Ce s-a intamplat pe 1 Decembrie

0

Sărbători: Sf. Proroc Naum; Cuv. Filaret Milostivul;

Ziua Naţională a României;

Ziua mondială de luptă împotriva maladiei SIDA;

1640 – Portugalia își câștigă independența față de Spania iar João IV devine rege;

1800 – Orașul Washington, fondat în anul 1791, a devenit capitala Statelor Unite ale Americii;

1835 – Hans Christian Andersen publică prima sa carte de povești;

1864 – Decret privind înființarea „Casei de Depuneri și Consemnațiuni”;

1878 – A fost instalată prima linie telefonică la Casa Albă;

1892 – s-a născut Cezar Petrescu, scriitor român;

1906 – La Paris a fost inaugurată prima clădire destinată cinematografului, „Cinema Omnia Pathe”;

1913 – La Buenos Aires se pune în funcţiune primul sistem de transport subteran din emisfera sudică, respectiv din America Latină;

1918 – Transilvania se unește cu Regatul României, format din principatele unite ale Moldovei și Țării Românești;

1920 – Consiliul orășenesc al orașului Brașov a donat Castelul Bran Reginei Maria a României, ca semn de recunoștință față de contribuția sa la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918;

1931 – s-a născut Johnny Răducanu, muzician de jazz supranumit Mr. Jazz Of România;

1935 – s-a născut Woody Allen, regizor, actor american;

1936 – Este inaugurat Arcul de Triumf, în prezența regelui Carol al II–lea și a reginei Maria;

1948 – Prin Decretul nr. 358 se dispunea “revenirea comunităților locale (parohii) ale cultului greco–catolic la cultul ortodox român” și încetarea funcționării organizațiilor centrale și statuare ale cultului greco–catolic – desființarea cultului;

1959 – Este semnat Tratatul Antarcticii, prin care s-a interzis efectuarea de teste militare în Antartica. Tratatul este semnat de 12 națiuni, printre care și SUA;

1964 – Malawi, Malta şi Zambia sunt primite în cadrul Naţiunilor Unite;

1976 – Angola este primită în cadrul Naţiunilor Unite;

1981 – este recunoscut pentru prima oară virusul HIV;

1982 – La Universitatea din Utah, Barney Clark devine prima persoană care primeşte o inimă artificială permanentă;

1990 – La Alba Iulia a avut loc ședința solemnă a Parlamentului României consacrată sărbătoririi zilei de 1 Decembrie. Aceasta devine pentru prima dată Ziua Națională a României;

1990 – S-a încheiat operațiunea de săpare a tunelului între Marea Britanie și Europa, unind astfel pentru prima dată continentul european de insulele britanice.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate