Comunicate de presă PLR

0

Dacă Codul Fiscal este blocat în Parlament de către PNL, atunci Partidul Liberal Reformator sprijină soluţia asumării răspunderii de către Guvern

Noul Codului Fiscal este o terapie de şoc liberală şi reprezintă reforma fiscală cea mai amplă de la introducerea cotei unice, la 1 ianuarie 2005, reformă promovată de guvernul pe care l-am condus. În ciuda tuturor declaraţiilor politicianiste ale opoziţiei, modificările de acum, la 10 ani distanţă, reprezintă o reformă fiscală de cea mai pură factură liberală. Dacă opoziţia îşi va pune în practică strategia de tergiversare a modificărilor fiscale în Parlament, atunci Partidul Liberal Reformator va susţine o decizie a coaliţiei de guvernare de asumare a răspunderii pe noul Cod Fiscal.

Am asistat în ultimele zile la diverse reacții venite din partea spectrului politic cu privire la noul Cod Fiscal pe care Guvernul l-a propus în această săptămână. Recunosc că mă aşteptam la o parte dintre acestea, însă nu pot să îmi ascund surprinderea cu privire la poziționarea PNL. PNL a cerut Guvernului, cel puţin înainte de alianţa cu PDL, să adopte măsuri liberale, iar acum se opune vehement lor. Vorbim de măsuri esenţiale pentru relansarea economică, iar impactul este unul legat de stimularea consumului, de stimulare a economiei româneşti şi de atragerea de investiţii româneşti şi străine. Prin opoziţia lipsită de argumente solide, PNL dovedeşte că ar trebui să îşi schimbe denumirea în vechiul PDL.

Vechiul PDL a susţinut în campania din toamna anului trecut că „o prioritate absolută revenirea TVA la 19%, întrucât relaxarea fiscală va duce nu doar la îmbunătățirea colectării veniturilor și a sustenabilității finanțelor publice, ci mai cu seamă la creșterea economiei și a nivelului de trai al românilor”. Nu pot să nu mă întreb cum era posibil ca în toamna anului trecut măsurile de reducere a TVA şi relaxare fiscală să fie sustenabile, iar acum când perspectivele economice sunt chiar mai favorabile, aceleaşi măsuri să devină nocive? Nu pot să nu remarc faptul că politicienii care au dat tonul criticilor au fost membrii PDL care în 2010 au crescut TVA-ul şi au tăiat salariile tuturor bugetarilor. Din păcate, disoluţia PNL în vechiul PDL, îmi arată că acest partid a renunţat să reprezinte electoratul de centru-dreapta.

Modificările de la noul Cod Fiscal confirmă că am avut dreptate când am susţinut rămânerea liberalilor la guvernare. Este nevoie de un partid liberal care să susţină de la guvernare o agendă liberală pentru România. Partidul Liberal Reformator este singurul partid liberal din România şi dezbaterea din aceste zile demonstrează acest lucru.

România are nevoie acum de o terapie economică de şoc liberală, iar în următoarele săptămâni, obiectivul tuturor forţelor politice, împreună cu mediul de afaceri şi reprezentanţii societăţii civile, trebuie să fie dialogul deschis pe marginea lui. Fac, deci, un apel pentru a ieşi din logica conflictului şi accederii la putere cu orice preţ. Economia românească are nevoie de un armistiţiu politic pentru a începe să punem în aplicare acest Cod Fiscal de sorginte liberală.

Călin Popescu Tăriceanu, preşedintele Partidului Liberal Reformator

Departamentul de Comunicare al Partidului Liberal Reformator

Traiectoria de susținere a ideilor liberale

care se regăsesc în noul Cod Fiscal

 Ideile de modificare a Codului Fiscal reiau, in linii generale, planuri economice elaborate de liberali in anii trecuti, aducandu-le la zi in ceea ce priveste adaptarea la situatia concreta a economiei romanesti de acum si la evolutiile previzibile de la nivelul economiei UE din anii care vin.

Liberalii autentici, reprezentaţi acum de Partidul Liberal Reformator, au susţinut în permanenţă în ultimii ani un set de măsuri de centru dreapta menite a depasi criza si a relansa economia.

 Aceste planuri au fost urmatoarele:

 Noiembrie 2008 – Planul pentru crestere economica si crearea de locuri de munca

  • In ultima parte a guvernarii PNL, in toamna lui 2008, Guvernul liberal condus de Calin Popescu-Tariceanu propus un pachet de masurie conomice care, insa, nu a mai apucat sa fie implementat din cauza venirii la guvernare a lui Emil Boc.
  • El apartine de acum istoriei dar trebuie reliefat faptul ca liniile sale directoare sunt valabile si astazi, anume: investitii masive in economie (erau planificate 10 miliarde euro in 4 ani), reducerea CAS, premierea firmelor care isi platesc la timp obligatiile fiscale, scutirea de impozitare a dividentelor reinvestite sau investite in noi firme, finantarea de la buget a constructiei de locuinte sociale, sprijin pentru intreprinderile care angajeaza someri, majorarea capitalului social al CEC.
  • Planul liberal de atunci viza deci trei prioritati: oamenii care aveau posibilitatea sa castige mai mult si sa consume mai mult, firmele romanesti si mediul de afaceri care trebuie sprijinite prin fiscalitate redusa si prin investitii de stat si sistemul financiar.

 Noiembrie 2012 – Planul Tariceanu

 In anul 2012, Calin Popescu-Tariceanu a propus un plan economic de natura liberala pentru Romania. Acest plan a fost reluat in august 2013 si a fost adoptat partial de PNL (au fost adoptate masuri de reducere a costurilor cu forta de munca, respectiv reducerea CAS cu 5 puncte procentuale si anularea impozitului pe profitul reinvestit).

Alte cateva principii:

  1. Toleranta zero fata de evaziunea fiscala (“nu putem plati impozite ca in Romania si sa avem infrastructura ca in Occident”)
  2. Conturarea unui plan de re – industrializare a Romaniei prin aparitia unor poli industriali in sectoarele de productie pentru care statul sa aloce 0,5% din PIB anual (500 mil Euro)
  3. Introducerea disciplinei cheltuielilor la nivel central si local (“la nivel local este o tragedie”) iar datoria publica sa nu depaseasca 40% din PIB (“eventual chiar printr-o norma constitutionala”),
  4. Reducerea taxelor si impozitelor cu influenta directa asupra consumului, generarii de locuri de munca si investitiilor prin neimpozitarea profitului reinvestit si prin revenirea TVA la 19% fara TVA diferentiat,
  5. Adoptarea unui contract social cu romanii care sa prevada 0% taieri din salarii si pensii in perioada urmatoare.

Alte masuri propuse erau alocarea a 1% din PIB in plus pentru sanatate si educatie iar fondurile pentru cercetare si inovatie sa ajunga la 1% din PIB.

Partidul Liberal Reformator a reuşit o dublă victorie: politică în Senat şi de strategie economică liberală prin noul Cod Fiscal

PLR a reuşit o victorie politică în Senat, unde am confirmat o majoritate solidă a coaliţiei de guvernare.

Această victorie este cu atât mai importantă cu cât confirmă strategia falimentară a grupării PDL din PNL. A anunţat de mai bine de o lună o victorie politică, a alimentat aşteptările opiniei publice şi apoi a eşuat lamentabil.

PNL este, de fapt, vechiul PDL cu aceeaşi obsesie de a ajunge la putere cu orice preţ şi prin orice metode. Acest partid foloseşte metodele lui Traian Băsescu de pe vremea când acesta era şeful PDL. Pe de o parte, încearcă să cumpere parlamentari şi practică traseismul, pe de altă parte vrea să ia mandatul aleşilor locali care nu au vrut să treacă de partea PDL.

Pe această cale, vrem să reiterăm sprijinul pentru toţi aceşti aleşi locali şi suntem siguri că alături de noi sunt şi oamenii care i-au votat cu bună credinţă în 2012. Oameni care au votat anti-Băsescu, anti-Blaga, anti-Anastase şi care nu vor acum ca alesul lor local să ajungă colegul acestora.

 PLR a obţinut şi o victorie de politică economică; noul Cod Fiscal reflectă contribuţia noastră în elaborarea strategiei economice a Guvernului. Aşa se materializează prezenţa liberală în Guvern.

 Modificarea Codului Fiscal este o terapie liberală de şoc pentru economia românească.Economia românească are nevoie de un şoc liberal care să provoace operatorii economici şi populaţia să-şi schimbe comportamentele economice dobândite în 2010-2012 şi să relanseze creşterea economică la un nivel mult mai mare. Acest şoc poate fi noul Cod Fiscal.

Reducerea TVA şi celelalte măsuri de scădere a fiscalităţii, măsurile care vizează IMM-urile, sunt de esenţă liberală şi dovedesc că PLR îşi respectă promisiunile făcute electoratului liberal.

Organizaţiile PLR din ţară vor începe un dialog cu mediul de afaceri local, pentru a vedea ce măsuri suplimentare trebuie luate pentru ca modificările Codului Fiscal să ducă la relansarea economică a acestor comunităţi.

 Noul Cod Fiscal este încă o dovadă că, în timp ce PLR şi partenerii de guvernare iau măsuri pentru a susţine creşterea economică, PNL – controlat de PDL – se ocupă doar de scandal.

Tot ce s-a întâmplat În Romania în ultimii 10 – 15 ani arată că dezvoltarea economică nu se poate realiza în absenţa măsurilor de guvernare cu caracter liberal.

Acesta este şi unul dintre motivele pentru care în 2014 PLR a pornit pe drumul reconstituirii unei forţe politice liberale în Romania. Este o vină a lui Crin Antonescu şi a PNL–ului, aşa cum era el condus în acel moment, că nu a reuşit să ducă la îndeplinire un plan liberal de reluare a creşterii economice în cadrul Guvernării USL.

Acum lucrurile stau şi mai grav. PNL a părăsit în mod oficial ideologia politică liberală şi pe plan intern şi in planul afilierii europene. Aşa cum se vede, mai ales în Parlament în ultimul timp, PNL are o situaţie tot mai tristă, fiind condus acum la nivel politic de Vasile Blaga şi Marian Vanghelie şi fiind preocupat numai şi numai de promovarea traseismului politic şi de accesul la putere cu orice preț şi, mai ales, fără niciun plan de guvernare.

 Noul Cod Fiscal arată cât de utilă este prezenţa liberalilor în Guvern. Am reuşit să convingem toată coaliţia de guvernare asupra necesităţii introducerii unor măsuri economice liberale cum este reducerea TVA. În plus, reducerea contribuţiilor de asigurări sociale va duce şi ea la relansarea economiei prin stimularea capitalizării suplimentare a operatorilor economici în vederea reluării procesului investiţional. Investiţiile sunt singurele care pot crea noi locuri de muncă.

Scăderea TVA la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi la 9% la unele produse alimentare, scăderea accizelor la benzină şi motorină, eliminarea unor taxe (cum ar fi taxa pe stâlp), reducerea fiscalităţii în zona de IMM-uri – toate sunt măsuri de centru-dreapta care vor stimula creşterea economică.

Pe lângă măsurile de natură fiscală PLR promovat un set de propuneri pentru sprijinirea mediului de afaceri:

  1. Modificarea Codului de Procedură Fiscal, astfel încât interpretarea reglementărilor fiscale să se facă în favoarea contribuabilului
  2. Introducerea obligativităţii ca punctele de vedere emise de structurile ANAF şi MF să fie asumate şi opozabile organelor de control, terţilor cât şi altor organe de jurisdicţie.

Reducerea TVA trebuie însoţită de o înăsprire a pedepselor pentru cei care fac evaziune fiscală. Cei care fac evaziune fiscală după reducerea impozitelor şi a TVA, să se aștepte ca pedeapsa să fie una cu închisoare. Toleranţa zero înseamnă cruciada împotriva evaziunii fiscale.

 Biroul judetean al Partidului Liberal Reformator – Filiala Neamt

Demersurile in justitie pentru formarea partidului

  • Demersurile in Justitie se desfasoara fara mari probleme. Suntem siguri ca va avea loc cat de curand o formalizare a unei realitati politice care este evidenta: PLR este singurul partid liberal din Romania.

 Problema sesizarii Inspectiei judiciare cu privire la comunicatul de presa al presedintelui Senatului

  • Subliniem clar ca informatia aparuta initial in presa a fost falsa: presedintele Senatului nu l-a reclamat pe Klaus Iohannis la CSM.
  • Pozitia presedintelui Senatului care este si pozitia PLR este simpla: vrem un echilibru si o colaborare a institutiilor in stat, in care Senatul colaboreaza cu institutiile din Justitie, neaflandu-se intr-o relatie de subordonare.
  • Referitor la solicitarea judecatorului Dumbrava, precizam ca dl Tariceanu nu a atacat vreo institutie a statului prin declaratia privind votul din Senat. Comunicatul dlui Tariceanu a avut drept principal scop expunerea unei pozitii a institutiei cu privire la votul in cazul Vosganian in fata celor care au criticat Senatul.

 Votul PLR din Senat pe cazul Vosganian

  • Votul din cazul Varujan Vosganian este exceptia, nu regula in ceea ce priveste solicitarile procurorilor.
  • Cazul Vosganian nu este un caz de coruptie, deci este gresit sa se spuna ca acest vot ar bloca lupta impotriva coruptiei. In cazurile unor dosare care privesc acuzatii de coruptie, senatorii au votat pentru a aproba solicitarile procurorilor.
    • Votul senatorilor – inclusiv ai celor din PNL – arata ca acestia nu sunt de acord ca un ministru sa fie dat in judecata pentru o decizie politica a unui ministru in functie, concretizata printr-o hotarare de Guvern.
  • Conducerea PNL a dat dovada de lasitate fortand demisia lui Varujan Vosganian din partid

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate