Colectă în cadrul ATOR Piatra-Neamţ: alimente neperisabile, haine şi jucării pentru copii care provin din medii defavorizate

0

În contextul Zilei Internaţionale a Copilului, Asociaţia Tineretului Ortodox Român (ATOR) – filiala Piatra-Neamţ a demarat, în perioada 15-30 mai, o acţiune social-umanitară, sub genericul „Dar din dar se face rai!”.

Colecta a constat din alimente neperisabile, haine şi jucării, destinate copiilor care provin din familiile nevoiaşe. În urma acestei acţiuni, la sediul asociaţiei s-au strâns nenumărate daruri. Acestea au fost oferite miercuri, 6 iunie, copiilor cu situaţii precare din unele parohii ale Protopopiatului Piatra-Neamţ.

Pentru noi, a fi responsabil înseamnă, în primul rând, a da ceva înapoi comunităţii. Credem în puterea educaţiei şi în capacitatea fiecăruia dintre noi de a schimba destine. Ne dorim un viitor mai bun pentru copiii din Romania şi susţinem dezvoltarea unei societăţi bazate pe cunoaştere şi solidaritate. Privind pe termen lung, realizăm că ceea ce oferim este ceea ce vom primi, de aceea am demarat şi anul acesta o astfel de acţiune, pentru ei, dar şi pentru noi. Pe această cale, reuşim să aducem bucurie în sufletele copiilor lipsiţi de cele necesare unui trai decent, dar, în acelaşi timp, suntem şi un exemplu pentru cei prin care şi pe care îi ajutăm. Am rămas profund impresionaţi de dragostea cu care oamenii au contribuit la fericirea copiilor; într-o lume aparent nepăsătoare, mai există şi suflete ce dăruiesc din puţinul lor, ca la un moment dat să dobândească. Ne-am bucurat că am putut însenina chipurilor unor copii, ne-am bucurat că am putut să dăruim şi ne-am bucurat de oamenii care au fost părtaşi acestei lucrări”, a declarat părintele Nicolae Nicău, coordonator ATOR Piatra-Neamţ pentru publicația Lumina .

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate