Ce categorii de angajați vor beneficia de creșteri salariale conform noului proiect al legii salarizării unitare

2

Noul proiect al Legii salarizării unitare, elaborat de Ministerul Muncii, prevede creșteri salariale, de peste 58% faţă de nivelul salariului de bază mediu din mai 2016, pentru poliţişti, militari, funcţionari publici cu statut special din penitenciare.

Astfel, conform economica.net, vor beneficia de creşteri salariale în anul 2017, dacă proiectul legii salarizãrii unitare va fi adoptat, următoarele categorii:

  • Funcţionarii contractuali din administraţia publică – salariul de bază mediu al funcţionarilor contractuali va creşte la 2.151 lei în 2017, față de 1.304 lei în luna mai 2016
  • Personalul din Apărare şi Ordine Publică – salariul de bază mediu al personalului militar, poliţiştilor, funcţionari publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare ar putea creşte în 2017 la aproape 2.450 lei, de la 1.546 lei în luna mai 2016.
  • Angajaţii care lucrează în domeniul asistenţei sociale – salariul de bază mediu din asistenţă socială va creşte la 2.141 lei în 2017, adică va înregistra o majorare cu 57,2% faţă de nivelul aceluiaşi indicator din luna mai 2016.
  • Personalul didactic din învăţământul preuniversitar – salariul de bază mediu al educatorilor, învăţătorilor, profesorilor din gimnaziu, liceu şi şcoli postliceale va creşte la aproape 3.600 lei în 2017, de la 2.653 lei în luna mai 2016.
  • Magistraţi şi personalul auxiliar din Justiţie – Salariul de bază mediu din 2017 al angajaţilor din Justiţie va creşte cu 12.8% până la nivelul de 6.284 lei.
  • Pentru profesorii din învăţământul universitar, creşterea salarială medie prevăzută pentru anul 2017 este de 17,4%, iar pentru angajaţii din Cercetare majorarea este de 18,3%.cresteri-salariale

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Marga Toth spune

    Nu pot înțelege de ce creste asa mult salariul magistraților.
    PE magistrați cine i-a învățat carte?
    Si aceasta lege este un fiasco total.
    Mai bine lasati-va păgubași si nu mai faceți legile pe genunchii în baie.
    Infiorator ce se întâmplă în România.
    Terminați cu prostiile si începeți sa gândiți! !!!!!

  2. Iulian Dochita spune

    Şi prostimea pe când ?!…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate