Cel mai mare târg agricol din Moldova este deschis până duminică

0

 

AGRALIM a început joi, 21 septembrie și se încheie duminică, 24 septembrie. Fermierii, asociațiile agricole, companiile, specialiștii din domeniu și publicul larg sunt invitați la o ediție specială a celui mai apreciat târg agricol din Moldova.

Anul acesta, AGRALIM se desfășoară, pentru prima oară, în parteneriat cu Clusterul pentru Agricultură şi Zootehnie „Agro Ferma”, în cel mai mare „Parc Agricol” din Romania, dezvoltat în jurul centrului TransAgrapolis din Letcani. Târgul pentru fermieri Agralim 2017, ediția a IX-a, a este o bună oportunitate pentru fermierii din regiunea de Nord-Est, și nu numai, de a afla direct de la specialiștii în domeniu ultimele noutăți cu privire la fondurile și mecanismele de finanțare, legislație și creșterea randamentelor fermelor.  În ofertele companiilor se regăsesc soluții pentru întreaga paletă de nevoi ale fermierilor: pregătirea terenului, cultivarea acestuia, îngrijire, recoltare și transport.

Cei interesați care n-au participat în prima zi a târgului agricol, trebuie să știe că au pierdut o expoziție de zootehnie cu rasele: Bovine – Holstein, Bălțată Românească, Charolaise, Black Angus, Red Angus, Holstein-Friză, Sura de stepă. Ovine și caprine – Ile de France, Karakul, Tigaie, Țurcană, Suffolk Englezesc, Saanen. De asemenea au ratat și dezbatere de mare actualitate pe tema „Rolul regiunii Nord-Est în dinamica agricolă a României”.

Însă, vineri, 22 septembrie, la „Întâlnirea Crescătorilor de Animale de rasă pentru Lapte” vor fi discutate subiecte care preocupă în mod special fermierii, precum prezentul și viitorul schemelor de finanțare în industria vacii de lapte din România, preocuparea fermierilor pentru agenda Președinției Române a Consiliului UE în 2019, poziția reprezentanților industriei de lapte față de piața europeană, intens concurențială și în permanentă schimbare, situația parteneriatelor bilaterale cu Republica Moldova, metodele de testare a tăurașilor în România etc.

Sâmbătă, 23 septembrie. Două ferme ieșene au pregătit ieșenilor un program inedit, de weekend,, care combină în cadrul unei vizite ghidate latura educativă cu cea de relaxare și divertisment. „O zi la fermă” este un eveniment oferit de Ferma Panifcom, Ferma Domeniile Lungu, Târgul pentru fermieri Agralim și MAGIC FM.

Ziua de duminică, 24 septembrie, vine cu o premiera in sectorul agricol, „Târgul de Ucenicie în Agricultură”
Sub deviza „Reînviem ucenicia”, organizatorii AGRALIM ajută tinerii absolvenți, dar pe cei care încă studiază în Liceele cu profil agricol din Iasi, să beneficieze de ofertele de angajare sau de programele de ucenicie propuse de marii fermieri din județ.

Agralim promovează producătorii locali și oferă participarea gratuită în cadrul târgului, punând la dispoziție pentru fiecare producător o masă de prezentare în ziua de duminică 24 septembrie.

Sursa

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate