Coincidențele distrug sponsorizarea de stat acordată spitalelor cu bani de la Hidroelectrica

0

În coronacriza marcată de mizerie, incompetență și minciuni oficiale românești de urgență, fără a face valuri, a scos capul Hidroelectrica. Unanim recunoscută drept ultima perlă de stat a economiei României, compania a umblat prin conturi, intervenind cu bani pentru susținerea Sănătății. A ales un număr de șapte spitale, sponsorizate cu suma totală de 10.033.000 lei. Anunțul l-am găsit din greșeală, luni, 30 martie, cam la ora când terminam textul despre Comandantul Vela, descoperitorul Sistemului Energetic Național.

În paralel, aveam în pregătire un material distinct, compus din laude la adresa eroilor energeticieni de la Sucursala Hidrocentrale Bistrița și Hidroserv Bistrița, care se ocupă de exploatarea și întreținerea Centralei Hidroelectrice Stejaru. Alături de ei, în rang și muncă, specialiștii de la Romelectro merg înainte cu retehnologizarea. În condiții de birocrație tehnică extinsă și de finanțare șchioapă numai de ei știute, nereclamate public, au încheiat de câteva săptămâni recepția grupului nr. 6 din centrală, eveniment căruia n-am văzut să i se dedice, acolo, un mugur de comunicat hidroelectric.  

Laudele se amână fiindcă a intervenit ceva peste rând. Până astăzi n-au apărut explicații oficiale în privința alegerii celor 7 spitale și pare-se că funcționează un consemn național ca să nu se comenteze selecția făcută de cei doi acționari, statul român prin Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri (80%) și răscântatul Fond Proprietatea (20%).  

Suma alocată din solidaritate, cum accentuează comunicatul oficial, este astfel repartizată:

Spitalul Municipal de Urgență Caransebeș – 1.500.000 lei;

Spitalul Județean de Urgență Vâlcea – 1.500.000 lei;

Spitalul Clinic Județean Mureș – 1.033.000 lei;

Spitalul Județean de Urgență Deva – 1.500.000 lei;

Spitalul Județean de Urgență Giurgiu – 1.500.000 lei;

Spitalul Județean de Urgență Drobeta Turnu Severin – 1.500.000 lei;

Spitalul Județean de Urgență „ Sfântul Ioan cel Nou” Suceava – 1.500.000 lei.

În lipsă de explicații, de justificări credibile, selecția este sortită evaluării prin coincidențe. La urma-urmei, ca-ntr-un arc peste timp, ce ți-i Gala Bute by Nuți Udrea, ce ți-i mărinimia de sezon a statului cu banii direcționați de la Hidroelectrica!? A devenit o obișnuință cronicizată, cu sechele greu tratabile, să viețuim cu coincidențe de-astea, în care nu crede nici cel mai fanatic activist de partid, indiferent de partid. Instaurarea neregulii ca regulă, care beneficiază în mod constant de campanii propagandistice consistente, înălțătoare, abia pâlpâie în situația de față.

Revenind la beneficiarii din listă, coincidențele le judecă fiecare în dreptul său, dacă și numai dacă are mintea acasă. E complicat să le transformi în acuzații. Ca mâine vine unul de-ți înscenează o izolare ori o carantină și n-ai cui te plânge. Așadar, pentru sănătate și Sănătate, iată o parte din coincidențele distrugătoare:

● Spitalul Caransebeș înseamnă ministrul Vela de la Afaceri Interne. În altă țară, după o asemenea manevră, din ziua următoare nu mai călca la serviciu din proprie inițiativă.

● Drobeta Turnu Severin e leagănul profesional al ministrului antiparalel cu economia, energia și mediul de afaceri, Virgil Popescu. Prin împuternicit se vede cum a activat bănuții de la Hidroelectrica. Ziua de după trebuia să fie la fel cu a lui Vela.

● La Vâlcea funcționează o sucursală mare, importantă a companiei, pepinieră tradițională de conducători și alte cadre de influență în Hidroelectrica. Acolo are rădăcini în alte activități premergătoare traseului în Energie însuși Bogdan Nicolae Badea, șeful suprem al treimii din producția de energie electrică a țării. Apoi, din Vâlcea provine, cu loc de naștere certificat, Daniel Chițoiu. Omul de forță al lui Călin Popescu Tăriceanu e cotat drept întâiul combinator al țării în Energie, ca să nu-i spun cel mai deștept băiat. Au plecat de la guvernare, dar de oamenii lor nu s-a atins nimeni. Înainte de 2016, când și-a înecat candidatura la Camera Deputaților în Neamț, Chițoiu a deținut două mandate de deputat la Giurgiu, de unde sclipește acum un alt individ influent în domeniu, Toma Petcu. Reținem că am ajuns la Giurgiu și am descris o linie de coincidențe ce nu pare a trece, foarte curios, prin titanul Bădălău de la PSD.    

● Spitalul Deva e caz complex, combinat. La Sucursala Hațeg e șef Ioan Prip, de pe orbita ALDE. Baronul-de-baron Mircea Moloț, cu rădăcini adânci în PNL, abia s-a reactivat politic. Tot la ALDE. Strălucirea coincidențelor vine de la udemeristul Karoly Borbely, fiu al Hunedoarei, condamnat la funcții de supraveghere, audit și strategie la Hidroelectrica.

● La Suceava e simplu – se combină drama cu ciubucul de stat consumat în libertate. Sub conducerea aviarului Gheorghe Flutur, cel profund omagiaat de Iohannis, Orban & Bogdan, constatăm că s-a distrus un județ. Nu oricare, ci unul tare în diasporezi întorși acasă și lăsați să zburde din spirit de recunoștință pentru ce au votat anul trecut. La Sud de Suceava e un alt județ bogat în diasporezi plimbăreți.

● Pe cei de la Spitalul Clinic Județean Mureș i-am lăsat dinadins la sfârșit. Ei sunt iertați de studiul coincidențelor, oricare ar fi acestea. Pe lângă buna primire și bunele tratamente de care se bucură de multă vreme bolnavii din amărâtul județ Neamț, de aproape zece ani spitalul susține cu medici de renume Autostrada Sănătății care leagă Târgu Mureș de Piatra-Neamț, cu stație la Clinica ANTARES. Merită o indulgență permanentă.

Acum, ca de final, dacă statul român tot a comis una atât de expresivă prin mandatul de 80% încredințat unui delegat de către reprezentantul oficial Virgil Popescu, și dacă i-am pomenit pe eroii din Energie, n-ar fi rău ca ministrului, tocmai din solidaritate, să-i întoarcă cineva fața – poate Consiliul Suprem de Apărare a Țării, dacă mai există – spre „supușii” din domeniu. Celor de la Hidroserv, ca rude sărăce și umilite c-o insolvență dubioasă prelungită, cum i-am prezentat recent, e ușor să le ceri. Știu ce au de făcut, dar trebuie să-i plătești, să-i respecți. Alții, cei de la Electrica, mărturisesc lideri sindicali serioși, sunt aproape în pragul exploziei socio-profesionale generate de proasta organizare. Energeticienii contează infinit mai mult pentru România decât tot neamul de Chițoi și ceilalți parteneri de coincidențe.

Viorel COSMA

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate