Comunicat ISU – “O casă sigură – o viaţă în plus: respectaţi măsurile de prevenire”

0

Inspecţia de Prevenire a continuat acţiunile de informare preventivă desfăşurate în cadrul campaniei naţionale “O casă sigură – o viaţă în plus: respectaţi măsurile de prevenire”.
În cursul zilei de astăzi, la Centrul de informare comunitară din cadrul Bibliotecii Judeţene „G. T. Kirileanu” Neamţ, specialiştii Compartimentului pregătirea populaţiei au prezentat materiale video şi au distribuit pliante / broşuri celor 75 de copii care participă la activităţile recreative organizate pe timpul vacanţei de vară. Activităţile s-au desfăşurat pe două ateliere distincte, pe criteriul vârstei, 30 dintre aceştia fiind preşcolari iar ceilalţi 40 fiind elevi din municipiul Piatra Neamţ şi localităţile limitrofe.
Astfel de activităţi s-au desfăşurat şi în cursul zilei de sâmbătă, la Centrul de agrement „Oglinzi” Târgu Neamţ. Acţiunile de informare preventivă au vizat cei 140 de copii aflaţi în tabără, în complexul turistic din staţiunea Oglinzi.
Campania „O casă sigură – o viaţă în plus: respectaţi măsurile de prevenire” are drept grup ţintă copii cu vârste cuprinse între 3 şi 6 ani, respectiv 7 şi 14 ani, în special din familii cu posibilităţi medii ori reduse de trai şi se desfăşoară în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ. Principalele scopuri urmărite prin desfăşurarea campaniei sunt: scăderea numărului de incendii produse la locuinţe şi gospodării cetăţeneşti, scăderea numărului de victime în urma incendiilor, cunoaşterea şi exersarea modului de comportare în cazul producerii unui incendiu şi cunoaşterea modului de apelare la dispeceratul 112 în cazul producerii unei situaţii de urgenţă în locuinţe.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate