Ce s-a intamplat pe 15 februarie

0

Sărbători: Sfântul Apostol Onisim;

1564 – s-a născut Galileo Galilei, fizician şi astronom renascentist;

1690 – S–a încheiat, la Sibiu, tratatul secret dintre Constantin Cantemir, domnul Moldovei şi Sfântul Imperiu Roman. În tratat se stipula că Moldova va sprijini acţiunile antiotomane ale imperiului condus de Casa de Habsburg;

1823 – s-a născut Melchisedec Ştefănescu, episcop şi istoric român, membru al Academiei Române;

1840 – s-a născut Titu Maiorescu, întemeietor al criticii româneşti moderne, fondatorul Junimii, membru fondator al Societăţii Academice Române;

1851 – s-a născut Spiru Haret, matematician, sociolog şi om politic liberal, organizatorul învăţământului românesc de după 1864, membru al Academiei Române;

1933 – La Bucureşti, a început greva ceferiştilor de la Atelierele Griviţa;

1933 – s-a născut Iosif Sava, om de cultură, muzicolog, realizator de emisiuni TV;

1951 – s-a născut Jane Seymour, actriţă britanică, (Dr. Quinn);

1965 – Emblema frunzei de arţar a devenit steagul oficial al Canadei;

1965 – a murit Nat King Cole, pianist, interpret de jazz şi cantautor american;

1969 – A fost inaugurată linia ferată electrificată Bucureşti – Braşov, prima de acest fel din România;

1980 – A fost lansată la apă, la Brăila, prima navă de pescuit oceanic construită în România;

1990 – A fost înfiinţată Uniunea Teatrelor din România – UNITER , avându-l ca preşedinte pe actorul Ion Caramitru;

2000 – Preşedintele Germaniei, Johannes Rau, aflat în vizită în Israel, şi-a cerut în mod solemn iertare poporului evreu pentru Holocaust;

2001 – De la această dată, Suedia a renunţat la obligativitatea vizelor pentru cetăţenii români posesori de paşapoarte diplomatice;

2003 – Protest global împotriva declanşării ofensivei americane din Irak în peste 600 de oraşe din întreaga lume;

2005 – este lansat în SUA, site-ul YouTube.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate