Ce mai este pe lista de prioritati a autoritatilor din Neamt?

0

Procesul de reconstrucţie în urma inundaţiilor care au avut loc în această vară, cât şi lucrările de prevenire împotriva inundaţiilor, sunt priorităţi ale prefecturii Neamt.

Astfel, prefectul judeţului s-a deplasat astăzi, 23 septembrie a.c, în comuna Doljeşti pentru a verifica stadiul  lucrărilor de construcţie a digului pe Siret, tronsonul Rotunda-Buruieneşti, lucrări în valoare de 40.000.000 lei finanţate din bugetul Fondului de Mediu .

Pentru ca lucrările la dig să fie sub control permanent şi să se desfăşoare conform graficului am stabilit comandamente de lucru săptămânale. Astăzi  am vrut să văd la faţa locului în ce măsură unul dintre constructori – SCT Bucureşti – a respectat măsurile care au fost stabilite în urma vizitei preşedintelui României, de acum două săptămâni. Am constatat că, aşa cum a promis, constructorul a suplimentat capacităţile de excavare şi cele de transport. Ritmul de lucru este acum în creştere iar întârzierile vor fi recuperate în totalitate a declarat prefectul Mihai Archip.

Tot astăzi, prefectul Mihai Archip participă la recepţia lucrărilor obiectivului de investiţii “Apărare mal drept r. Ozana, în zona localităţii Tîrgu Neamţ”. Comisia de recepţie este alcătuită din reprezentanţi ai Administraţiei Bazinale de Apă Siret Bacău, Administraţiei Naţionale “Apele Române” şi Ministerului Mediului.

Lucrările obiectivului au demarat în decembrie 2007, iar valoarea lor este de 9.222.568 lei, sumă ce a fost asigurată 40% din bugetul statului şi 60% din împrumut rambursabil de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei.

D.S.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate