Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț, la ceas aniversar
Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț aniversează luni, 27 noiembrie, 148 ani de existență. Cu acest prilej, în Sala de festivități a colegiului, începând cu ora 12.30, va avea loc un moment festiv în cadrul căruia se vor lansa Anuarul și ziarul CNPR. Manifestările vor continua în holul cancelariei unde va fi inaugurată expoziția de fotografie cu tema „Dualitate”, realizată de unii dintre cei mai talentați elevi ai colegiului Evenimentul se va încheia cu un cocktail în holul principal al colegiului.
De asemenea, în cursul acestei săptămâni au fost programate o serie de activități pentru a marca așa cum se cuvine cei 148 de ani de existență ai Colegiului Național „Petru Rareș”.
Colegiu Naţional „Petru Rareş“ a luat fiinţă în anul 1869, ca gimnaziu, în urma deciziei Consiliului Comunal Piatra-Neamţ şi a aprobării obţinute din partea Ministerului Cultelor şi Instrucţiunii.
Actul constitutiv al gimnaziului din Piatra-Neamț este considerat Ordinul nr. 13797 al Ministerului Instrucțiunii prin care au fost numiți ca profesori ai gimnaziului, Calistrat Hogaș (pentru partea literară și director), iar pe Ion Negre pentru partea științifică. Numirea ca director a lui Calistrat Hogaș s-a datorat faptului că acesta obținuse, la concursul organizat în septembrie 1869, medie mai mare decât I. Negre[3]. În 26 noiembrie 1869, Consiliul Comunei Piatra decide practic înființarea gimnaziului Piatra, alocând fondurile necesare.