CJ Neamț sprijină Colegiul Național „Petru Rareș” în organizarea Concursului Național de Fizică „Evrika”

0

evrikaConsilierii județeni, în ședința extraordinară care avut loc marți, 14 martie, au aprobat un proiect de hotărâre privind asocierea instituției pe care o conduc cu Inspectorarul Școlar Județean Neamț și Colegiul Național „Petru Rareș” din Piatra-Neamț în vederea unui proiect de interes public.

Mai concret, Colegiul  Naţional „Petru Rareș” va primi din partea Consiliului Județean suma de 25.000 lei, necesară pentru organizarea Concursului Național de Fizică „Evrika”, ediția a XXVII-a.

Competiția școlară se va desfășura în perioada 31 martie-2 aprilie ( la Colegiul Național „Petru Rareș”) și va reuni peste 350 de elevi, profesori însoțitori din ciclul gimnazial și liceal, studenți și profesori de la Facultatea de Fizică din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Prima tranșă de bani, reprezentând 70% din sumă, va fi alocată până cel târziu la data de 24 martie, iar cea de-a doua tranșă, reprezentând 30% din sumă, va fi alocată până la data de 19 aprilie, sub justificarea primei tranșe.

De asemenea, Consiliul Județean Neamț pune la dispoziție sala „Calistrat Hogaş”, cu titlu gratuit,  în zilele de 31 martie și 2 aprilie, pentru desfășurarea festivității de deschidere, respectiv a festivității de închidere a evenimentului.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate