Ce mai vizitam azi – Pantheonul din Roma

Arta romană se dezvoltă la Roma şi în Imperiul roman din secolul al II-lea î. Hr. până la începutul secolului IV d. Hr.. În  această perioadă, arta romană se debarasează de influenţele etrusce şi greceşti pentru a exprima prin propriul geniu acele forme şi structuri pe care le-a răspândit timp de mai multe secole în întreaga lume pe care a cucerit-o. La originea diferitelor domenii ale creaţiei artistice stau o legătură profundă cu propaganda şi un gust pentru grandios. Deşi se inspiră din arta greacă, arta romană caută înainte de toate să promoveze utilitarismul.

Arhitectura greacă era concepută pentru a fi văzută din exterior: oamenii se adunau în jurul altarului, pentru a asista la sacrificiul liturgic. Dimpotrivă, romanii, cu Pantheonul, crează un univers interior în care credincioşii se adună pentru a comunica cu zeii, izolându-se de lumea exterioară. Mai târziu, edificiile creştine vor relua această nouă concepere a spaţiului interior.
Pantheonul este un templu care face parte din grupul de clădiri construite de către Agrippa în campus Martius . Conform inscripţiei de pe friza pronaosului , templul a fost construit în anul 27 î. Hr. , întrucât cel de-al treilea consulat al lui Agrippa a avut loc în acest an, perioadă în care Agrippa i-a înfrânt pe Antonius şi Cleopatra la Actium.
Scopul Pantheonului a fost acela de a glorifica marii zei ai religiei romane. Deşi etimologia numelui trimite la ideea de templu al tuturor zeilor, Cassius Dio explică faptul că templul şi-a primit acest nume deoarece era decorat cu statui ce reprezentau diverşi zei, printre care Marte, considerat de romani a fi tatăl lui Romulus, şi Venus (divinitate ancestrală a gintei Iulia – familie de patricieni). Din păcate, statuile exterioare plasate sub inscripţie nu s-au păstrat. Anticii spun că în urechile statuii lui Venus erau cercei confecţionaţi din perlele Cleopatrei. Un alt argument al lui Cassius Dio este acela că forma cupolei se asemăna cu bolta cerească.

Articulaţiile arhitecturii Pantheonului corespund unor motive simbolice şi necesităţilor de cult. Marea deschidere centrală (pentru a comunica direct cu divinitatea), care reprezintă unica sursă de lumină, corespunde soarelui. Raza luminoasă care trece prin această deschidere-oculus , plasată în vârful domului (cupolei) şi cu un diametru de 8,92 m, cuprinde toată circumferinţa cilindrului, urmând rotaţia pământului . Podeaua clădirii este uşor înclinată pentru a permite scurgerea apei de ploaie intrate prin deschizătură (se creează un curent de aer care duce la împrăştierea picăturilor de apă).
Pantheonul se compune din trei părţi distincte:
– porticul, cu cele opt coloane corintice surmontate de un fronton înalt; în spate, două rânduri de câte patru coloane formează un vestibul închis.
– zona de trecere este o zonă dreptunghiulară (un fel de pridvor) care permite accesul în marea sală a templului, prin antica poartă de bronz.
– după forma rectilinie a vestibulului, marea sală a Pantheonului surprinde prin forma sa circulară. Prin combinarea cilindrului şi a cupolei, clădirea pare a împrejmui o sferă.
În pronasul construcţiei lui Agrippa erau statui care îl reprezentau pe acesta şi pe Augustus. Pantheonul lui Agrippa a fost incendiat în 80 d.Hr. şi restaurat de către Domitian, apoi de Hadrian (76 – 138), după un alt incendiu în 110 d.Hr. şi, în final, de către împăraţii Septimius Severus (193 – 211) şi Caracalla (211 – 217). Fondatorul său a ridicat templul în onoarea lui Julius Caesar, a cărui statuie a fost aşezată între cea a lui Venus şi Marte, zeităţi ancestrale ale gintei din care făcea parte, fiind înconjurat de statui ale altor divinităţi situate în nişe vizibile şi astăzi în interiorul Pantheonului.
Pantheonul a fost construit pe un teren mlăştinos, instabil care a dat serioase probleme constructorilor. Restaurarea întreprinsă de Hadrian (se presupune că schiţa proiectului arhitectural a făcut-o chiar el) s-a desfăşurat între anii 118-128 d.Hr. , având ca rezultat o nouă construcţie.
Desenul pavajului, în marmură policromă, restaurat în secolul al XIX-lea, prezintă acelaşi repertoriu de cercuri şi pătrate ca şi acela al cupolei, şi reia liniile de fugă ale casetelor. În interiorul cellei, aspectul de extremă măreţie este dat de stucul şi încrustaţiile în marmură.
În anul 609 împăratul bizantin Focas l-a dăruit papei Bonifaciu IV, iar cu această ocazie a fost transformat în biserică creştină (unul din monumentele antice ale Romei cel mai bine conservat).
Pantheonul a avut o enormă influenţă asupra arhitecturii europene şi americane. Astfel, numeroase săli publice, universităţi, biblioteci au reluat structura compoziţională exterioară: porticul cu frontonul şi domul. Un exmplu pentru Europa este Pantheonul din Franţa, iar pentru America, Rotonda Thomas Jefferson a Universităţii din Virginia.

M.I.