărilor va avea ca termen limită data de 1 august, la sediul Primăriei municipiului Piatra Neamţ, Serviciul Comunicare şi Management Integrat.

-Lucrarile vor fi jurizate în data de 06 august 2012.

– Concursul se adresează tuturor persoanelor, indiferent dacă sunt artişti, meşteri populari sau alte persoane.

-Participanţii vor avea de ales între unul dintre cele două obiecte, fie sabia lui Ştefan cel Mare, fie coroana lui Ştefan cel Mare.

-Concret, proba de concurs constă în realizarea unei copii cât mai fidele la scară 1:1 a sabiei lui Stefan cel Mare ce se află în patrimoniul Muzeului Topkapi Sarayi din Istanbul, Turcia sau a coroanei lui Ştefan cel Mare expusă la muzeul Mânăstirii Neamţ.

-Copia declarată câştigătoare va fi realizată la scară monumentală de către Primăria Piatra Neamţ sub îndrumarea câştigătorului şi va fi expusă în Piaţa Curtea Domnească din Piatra-Neamţ. Pe soclu va fi menţionat numele câştigătorului ca autor.

Înscrierea la concurs şi relaţii suplimentare se pot obţine de la Primăria municipiului Piatra Neamţ, Serviciul Comunicare şi Management Integrat, str. Ştefan cel Mare, nr. 6-8 sau telefon 0233218991, int. 268 sau 237, în zilele de luni – joi, între orele 8,00-16,30 şi vineri între orele 8,00-14,00.

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. nicu puscasu spune

    Daca va uitati in poza din stanga se vede cum era de degradata Statuia , multumim ca ati reactionat .

  2. nicu puscasu spune

    Super ideea bravoooooooooooooooooooooooooo

  3. nicu puscasu spune

    M-am luptat ceva timp sa stimulez refacerea de catre Primarie a portiunii degradate din Statuia Marelui Stefan(ceramica cazuta) si taierea acelui arbust crescut pe ea , in fine intr-un tarziu a trimis banuiesc Primaria un muncitor care a facut ce trebuie pentru asa monument . Ar trebui impanzit orasul cu Statui , nu cred ca s-a mai facut ceva in sensul acesta de la revolutie incoace .Turistii vor sa faca poze cu ceva ……

  4. x spune

    Copia fidela a sabiei marelui Stefan,realizata chiar la Istambul se afla la manastirea Putna

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate