Comercianții de jucării din Neamț, controlați de Protecția Consumatorului / Ce nereguli au fost descoperite

0

În perioada 27-28.05.2020, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Neamț a desfăşurat o acţiune de control care a vizat modul de respectare a prevederilor legale privind siguranţa jucăriilor comercializate de către operatorii economici din județ.

          Au fost verificați 18 agenți economici, la 16 din aceștia constatându-se abateri de la prevederile legale. Valoarea produselor controlate este de 88.367 lei din care cu deficiențe, produse în valoare de 15.263 lei.

Ca urmare a neregulilor constatate, s-au dispus următoarele măsuri:

– oprirea temporară de la comercializare a cantității de 842 jucării, în valoare totală de 15.263 lei;

– aplicarea a 9 avertismente și 11 amenzi contravenționale, în valoare  de 31.000 lei.

Principalele abateri constatate se referă la:

– la 14 operatori economici s-a identificat neînscrierea datelor de identificare a producătorului și/sau importatorului pe etichetele de produs

          –  4 operatori economici comercializau slime-uri, jucării din plus, diverse jocuri care nu au nicio marcare, implicit, nu au înscris numărul unic de identificare a jucăriei.

         – 14 operatori economici nu au respectat cerințele generale de siguranță prin neînscrierea avertizărilor, a instrucțiunilor de utilizare și întreținere sau netraducerea în limba română a avertismentelor și a instrucțiunilor de utilizare, la unele din jucăriile/jocurile expuse la comercializare.

          – la un operator economic s-a constatat nerespectarea prevederilor legale în cazul promoţiilor. Se anunta “Promotie 50%” fără a indica produsele care sunt cuprinse in promoție. De asemenea, exista afisul “ Acum mai ieftin 50% la anumite seturi pentru baloane”, fără a fi expuse separat pentru identificarea cu usurință. La o verificarea a modului de aplicare a procentului de reducere afișat, s-a constatat preț vechi 19,99 lei, preț nou 12,99 lei, ceea ce nu corespunde reducerii de 50%. La alte produse din campania promoțională, nu este afișat prețul nou; se oferă informația ca acesta se obține la casa de marcat.

 – la 3 operatori economici, nu era afișat programul de funcționare.

SFATURI PENTRU CONSUMATORII CARE ACHIZIŢIONEAZĂ JUCĂRII DIRECT DIN MAGAZINE:

  • să achiziţioneze jucării numai din magazine şi/sau raioane specializate, unde se eliberează documente de cumpărare (factură, bon fiscal, chitanţă fiscală), de care vor avea neapărat nevoie în caz de reclamaţie;
  • să aleagă întotdeauna jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacităţile şi aptitudinile sale; jucăriile trebuie să fie însoţite de avertismente generale privind grupa de vârstă recomandată care ajută la alegerea jucăriei;
  • să ştie că jucăriile care nu sunt destinate unui grupe de vârstă specifice pot să îi rănească;
  • să nu cumpere jucării cu părţi mici, detaşabile, pentru copiii sub 3 ani, deoarece aceştia au tendinţa să bage jucăriile în gură şi pot să se înece cu părţile mici;
  • trebuie să respecte atenţionările referitoare la jucăriile nerecomandate copiilor sub 36 de luni, care se prezintă sub forma unei sintagme de tipul: Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 36 luni. Pericol de strangulare”; fraza ”Atenţie. Nerecomandat copiilor mai mici de 3 ani” poate fi înlocuită cu simbolul grafic de interzicere /pictograma  care vizează copiii între 0 şi 3 ani; ele (fraza şi simbolul) nu trebuie puse împreună.
  • să ştie (şi să verifice acest lucru) că jucăriile trebuie să aibă marcate pe corpul lor, într-un mod vizibil, lizibil şi durabil, următoarele elemente: coordonatele producătorului şi/sau importatorului (numele, denumirea comercială/marca înregistrată a producătorului şi/sau a importatorului şi adresa la care pot fi contactaţi ); numărul unic de identificare a jucăriei (tipul, lotul sau numărul de serie ori al modelului sau alt element de identificare); marcajul de conformitate CE care conduce la supoziţia că jucăria este sigurăș dacă jucăriile sunt de dimensiuni mici, elementele de mai sus sunt indicate pe ambalaj sau  într-un document care însoţeste jucăria.
  • să verifice existenţa instrucţiunilor de utilizare şi a avertismentelor specifice, însoţite de indicaţii privind precauţiile în utilizare pentru anumite categorii de jucării; acestea trebuie să fie traduse obligatoriu în limba română; să respecte întocmai aceste instrucţiuni şi precauţii.    
  • orice reclamaţie legată de o jucărie achiziţionată trebuie semnalată mai întâi vânzătorului/magazinului de la care a fost cumpărată şi în caz de nerezolvare, CJPC Neamț, dacă operatorul economic desfășoară activitate pe raza județului Neamț.
  • informații furnizate Comisar Sef Adjunct, VLAD CIUREA

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate