Club Off Road Piatra Neamţ (CORP) împreună cu ISU NEAMŢ s-a alăturat programului educaţional “Săptămâna Şcoala Altfel”

0

Club Off Road Piatra Neamţ (CORP) împreună cu ISU NEAMŢ s-a alăturat programului educaţional “Săptămâna Şcoala Altfel” prin care elevii şcolilor româneşti sunt implicaţi în activităţi extracurriculare şi extraşcolare.

focMarţi, 7 aprilie, offroaderii pietrenii împreună cu Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ s-au aflat în curtea Şcolii Gimnaziale Nr. 2 Piatra Neamţ. Scopul acţiunii este de a educa, preveni şi informa elevii în privinţa apariţiei şi stingerii unui incendiu şi de asemenea, prezentarea celor două organizaţii ca partenere.

Elevii au ieşit în curtea şcolii, iar un militar al ISU Neamţ le-a prezentat programul pe care urmează să-l desfăşoare. Apoi, pompierii au arătat în cadrul unei demonstraţii controlate cum se foloseşte un stingător.

Clubul pietrean de offroad a participat la mai multe aplicaţii de pregătire împreună cu Inspectoratul Pentru Situaţii de Urgenţă Neamţ. Mai târziu, pompierii i-au ajutat pe offroaderi la organizarea unui concurs pe acest specific, şi de asemenea, de Crăciun au distribuit împreună pachete familiilor sărace din satele montane ale judeţului.

Colaborarea CORP cu ISU Neamţ a început în anul 2014, în urma unei hotărâri a IGSU venită pe fondul accidentului aviatic din Apuseni.

Şcolarii au avut cu siguranţă parte de o oră şcolară… altfel! Căţăraţi pe maşini, pe lângă maşini şi prin maşini, prichindeiii au dat veste în cartierul Dărmăneşti prin CLAXOANE şi ţipete de bucurie că offroaderii şi pompierii pietreni sunt împreună cu ei!

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate