Ce s-a discutat la ședința secretă de la Primăria Piatra-Neamț

0

Azi, la orele 14:00, la sala de ședințe a primăriei Piatra-Neamț a avut loc o ședință secretă în care s-a discutat despre problemele create în municipiu de lucrările care se fac și care vor urma. La ședință au participa funcționari din primărie, Poliția Națională, Poliția Locală, Publiserv și firmele care execută lucrări în oraș.

Problemele ridicate de poliție au fost lipsa semnalizării lucrărilor și lipsa anunțării din timp a locurilor unde se va interveni. Înțelegem că s-a discutat, dar cu frică să nu fie deranjate firmele care construiesc, și despre aducerea asfaltului sau trotuarelor la forma inițială după executarea lucrărilor.

Înțelegem că sunt ceva probleme din cauza necoordonării și se ajunge ca pe aceleași porțiuni să se desfășoare simultan mai multe lucrări sau, și mai rău, să vină unii după alții și să sape tocmai unde au reparat alții mai devreme.

Deși subiectul este unul de maxim interes pentru cetățeni și afectează cam toți cetățenii din Piatra-Neamț, la întâlnirea dintre primărie, poliție și constructori nu a participat niciun ales local de la niciun partid.

La o astfel de întâlnire ar fi trebuit să se discute obligatoriu despre faptul că nu au fost fazate lucrările la proiectele de mobilitate urbană. Asta înseamnă că vor începe lucrări simultan pe toate arterele principale din Piatra-Neamt și se va paraliza traficul rutier.

Din păcate, nimeni nu a spus că ar trebui ca pe timpul acestor lucrări să se reconfigureze traficul de pe strazile pe care soferii vor încerca să ocolească lucrările și, temporar, aceste străzi secundare să fie cu sens unic.

Nimeni nu a solicitat soluții alternative de decongestionare a traficului ce va deveni infernal din cauza lucrărilor.

A fost o ședință în care reprezentanții municipiului Piatra-Neamț s-au rugat de constructori măcar să nu mai lase nemarcate rutier șanțurile. O ședință în care nimeni nu a bătut cu pumnul în masă pentru interesul pietrenilor.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate