Complexul Muzeal Judeţean Neamţ celebrează 40 ani de la înființare și 140 de ani de la nașterea preotului Constantin Matasă

0

Vineri, 26 octombrie 2018, ora 11:00, publicul este invitat la sediul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, la un eveniment aparte.

În anul Centenarului, Complexul Muzeal Județean Neamț celebrează 40 de ani de la înființarea sa (Decizia nr. 100/1978 a Consiliului Popular al Judeţului Neamţ) și 140 de ani de la nașterea preotului Constantin Matasă, fondatorul Muzeului Arheologic Regional din Piatra-Neamț, (actualmente Muzeul de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț, unitatea de bază a acestei organizații culturale).

Cu acest prilej, Complexul Muzeal Neamț și-a propus omagierea uneia dintre personalitățile extrem de influente în ceea ce privește evoluția muzeografiei și arheologiei nemțene. Este vorba despre domnul Virgil Mihailescu-Bîrliba, specialist în domeniul arheologiei și numismaticii românești. Parcursul său profesional este strâns legat de Muzeul Arheologic din Piatra-Neamț, unde vreme de 16 ani (1964-1980) a îndeplinit de rând funcțiile de muzeograf principal, director adjunct, director și șef de secție, și a desfășurat o bogată activitate publicistică (inițiator al revistei Memoria Antiquitatis) și de teren, fiind omniprezent pe șantierele arheologice din județul Neamț.
Momentul va fi marcat prin lansarea volumului intitulat Studia Numismatica et Archaeologica. In honorem magistri Virgilii Mihailescu-Bîrliba oblata, apărut sub egida Editurii „Constantin Matasă” și a Editurii Academiei Române. Prezentarea volumului va fi făcută de  dr. Lucian Munteanu de la Institutul de Arheologie Iași; activitatea profesională a domnului Virgil Mihailescu-Bîrliba va fi evocată de către dr. Emanuel Petac, președinte al Societății Numismatice Române.
În încheierea evenimentului va avea loc deschiderea expoziției temporare – Tezaure monetare romane. Arheologie, detecție, pasiune.

Expoziția prezintă descoperirile monetare realizate de către inginerul silvic Marius Irimia, cu ajutorul detectorului de metale, în perioada 2013-2017. Sunt valorificate la nivel expozițional, pentru prima dată, tezaurele de denari romani imperiali descoperite la Tazlău, Dragomirești, Ruginoasa, Hârtop, Gârcina (jud. Neamț) respectiv Măgirești (jud. Bacău), tezaure însumând peste 600 de denari romani de argint.
Expoziția va fi deschisă în perioada 26 octombrie 2018 – 13 ianuarie 2019.

Informații furnizate de Lucian Uță, muzeograf în cadrul Muzeului de Istorie și Arheologie Piatra-Neamț

 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate