Coincidență tristă: Încă un copil a fost accidentat de o șoferiță (NEAMȚ)

0

Se pare că ieri, pe lângă accidentul despre care vă vorbeam în această dimineață, în urma căruia un copilaș de cinci ani a ajuns la un Spital din Iași cu multiple traumatisme (vezi articolul aici – click), a mai avut loc încă unul, tot în Roman, coincidența nefericită fiind faptul că victima a fost tot un copil.

În urma celui de-al doilea accident, un alt copilaș, în vârstă de nouă ani a ajuns la spital după ce a fost lovit de o șoferiță începătoare. Copilul ar fi încercat să traverseze strada prin loc nepermis, moment în care a fost acroșat de mașina condusă de o tânără de 18 ani.

„La data de 31 august a.c., polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Roman au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe o stradă din Roman.

Din primele cercetări efectuate a reieșit că, în timp ce o tânără de 18 ani, din Roman, conducea un autoturism pe strada Aleea Revoluției din Roman, a surprins și accidentat un minor, în vârstă de 9 ani, care s-ar fi angajat în traversarea străzii printr-un loc nepermis și fără să se asigure.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea pietonului din Roman.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care a avut loc evenimentul rutier.”, transmite IPJ Neamț.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate