Colegiul Național „Calistrat Hogaș” a reluat mobilitățile europene în condiții de pandemie

0

Ultimul an și jumătate a adus cu sine nu doar predominanța educației on-line, ci și blocarea proiectelor europene aflate în derulare la Colegiul Național „Calistrat Hogaș”. În contextul pandemiei SARS-CoV-2, proiectele de parteneriat ale liceului, precum și proiectul de mobilități VET, pentru care instituția a primit finanțare de la Comisia Europeană la Apelul 2019, au intrat în modul „stand by”. Zeci de mobilități ale elevilor și ale profesorilor au fost suspendate, o parte dintre activitățile de proiect a fost transferată în on-line, sume importante de bani din fonduri europene au rămas blocate la companiile aeriene și la diferiți furnizori externi de servicii, beneficiarii de mobilități și coordonatorii de proiect s-au aflat în situația de a nu putea finaliza la termen activitățile planificate.

Speranța reîntoarcerii la „normalitatea” activităților educaționale în parteneriat, pe care Colegiul Național „Calistrat Hogaș” le desfășura anterior acestei crize sanitare, s-a conturat în vara și toamna acestui an. Învăluiți de confuzia generală creată de diferențele existente între țări în ceea ce privește regulile de gestionare a pandemiei, de modificările și de evoluțiile greu de intuit ale situației epidemiologice în Europa, apăsați de spectrul unei zvonistici care accentuează dincolo de acceptabil sentimentele de nesiguranță ale momentului, ne-am înarmat cu toate măsurile de protecție și cu instrumentele de facilitare a mobilității pe care le-am avut la dispoziție, ne-am procurat certificatele verzi necesare pentru a călători în Europa… și am pornit spre Granada-Spania, hotărâți să realizăm stagiul practic pentru elevii de la matematică-informatică – ciclul superior al liceului – și să finalizăm proiectul ExperiențE+ de muncă europene: un plus de competențe, mai multe perspective.

Proiectul precizat a primit finanțare în urmă cu doi ani, prin programul Erasmus+, acțiunea Mobilități pentru stagiari VET. Activitatea principală a acestui proiect, respectiv stagiul practic de trei săptămâni în firme de web design, trebuia să se desfășoare în aprilie 2020, iar cei 25 de elevi care au fost inițial selectați pentru a face parte din grupul de mobilitate au devenit între timp absolvenți. Reorganizarea grupului de mobilitate a început în ultima zi a probelor scrise de bacalaureat. Dintre cei 25 de beneficiari selectați inițial și-au menținut dorința de a participa la proiect în noile condiții doar 12. Au fost activați încă 3 elevi de pe lista de rezervă, au fost scoase la concurs cele 9 locuri rămase disponibile, astfel, în luna iulie grupul de mobilitate era reconstruit, format din elevi eligibili, absolvenți ai claselor a XI-a A și B, a XII-a A și B, profilul specializarea matematică-informatică.

A urmat o lună de pregătire în ritm accelerat a mobilității propriu-zise, pe durata căreia numai determinarea, seriozitatea, adaptabilitatea, rezistența la stres și disponibilitatea celor 25 de elevi, a celor 3 coordonatori ai grupului de mobilitate, a conducerii instituției, a reprezentanților din firmele partenere din Spania, a coordonatorului din Agenția Națională… ne-au fost sprijin în incertitudinea generală, doar acestea conferind o minima stabilitate și făcând posibilă derularea -fără niciun fel de incident – a stagiului practic proiectat.

Mobilitatea a avut loc în perioada 22 august – 11 septembrie 2021. Stagiul practic a avut durata de 90 de ore, cu un program organizat de luni până vineri, în intervalul orar 8.00 – 14.00, timp de 3 săptămâni. Din rapoartele zilnice de practică ale stagiarilor rezultă importante achiziții sub formă de competențe profesionale pentru domeniul web design, dar și beneficii personale (îmbunătățirea competențelor sociale, lingvistice, de comunicare și adaptare interculturală, de relaționare interpersonală și lucru în echipă, de management al resurselor personale).

În orele de practică, participanții au avut posibilitatea să-și formeze și să-și dezvolte propriile proiecte web, folosind în situații concrete noțiunile teoretice deja cunoscute sau asimilând de la tutore informații și instrumente de bază ale web design. Cu precădere, stagiarii s-au familiarizat cu programul Visual Studio Code și cu funcțiile acestuia, au asimilat elemente de programare specifice CSS, JavaScript, HTML, realizând ca produse finale ale stagiului pagini web pe tematici diverse, în care au integrat treptat elementele de programare web învățate.

În timpul liber, participanții la stagiu au vizitat orașe și obiective culturale reprezentative pentru zona Andaluzia, cum ar fi: Moscheea-Catedrală din Córdoba, Real Alcázar și catedrala din Sevilla, castelul fortificat arab Castillo din Salobreña, Muzeul Picasso din Málaga, orașele cu arhitectură în stil renascentist Úbeda și Baeza – aflate în patrimoniul cultural mondial UNESCO.

De asemenea, în după-amiezile însorite, au avut răgazul să exploreze Granada, luând la pas orașul arabic vechi Albaicín, cartierul Sacromonte și celebrele sale grote (cuevas), Plaza de Nueva, Plaza de Bib Rambla, Paseo de los Martires și au vizitat punctele de referință ale orașului, între care Complexul Alhambra, Parcul de științe și Biodomul, Basilica San Juan de Dios, Catedrala Întrupării, Muzeul Torturii. Timp de trei săptămâni, ritmul de flamenco a însoțit grupul de stagiari, fie că a fost vorba de reprezentații mai mult sau mai puțin spontane, surprinse în celebra Mirador de San Nicolás sau în piețele publice, fie că a fost vorba de spectacolul nocturn de la Teatrul de flamenco Zambra María la Canastera.

La finalul acestei experiențe profesionale și culturale, cei 28 de participanți la mobilitatea europeană s-au întors acasă obosiți, dar încrezători, cu certificate de formare profesională Europass prin care le sunt recunoscute la nivel european competențele dobândite, dar și cu o nouă perspectivă asupra mediului cultural spaniol. O lecție importantă pe care ne-a oferit-o reușita acestei mobilități externe este aceea că nu poți merge înainte în condiții de pandemie – nici ca individ, nici ca instituție – sfidând normele de securitate sanitară și instrumentele de siguranță a mobilității care sunt puse la dispoziție la nivelul Uniunii Europene, ci numai integrându-le în proiectele proprii de acțiune.

În anii care urmează, prin intermediul celor două Acreditări Erasmus+ instituționale aprobate de Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale, Colegiul Național „Calistrat Hogaș” va beneficia de sprijin financiar din partea Comisiei Europene pentru a asigura continuitatea acestui tip de mobilități.  Prin intermediul Acreditării pentru mobilități VET va putea să asigure timp de cinci ani accesul elevilor de la profilul real, specializarea matematică-informatică – clasa a XI-a la stagii de formare practică, iar prin intermediul Acreditării pentru mobilități școlare deținute va putea susține timp de cinci ani participarea profesorilor și a elevilor de la diferite specializări la cursuri de formare și schimburi de experiență în străinătate.

Se estimează că, prin facilitățile create de cele două Acreditări deținute de colegiul nostru, în următorii 5 ani, numărul total al beneficiarilor de activități de învățare în spațiul european va ajunge la aproximativ 120 de elevi și 10 membri ai personalului în domeniul „VET” și aproximativ 30 de profesori/membri ai personalului și 40 elevi în domeniul „mobilități școlare”. La toate aceste posibilități de a organiza, prin Acreditările recent obținute de liceul nostru, mobilități de învățare pentru elevi și personal în cadrul Acțiunii cheie 1 – Mobilități, se adaugă oportunitățile de învățare oferite de proiectele de parteneriat (Acțiunea cheie 2) în care instituția noastră este implicată și pentru care beneficiază de generoasa susținere a programului Erasmus+.

(Informare realizată de Petruța Lostun – profesor de discipline socioumane,

inițiator și coordonator al proiectelor de mobilitate Erasmus+,

Acțiunea KA1 derulate de Colegiul Național „Calistrat Hogaș” din Piatra-Neamț)

Notă: Informațiile din acest articol reflectă numai punctul de vedere al autorului, iar Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale sau Comisia Europeană nu sunt responsabile pentru nicio utilizare care poate fi dată acestor informații.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate