Clarificări privind salarizarea personalului din sistemul sanitar în anul 2017

0

salarii-personal-medical

Drepturile salariale ale personalului din domeniul sănătății plătit din fonduri publice vor fi menținute și după 1 martie 2017 la nivelul aflat în plată în luna februarie 2017, pentru angajații care lucrează în aceleași condiții și în același loc de muncă. Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență care prezervă drepturile salariale ale personalului din sănătate și după 1 martie 2017, în lipsa elaborării regulamentului care stabilește locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia. Practic, prin completarea legislativă se stabilește că se mențin drepturile salariale deja acordate chiar dacă regulamentul de acordare a sporurilor nu a fost elaborat până la 1 martie 2017.

De asemenea, întrucât Regulamentul de acordare a sporurilor se elabora cu respectarea prevederilor din Anexa nr. III la Legea cadru nr. 284/2010, ar fi existat și situații în care pentru anumite locuri de muncă și categorii de personal aplicarea Regulamentului ar fi avut efecte negative asupra drepturilor salariale, în sensul diminuării cuantumului sporului stabilit și acordat în luna decembrie 2016.

Având în vedere că urmează a fi aplicată noua lege a salarizării unitare, prorogarea termenului de aplicare a Regulamentului este necesară pentru a elimina situațiile care pot genera diminuarea drepturilor salariale de care beneficiază personalul din sistemul sanitar.

Informații suplimentare:

Prin Legea nr.250/2016 a fost reglementat faptul că, începând cu luna decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază avut. Pentru acordarea sporurilor pentru condiții deosebite de muncă, Guvernul trebuia să aprobe prin hotărâre de Guvern, la propunerea fiecăruia dintre ministerele coordonatoare ale celor 6 domenii de activitate bugetară (administrație, sănătate, învățământ, justiție, cultură, diplomație), regulamentul privind locurile de muncă, categoriile de personal, mărimea concretă a sporului pentru condiții de muncă, precum și condițiile de acordare a acestuia conform Legii-cadru nr.284/2010. Termenul prevăzut pentru elaborarea regulamentelor nu a putut fi respectat întrucât Legea nr.250/2016 a intrat în vigoare începând cu data de 24 decembrie 2016.

Având în vedere majorările salariale de care a beneficiat personalul din sistemul sanitar în cursul anului 2016 și în special începând cu luna decembrie 2016 când sporurile specifice activității, respectiv spor pentru condiții de muncă, spor de ture, spor de noapte, s-au determinat prin raportare la noul salariu de bază și nu la salariul de bază avut în luna decembrie 2009, este important și benefic să fie menținute aceste avantaje de natură salarială dobândite începând cu luna decembrie 2016.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate