Cheia succesului la Neamț este aderarea la o grupare de tip mafiot

39

cheiaDe multe ori ne uităm cu toții în jurul nostru și ne întrebăm nu de ce nu evoluăm, ci de ce nu ajungem să avem nivelul de trai măcar ca cel dinainte de ’89. Răspunsul este foarte simplu și ne regăsim cu toții în el.

Pentru a fi un om de succes sau pentru a avea o afacere de succes trebuie să te înrolezi obligatoriu într-o grupare de stil mafiot unde mânați de interese politice, financiare sau de alta natură membrii grupării te ajută să faci bani și să obții o poziție socială.

Varianta de succes fără să aderi la o grupare mafiotă din Neamț este una foarte complicată, care presupune să fii foarte bun în ceea ce faci, dar și așa vei fi lăsat doar să supraviețuiești, nu să ajungi la conceptul de afacere sau om de succes și vă vom da câteva exemple:

1. Dacă ai terminat o facultate de prestigiu, ai făcut masterat și doctorat, nu ai absolut nicio șansă în Neamț pentru că mai toate posturile de carieră sunt acordate în urma unor concursuri măsluite de către o grupare mafiotă.

2. Dacă vrei sa devii un profesionist pe cont propriu și să mai fii și corect pe desupra, de asemenea nu ai absolut nicio șansă, deoarece, orice ai face, vine o firmă sau un șmecher care ocoloște sistemul fiscal sau alte sisteme și, prin concurență neloială, cu sprijin de la sistemul mafiot, te falimentează.

3. Dacă vrei să faci o afacere mică de familie, o pensiune, un chioșc, o seră de zarzavaturi, o firmă de servicii, nu poți decât în cel mai fericit caz să supraviețuiești, deoarece concurenții tăi direcți sunt angrenați politic și au protecție sau au aderat deja la alte sisteme de tip mafiot care le permit să facă ceva fără autorizații în regulă, să fenteze plata gunoiului sau a vidanjării, să aibă acces la sisteme publice prin care să se promoveze aproape gratuit și multe alte ”facilități”. Așa că tu, ca afacerist care vrei să fii corect, niciodată nu vei putea concura cu cel care a aderat la un grup mafiot și are cheltuieli cu 50% mai mici decât ale tale.

4. Dacă vrei să faci o afacere mai mare, deja nu mai exista nicio cale prin care să atingi performanțe dacă nu aderi și hrănești sistemul mafiot. Ba chiar și așa e posibil să te trezești cu surprize, deoarece sistemul mafiot va încerca să te stoarcă și de ultima resursă pe care o produci.

În tot acest tablou, instituțiile statului sunt doar o glumă proastă. Cine dintre dumneavoastră nu cunoaște cel puțin un om simplu sau afacerist care beneficiază de protecții de tip mafiot din partea a cel puțin o instituție? Cine dintre dumneavoastră nu cunoaște infractori care au fost protejați și favorizați de politie? Cine nu cunoaște băieți deștepți care construiesc încălcând legile? Cine nu cunoaște șmecheri care nu sunt deranjați de organele de control? Și nivelul corupției ce caracterizează sistemul mafiot coboară până acolo încât aș putea întreba cine nu cunoaște o persoană care a dat șpagă pentru a-și înscrie copilul la o gradiniță sau cine nu cunoaște o persoană care să intre peste rând la orice coada de la orice amărât de ghișeu.

Culmea este că deși se văd cu ochiul liber sistemele mafiote care au pus stăpânire pe acest județ noi ne încăpățânăm să credem ca poate să ne fie mai bine. Nimic nu se mai dezvoltă în acest județ pe criterii de competență sau performanță și noi vrem să evoluăm. Nimeni nu se mai bate cu sistemul din interior, dar avem așteptări să se schimbe ceva. Totul este o minciună în care toti cei ce nu fac parte din sistemul mafiot se chinuie să supraviețuiască și ajung să mulțumească sistemului pentru că-i lasă să trăiască.

Desigur că suntem cu toții supărați când murim cu zile pe la spital sau când suntem amendați abuziv sau când un funcționar public sau un politician ”se pișă pe noi”, dar până la momentul în care devenim supărați nu mișcăm nici un deget, semn clar că am cam ajuns să ne merităm soarta.

Singura soluție reală de a evolua în acest județ și de a atinge succesul financiar sau profesional ar fi ca numărul celor care se opun sistemului mafiot să fie mai mare decât numărul celor care aderă la el sau îl tolerează. Cu toată revolta și mâhnirea, deși din cauza caracterului meu nu aș putea deveni niciodată sclavul unui sistem mafiot, mă văd nevoit să concluzionez că la această ora în Neamț cheia succesului, nu a supraviețuirii, este aderarea la un sistem de tip mafiot.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
39 Comentarii
  1. Popescu Ion spune

    Va mai mira ceva …???…Nu traiti in targul asta infect , sarac dar plin de ” domni si doamne ” cu mobile de ultima moda , masini de numai ai locuri de trecere si marlanie cat cuprinde….??/ Fala ,mandria si prostia sunt la rang de suprematie in targusorul asta …………ce sa ne mai mire ca NU se poate face NIMIC…???? Singura solutie este …plecarea cat mai departe , evadarea din aceasta ‘ cloaca’ unde numai escrocii si ‘ politicienii ‘ au sanse de imbogatire……..
    O ” cloaca jalnica „

  2. Muraru Doinita spune

    Asta şi pentru că au fost şi mai sunt unii factori de decizie care administrează spațiul public ca pe propria moşie ghidându-se după propriile orgolii şi aberații paranoice.

  3. Bebe spune

    Pentru editorial…chapeau! Ar trebui repostat din doua in doua saptamani. Cum merg treburile astia vor capitalism ,de aici in feudalism, am ajuns si aici si vad ca au aparut si primele semne de sclavagism.Si-apoi comuna primitiva care-i socialismul.Totul se invarte parafrazandu-l pe Giordano.

  4. Gabi spune

    E un articol foarte generic şi valabil pentru toată țara. Dar,din păcate,doar observăm şi comentăm. In schimb, pentru a protesta, nu vad pe nimeni megând să sustină pe scel cetățean care merge zilnic in fața prefecturii, cu drapelul său,strigând „jos mafia”!
    Stați pe fb că e ok. In curând o să faceti totul on-line şi când o să ieşiți din casă, vre-odată, o să vă speriați…..

  5. Mike Dragan spune

    ha..ha……hai sa fim seriosi ….mu exista o „mafie” im adevaratul sens al cuvantului ….ca „Nasu” …..samd…exista doar gunoaie care o fac pe „mafiotii” …doar ptr ca restul accepta situatia de a fi sclavii lor …..!!!!! uitatzi-va in oglinda in primul rand …si punetzi-va inrebarea …de ce situatzia de fatza exista ???????!!!!! ….Rpmamia e condusa de pacalici si jokeri …doar cas noi acceptam …..!!!! daca nmeni niu produce ….sau muncesc ptr „ei” …nu exista vreo „mafie” …astia se pisa pe ei de le aratzi um pistol ….what a fuck ???!!!!

  6. Violina Paduraru Paduraru Vio spune

    super articolu,felicitari pentru curaju de a spune acest adevar si in sfarsit citesc si eu un adevar al judetului trist e drept pentru ce i ce au invatat pentru ce i ce viseaza o viata mai buna considerand ca dreptatea exista dupa ce citesti i ti dai seama ca dreptatea e ca o poveste nici nu a fost si nici nu este cine poate oase roade de luptat cu cine sa te lupti daca lucrezi undeva ma refer la stat binenteles si vb de nereguli pimesti un sut in fund sau esti sanctionat asa taci e cuvantu potrivit deoarece sant n motive ce te obliga sa taci bine ca presa aduce la cunostinta oamenilor adevaru

  7. Rodica Trifanrodi spune

    ASA ESTE !din pacate….

  8. Guramulta Elena spune

    Populatia nu face altceva dacat sa mearga in genunchi in jurul bisericilor ca in evul mediu !

    1. Verde spune

      Doamna Elena ! Neamul asta traieste doar prin voia lui Dumnezeu ! Inca nu atti constientizat asta ? Atunci mai cititi odata articolul de mai sus ! Cei pe care ii acuzati ca mergeau in genunchi in jurul bisericilor nu sunt altceva decat bunicii dvs, strabunicii nostri, neamul nostru ! Toti ar trebui sa ne târâm in genunchi in fata Domnului pentru păcatele noastre ! Nu mafia e solutia Robert ! Dumnezeu e solutia noastra ! UNICA ! Binecuvantati sunt cei care au puterea de a sta in genunchi pentru neamul asta !

  9. Mariana F. spune

    Felicitari pentru articol.Este bine de stiut cine face parte din mafie,Am incurajat multi tineri sa-si faca o mica afacere ,sa profite de fonduri europene si nu stiam de ce multi au renuntat.

  10. Lucian Popovici spune

    Pai daca esti bine pregatit ce sa cauti in sistemul de stat ?! Firmele particulare sunt interesate numai de oameni bine pregatiti si nu accepta ” rubedenii ” !!!

  11. Stefan spune

    Perfect de acord cu autorul, dar sa nu uitam ca si acceptarea finantarilor si sponsorizarilor din bani publici (indiferent de formula gasita) inseamna cel putin incurajarea si protejarea sietemului mafiot…

  12. Petale DE Trandafiri Trandafiri spune

    adevarat

  13. Dumitru Chele spune

    Aceste așa zis grupări mafiote nu stau sub nici o umbrela politica, părerea mea…..ci politicienii si instituțiile statului sunt însuși grupări mafiote,…din păcate…asta este părerea mea..

  14. MARCEL spune

    TRIST si totodata ADEVARAT ! DAr nu trebuie sa Disperati , daca vreti sa fiti oameni de Afaceri , buissnes , Gentelmen mai sunt unele Oportunitati , Nise ,cum ar fi : producerea si prepararea unor produse traditionale Nemtene ca , branza de calugar afumata , conserve din carne de gulgutan crescut in Rezervatia Naturala VAnatori Neamt , Harzob din Pulpa de pastrav de Potoci , Sunca de Capra afumata ,Specialitate de Humulesti , dupa o reteta traditionala de ION Creanga , Lapte de capra , covasit de la caprele lui Irinuca , Ciocuri de lebada , rata , de Batca Doamnei ,umplute cu diverse garnituri si simeringuri , a la FRANCESKA ori Uniservice Graitaru , Icre de scafandru , preparate dupa o reteta a a la ALLEGRI , Mustati de Iepure impanate , Racituri din Adidas de purcel traditional ,crescut in batatura ! casei , Poale in brau rebranduite in FURIOSICA , etc DAR cu SINGURA conditie ca totul sa fie ECO , NATURAL cum spunea regretata ELENA NITA IBRIAN .

  15. nae spune

    O radiografie corecta. Dar ce inseamna grupare mafiota? Este o formatiune politica la putere ! Asta trebuie sa intelegem ca fara „ocrotirea” si participarea directa a „personalitatilor” politice aflate la un moment dat pe val nu se poate fura ! Mai rau este ca structurile statului care trebuie sa cerceteze si sa combata acest fenomen sunt inerte sau supuse politicului .

  16. Elena Ciausu spune

    Nu trebuie să tolerăm sistem mafiot în orașul nostru,noi avem unul din cele mai frumoase si cu un aer curat pt. sănătate,nu cu clanuri de mafioți.

  17. Dussenne spune

    Felicitations pour cet article. Scriu mai bine in francez…eu ca belgian am fost confruntat de multe ori cu acest „sistem” si am fost,candva,chiar asociat cu „capul” lui dar atunci nu stiam ca era mafia…in orice caz am asus milioane de euro de investitii dar,personal,mi sa au taiat aripe pentru ca nu am mai vrut sa particip la asa ceva…aveti mare dreptate in ce ati afirmat dar solutie tot la majoritate de oameni este,prin votul!
    Bonne journee!

  18. Calugarul spune

    Din pacate aveti dreptate. Intreb pentru ce platim atatea institutii ale statului??

    1. Guramulta Elena spune

      Acele institutii ale statului, protejeaza grupurile mafiote !

  19. terente revine! spune

    am o satisfactie deosebita sa citesc si sa comentez un asemenea articol.il felicit pe autor ca a reusit o radiografie politica perfecta,deci toti achiesem ca asa stau lucrurile,evident ca nr.celor din sistemul cu adevarat mafiot este mai mic decat a celor fara sistem.mafiotii ne depasesc la organizare ,finantare si coruperea institutiilor statului.este momentul ca cineva sa se implice sa organizeze si nemafiotii.daca stam si contemplam ne mai trebuie 50 de ani pina sa deschidem ochii.inca avem timp sa ne organizam ca la alegerile parlamentare sa oprim cat mai multi mafioti sa intre in parlament.de aceea rog autorul sa vina in continuare cu solutii civile antimafia.sa incepem cu nominalizarea mafiotilor importanti(de bagat in seama) nu a gainarilor si chibitilor.trebuie ca societatea sa-i cunoasca.m-am saturat sa aud „sa traiti domn senator”iar el pute a mafie.

    1. CATALIN spune

      Foarte important in acest comentariu: „sa incepem cu nominalizarea mafiotilor importanti(de bagat in seama) nu a gainarilor si chibitilor.trebuie ca societatea sa-i cunoasca”.

  20. Robert Salamon spune

    Cu siguranță că există așa ceva , dar oare ajunge doar sa ne conformam cu asta? Sau ar fi indicat sa ne interesam ce soluții ar fi pentru viitor, pentru cei ce sunt copiii noștri sau frații noștri ?
    Vor spune unii ca poate nu exista la ora asta soluții .
    Eu va spun ca exista , iar dacă nu sunt bune haideți sa le căutăm și sa le aplicam împreună !

    1. MARCEL spune

      SOLUTIE este EX UCRAINA !

  21. Ana Chelariu spune

    Grupările mafiote stau sub umbrela celor cu putere de decizie pe care noi,cetățenii, i-am ales .

    1. Guramulta Elena spune

      Foarte corect !

  22. cetatean spune

    Romanul e sub mafia leoreanului cu famiglia lui romascana cine nu e cu el nu exista toti mediocrii si lingaii sub pulpana traseistului cu tupeu si realizari mediocre facute doar din mandrie aroganta si paranoia puterii votat la greu de prostimea nostalgica de conducatori supremi mentalitati de provincie greu de schimbat

    1. Bebe spune

      Romascanii au ales sa stea acasa. A lasat armata lui Leordogan sa voteze, asa ca, jos Caracalul!

  23. Gabi Popescu spune

    Perfect de acord!Dar ce poti face intr-un stat in care conceptia celor care il conduc e sa legalizeze spaga si s-o impoziteze cu 16%?Iar rezolvarea nivelului de trai al „bizonilor”(ca sa nu zic boilor)este sa-si tripleze lor salariile,iar celorlalti sa le spuna sa fie solitari si s-astepte ca pt.ei nu mai sunt bani?

  24. Ligia Dumitrescu spune

    Las o acolo unde e…. daca o iei , vei cunoaste iadul, si cale de intoarcere nu e…

  25. Berbece Laurentiu spune

    Numarul celor care care fac parte dintr-un sistem mafiot este tot timpul mult mai mic decat al celor care nu fac parte. Problema e ca tolerand astfel de oameni si comportamente, votandu-i si practic nefacand nimic bun, ei nu sunt deranjati. Nu suntem uniti, nu suntem civilizati… Cati oameni au doctorat in judetul Neamt?! (doctorat facut pe bune). Sunt extrem de putini, sunt convins. Business-uri bune si cinstite? Altex, kober, Vitamin Aqua… Mai bine ati lauda chestiunile bune din oras, ati indemna cetatenii sa fie uniti si sa faca bine in patratica lor, acolo unde sunt ei angajati, angrenati etc. Asta asa pe scurt.

    1. Guramulta Elena spune

      Nu au sanse cei cu doctorat pe bune,,, sunt buni doar cretinii cu diplome ca sunt usor de manevrat ! Procurorii sunt vanduti mafiei, politia, nu mai zic, judecatorii, idem, finantele,,,,sun majoritatea niste inculti corupti pana in maduva oaselor !

  26. RedShark spune

    Acest articol trebuie publicat zilnic, dar cu nume incluse. Ar putea cetatenii, sub anonimat, sa toarne ce cunosc ? Poate da, numai ca cei responsabili cu pedepsirea nelegiuirii sunt condusi de aceiasi mafie sub zodia banului. Singura solutie e sa ia statul roman pe procurorul x din Neamt, sa-l mute in Timisoara, sa-l plătească triplu, sa nu aibe influente, dar…… Oare Sri, Dlaf, Dna nu umbla la cutia milei? Nu e doar jud. nostru, e toata tara sub acelasi sistem. Nu cred ca nu se poate stârpi, e prea dulce banul si ” curvasaraia”. La noi balaurul se taie de la picioare, nu de la cap.

  27. dan spune

    O analiza corecta , reala la viata politica si economica a orasului nostru. Cati au curajul sa spuna nu? Si aici ma refer la politicieni. Eu personal as pune pe fiecare politician de la noi sa citeasca acest text cu voce tare, iar la sfarsit sa-si dea si el cu parerea. Unde e minciuna , si unde e adevar. Sa vedem cat sange are…

  28. Misu Radu spune

    atata timp cat vom crede asa ceva nu vom scapa de sistemul corrupt !

  29. FLORIN spune

    De ani de zile spun ca Romania este un stat mafiot.

    PARCHET/IPJ/DIICOT/TRIBUNAL sunt institutii esuate care protejeaza acest sistem mafiot si se acopera una pe alta.

    Acest stat mafiot a luat nastere pe fondul unei populatii analfabete,indolente,manelizate,lipsite de simt civic,needucate.

    Acest sistem mafiot este dupa chipul si asemanarea cetatenilor acestei tari sau cel putin a marii majoritati…..care sunt multi….si prosti…rau..

    Datorita lipsei discernamintului si prostiei cronicei, aceasta populatie este manipulata de 26 de ani in a valida hotia si coruptia.

    Cel mai bun exemplu:ultimile alegeri din Piatra Neamt

    Dupa 16 ani de hotii colosale care au distrus acest oras si l-au inglodat in datorii facindu-l sa nu mai aibe nici un viitor….

    Deci,dupa toate astea,populatia acestui oras jefuit ca pe vremea tatarilor,a votat si validat DIN NOU hotia si incompetenta,a votat aceeasi administratie, intr-o inconstienta si indolenta criminala.

    Din pacate cu o asemenea turma de analfabeti si prosti nu se va schimba nimic.

    Romania este paradisul hotilor si a institutiilor esuate.

    Este un stat esuat .

    Pina cind nu va fi o noua revolutie,nu se va schimba NIMIC.

    1. Guramulta Elena spune

      Foarte corect !!!!!!!

  30. Irina Vasiliu spune

    Singura soluție reală de a evolua (oriunde) și de a atinge succesul (de orice natura ar fi el), ar fi ca numărul celor care se opun oricarui sistem de tip mafiot, să fie mai mare decât numărul celor care aderă la el sau îl tolerează.

    1. Claudia spune

      Nu e vorba doar de numar, e vorba si de curaj, de asumare si multe altele si stiu ce spun. Trebuie sa nu-ti fie frica de amenintari (puse in practica, uneori – dar 6 zile de ingrijiri medicale nu sunt suficiente pentru a se lua masuri), sa iti asumi „singuratatea si repudierea”, sa iti asumi statutul de „dusmanul public numarul 1” si toate „piedicile”.
      Daca ar fi mai simplu am putea vorbi de numar.
      E un inceput bun si scrierea acestui articol.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate