”Cinema, mon amour”, nominalizat la premiile Gopo

0

Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc organizează, în 28 martie, cea de-a zecea ediţie a Galei Premiilor Gopo. Acest eveniment anual premiază valorile cinematografiei româneşti actuale.

În acest an, printre documentarele de lungmetraj care au intrat în atenția juriului de nominalizări se află și Cinema, mon amour, filmul regizat de Alexandru Belc Documentarul urmărește povestea lui Victor Purice, angajat România Film, managerul sălii Dacia Panoramic din Piatra-Neamţ, unul din cele circa 20 de cinematografe funcţionale, ce aparţin de RADEF. Proiectul ”Cinema, mon amour” a fost demarat acum trei ani, ca parte din campania „Salvaţi Marele Ecran”, inițiată de Tudor Giurgiu şi echipa TIFF, în scopul conştientizării nevoii de a moderniza şi digitaliza cinematografele din rețeaua RADEF România Film.
Totodată,  Cinema, Mon Amour este și câștigătorul unui important premiu. Este vorba despre Cat & Docs Award și Croatian Radio Television HRT Award, obținut la Festivalul de la Sarajevo, în cadrul workshop-ului Docu Rough Cut Boutique.

La aceeași secțiune au mai fost nominalizate următorele documentare de lungmetraj: Aliyah DaDa (r. Oana Giurgiu), Muntele magic (r. Anca Damian), Rețeaua (r. Claudiu Mitcu) și România: patru patrii (r. Alexandru Solomon).

84 de filme românești lansate în cinematografe sau festivaluri în 2015 au fost luate în considerare pentru desemnarea nominalizărilor celei de-a zecea ediții a Premiilor Gopo.

Ioana Flora (Acasă la tata), Elena Popa (Autoportretul unei fete cuminți), Hilda Peter (Box), Rodica Lazar (Carmen) și Ana Maria Guran (Lumea e a mea) se luptă pentru statueta acordată Celei mai bune actrițe în rol principal. La categoria Cea mai bună actriță în rol secundar concurează Mirela Oprișor (Acasă la tata), Mihaela Sîrbu (Aferim!), Olimpia Melinte (București NonStop), Dorina Lazăr (București NonStop) și Tatiana Iekel (Un etaj mai jos).

Statueta Gopo acordată Celui mai bun actor într-un rol principal ii va reveni unuia dintre cei cinci protagoniști: Alexandru Papadopol (Acasă la tata), Teodor Corban (Aferim!), Gheorghe Ifrim (București NonStop),Cuzin Toma (Comoara) și Emilian Oprea (De ce eu?). În cursa pentru câștigarea statuetei acordate Celui mai bun actor într-un rol secundar intră: Andi Vasluianu (Acasă la tata), Alexandru Dabija (Aferim!),Cuzin Toma(București NonStop), Iulian Postelnicu (Un etaj mai jos), Adrian Purcărescu (Comoara).

La această ediție, cele mai multe nominalizări le-au strâns lungmetrajele: Aferim! – 12 nominalizări, București NonStop și De ce eu? câte 9 fiecare, Acasă la tata – 8 nominalizări, Lumea e a mea și Un etaj mai jos câte 7 fiecare, Box și Comoara – 5 nominalizări fiecare.

Nominalizările la toate categoriile Premiilor Gopo au fost stabilite de un juriu de preselecţie alcătuit din 11 profesioniști din domeniu: Stere Gulea (regizor), Florin Piersic Jr. (actor), Daniel Mitulescu (producător), Melania Oproiu (monteur), Sorin Botoșeneanu (operator), Miruna Berescu (directorul Festivalului Internațional de Film Independent ANONIMUL) și criticii de film Cristina Corciovescu, Ștefan Dobroiu, Doinel Tronaru, Laurențiu Brătan, Ionuț Mareș.

sursa: www.premiilegopo.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate