Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț: sesiune de informare și ecologizare

0

Luna mai a sosit odată cu demararea proiectului „Ceas floral la Colegiul Național Petru Rareș”. Vremea favorabilă a permis startul procedurilor necesare pe terenul destinat reamenajării, iar odată cu acestea au fost organizate și activitățile de informare, consolidare a cunoștințelor și responsabilizare ecologică în rândul elevilor și al  cadrelor didactice de la Colegiul Național „Petru Rareș”.

În data de 20 mai, aproximativ 200 de elevi și profesori s-au adunat în sala de festivități a Colegiului, unde au avut ocazia de a participa la sesiunea de informare coordonată de doamna Irina Ciobotaru, reprezentant APM Neamț, și doamna profesor Veiss Aloma, în cadrul căreia audiența a urmărit o prezentare în format digital a Rezervației Naturale Piatra Craiului și a dezbătut problema importanței protejării mediului.

prof. Veiss Aloma și Irina Ciobotaru, reprezentant APM

Astfel, a fost pregătită o bază solidă de cunoștințe pentru voluntarii care s-au înscris la aceste activități și care vor participa și pe parcursul vacanței de vară la activitățile cuprinse în calendarul proiectului.

Următoarea activitate desfășurată de membrii Colegiului a constat într-o ecologizare urbană, la care au luat parte peste 60 de elevi ai Colegiului, sub ghidajul doamnei profesor Aloma Veiss, a doamnei coordonator de proiect Loredana Dinu și a altor cadre didactice.

 Agenția pentru Protecția Mediului, prin doamna Irina Ciobotaru, a îndrumat alegerea unui spațiu adecvat acțiunii de ecologizare, în apropierea Sălii Polivalente a municipiului Piatra Neamț, rezultatele au fost neașteptate – deși la prima vedere terenul nu părea a fi într-o condiție îngrijorătoare, s-au adunat peste 30 de saci de deșeuri, preluați mai apoi de membrii APM. Concluziile au fost însă îmbucurătoare – observațiile i-au făcut pe elevi să-și schimbe concepția asupra importanței majore a protejării mediului și a sporit gradul de conștientizare asupra atitudinii mediu-protective.

În spiritul acestor activități, ne bucurăm să observăm preocuparea elevilor și a cadrelor didactice asupra eco-conștientizării și apreciem inițiativele de acest gen. Abia așteptăm să transmitem și alte vești bune despre inițiativele frumoase care au luat naștere la Colegiul Național Petru Rareș!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate