Ce spun nemțenii despre măsurile de austeritate ale guvernului
Într-o țară în care sondajele de opinie sunt adesea cumpărate, interpretate convenabil sau ignorate complet, reacția spontană a publicului la o întrebare simplă spune mai multe decât orice statistică. La întrebarea pusă pe pagina ziarpiatraneamt.ro – „Sunt bune sau nu măsurile de austeritate luate de guvern?” – au răspuns peste 600 de oameni în doar o zi. Unii scurt și furios. Alții lung și argumentat. Dar aproape toți cu o sinceritate tăioasă. Din acest val de reacții, se poate construi un tablou amplu și fidel al realității sociale și emoționale din județul Neamț – și, prin extensie, din România.
Vocea colectivă care reiese este una dureroasă, plină de frustrare, revoltă, sarcasm, dar și luciditate. Cetățenii nu doar că resping aceste măsuri, ci resping întregul mecanism prin care sunt implementate. „Ați furat zeci de ani și acum ne cereți nouă să plătim nota?”, întreabă retoric A.M., iar altcineva completează cu aceeași intensitate: „Să plătească cei care au semnat contracte, au făcut împrumuturi, au mărit salarii doar pentru ai lor. Nu eu, care am muncit 40 de ani pentru 2.200 de lei pensie”.
Apare repetitiv și apăsător ideea de nedreptate. Nu doar că se impun măsuri dure, dar sunt impuse exclusiv „plebei”. „Nu mai avem în țara asta decât două categorii: privilegiați și jupuiți”, scrie V.B., adăugând că „la privilegiile celor din conducere nu s-a umblat deloc. Nu s-a tăiat nimic de la cei care câștigă zeci de mii, ci doar de la cei care trăiesc la limita subzistenței”.
Un laitmotiv este pensia de 3000 de lei, numită în comunicările oficiale „mare” și, implicit, eligibilă pentru tăieri. „Dacă 3000 de lei e mult, atunci 25.000 cât înseamnă? Infinit?”, întreabă C.G. sarcastic. Sute de oameni spun același lucru: măsurile nu sunt echitabile, nu sunt corect dozate, nu reflectă realitatea. „Nimeni nu zice că nu trebuie să ieșim din criză, dar să ieșim toți. Nu doar noi”. Sau, cum punctează o pensionară din Târgu Neamț: „Solidaritatea nu e când mama cu un copil plătește TVA mărit și un director de la ASF pleacă în vacanță cu 80.000 de lei de la stat”.
Un alt fir roșu este revolta mocnită care se simte sub fiecare rând. „Poporul nu e prost. Poporul rabdă. Dar nu la nesfârșit”, spune T.I., iar altă voce adaugă: „Ne-au furat voturile, ne-au furat banii, ne fură viitorul copiilor. Ce mai așteptăm?”. Sunt tot mai dese trimiterile la revolte, la proteste, la o inevitabilă explozie socială: „E prea mult. Ați întins coarda prea tare. O să vi se rupă în cap”, scrie F.L.
În ciuda tensiunii, mulți încearcă să argumenteze lucid. Nu se protestează împotriva ideii de responsabilitate fiscală, ci împotriva modului brutal, unilateral și politic în care este ea aplicată. „Nu te duci la cerșetorul de la colț să-i ceri bani de datorie. Asta a făcut guvernul acum”, scrie P.A. „Ce reformă e asta când începem cu bursele elevilor și nu cu consiliile de administrație unde stau 15 oameni degeaba?”
Și nemulțumirea nu e doar economică. E una profund morală. Se simte că oamenii nu mai cred în justiție, în lege, în criterii. „Ei fură cu acte în regulă, noi suntem datori fără să știm de ce. Și suntem umiliți în fiecare zi la ghișee, în spitale, la impozite. Și mai avem și pensii prea mari, nu?”, notează R.I., cu o sinceritate dezarmantă.
Mulți cer nume, vinovați, anchete. Cer tragerea la răspundere a celor care au condus țara în ultimii 15-20 de ani. „Nu uitați, noi nu am semnat împrumuturile cu FMI, nu noi am băgat țara în datorii. Noi doar muncim și plătim”. E o delimitare clară între populație și clasa politică, o ruptură profundă de încredere. „Nu mai avem încredere în nimeni. Nici stânga, nici dreapta. Toți sunt hoți. Austeritatea e doar o altă metodă de a ne păcăli”, spune A.D.
Cei care susțin măsurile – puțini, dar vizibili – o fac de regulă în două chei: responsabilitate fiscală sau încredere în premierul Bolojan. „Bolojan e un tip eficient. Poate e singurul care încearcă cu adevărat să taie în carne vie”, spune un comentator. Dar răspunsurile nu întârzie: „Dacă ar fi fost eficient, începea cu pensiile speciale. Nu cu bursele copiilor”. Și încă unul: „Curățenia nu începe cu mătura, ci cu degetul care arată unde e gunoiul”.
Apar frecvent comparații cu trecutul – guvernele Boc, Cioloș, pandemia. Sau cu alte țări. „Peste tot în lume se strânge cureaua, dar acolo se strânge peste toți. La noi, doar peste pulime”. „Nici Ceaușescu n-a avut curajul să taie de la cei mai slabi, o făcea cu toți. Asta e dictatură pe burtă goală”, scrie N.T.
Tema sprijinului pentru Ucraina și Republica Moldova este prezentă în zeci de comentarii, toate cu aceeași idee: „România nu e în război, dar suferă ca și cum ar fi”. Oamenii nu înțeleg de ce statul se împrumută pentru ajutoare externe în timp ce taie de la proprii cetățeni: „Să vedem câte tăieri se fac în Ucraina. Sau în Franța. Sau în Austria. Noi tăiem și pensiile și bursele și medicina și tot. În numele cui?”
Și da, Moldova – zona istorică – e din nou în centrul polemicii. Comentariile Adrianei Vinca, care sugerau că „moldovenii sunt mereu contra”, au inflamat sute de reacții. „Noi, moldovenii, am fost întotdeauna cei mai sacrificați și cei mai răbdători. Și acum ni se spune că suntem contra? Contra prostiei, da”, scrie M.I. Din zeci de direcții se transmite același mesaj: Moldova nu e vinovată că e săracă, ci că e ignorată sistematic de cei care conduc. „În vest salariile sunt duble. În sud sunt investiții. În Moldova e umilință”.
Foarte mulți oameni fac apel la moralitate, la verticalitate, la justiție. „Adevărata reformă e când primul ministru vine cu salariul minim la muncă. Când parlamentarii plătesc și ei CAS. Când sporul de stres dispare din birourile cu aer condiționat și apare în ATI”, spune D.B. Este poate cel mai clar semn că românii nu s-au săturat de reforme – ci de reforme făcute pe nedrept.
În final, un comentator rezumă perfect ceea ce s-a adunat în sute de comentarii: „Măsurile nu sunt de austeritate. Sunt de umilire. Dacă ar fi fost de austeritate, începeau cu vilele lor, nu cu masa noastră”. Și un altul, cu o luciditate amară: „Nu mai avem încredere în voi. Dar avem unii în alții. Și când vom decide că e prea mult, n-o să vă mai salveze nici Bruxelles-ul, nici televiziunile, nici sondajele”.
Cei peste 600 de nemțeni care au comentat au spus lucrurilor pe nume, fără frică și fără menajamente. Și poate că, dacă cineva din guvern ar avea curajul să citească acest ocean de revoltă, ar înțelege un adevăr simplu: problema nu e austeritatea. Problema e că ea nu se aplică celor care au creat dezastrul. Și atunci nu este reformă. E doar nedreptate cu acte în regulă.
I.R.
