Ce s-a intamplat pe 25 iulie

0

Sărbători: Adormirea Sf. Ana; Cuv. Olimpiada şi Eupraxia;
306 – Constantin cel Mare a fost proclamat împărat roman de către trupele sale;
1893 – s-a născut Imre Nagy, pictor român de etnie maghiară;
1909 – Prima traversare a Canalului Mânecii cu avionul;
1917 – Margaretha Geertruida Zelle, cunoscută sub numele de Mata Hari, găsită vinovată de spionaj în favoarea Germaniei în timpul Primului Război Mondial, a fost condamnată la moarte;
1943 – Victor Emanuel al III-lea, regele Italiei îl destituie pe Mussolini;
1958 – s-a născut Varujan Vosganian, economist, scriitor şi politician român de etnie armeană;
1968 – Într–un interviu, Nixon declara că, în cazul unor viitoare conflicte în Asia, asiaticii, mai mult decât americanii, trebuie sa aiba responsabilitati mai mari. Acest punct de vedere este denumit „doctrina Nixon”;
1977 – a murit Emil Botta, poet şi actor român de teatru şi film;
1978 – În Anglia se naşte primul copil conceput prin fecundare artificială, fetiţa Louise Brown. Fecundarea a fost realizată de profesorii Roger Edwards şi Patrick Steptoe;
1984 – Cosmonautul sovietic Svetlana Savitskaya a devenit prima femeie din lume care a ajuns în cosmos.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate