Ce a făcut Răzvan Cuc cât a fost ministrul al Transporturilor. Fapte, nu vorbe

1

Câteva voci care îl contestă pe Răzvan Cuc și parcă fac parte dintr-un plan care își propune să manipuleze oamenii din Piatra-Neamț au un comentariu obsesiv pe care îl postează la toate articolele legate de el. ”Nu a făcut nimic cât a fost ministrul Transporturilor.”

Desigur că nu ne propunem să răspundem acestor comentatori care în mare parte sunt conturi false folosite de adversarii politici, dar credem că răspunsul la întrebarea ce a făcut Cuc cât a fost ministrul Transporturilor este de interes pentru nemțenii care știu doar de contractele semnate de Cuc și banii alocați pentru Neamț, cum ar fi pentru reabilitarea drumului Bicaz – Poiana Largului. Deci, să vă prezentăm câteva dintre realizările lui Cuc în calitate de ministru al Transporturilor.

Răzvan Cuc, în calitate de ministru al Transporturilor în perioada 2017 – 2019, a reușit să deblocheze 75 de proiecte care au zăcut prin sertare până la momentul preluării mandatului, să lanseze și să realizeze proiecte de infrastructură de care astăzi românii de bucură când circulă pe drumurile patriei.

În cei doi ani în care Răzvan Cuc s-a aflat în fruntea Ministerului Transporturilor, proiectele de infrastructură au prins viață. Fondurile alocate de la Minister pentru proiectele lansate însumează 5,6 miliarde de euro fără TVA, iar contractele semnate au o valoare de 1.9 miliarde de euro fără TVA.

Prin structura C.N.A.I.R., în cadrul proiectelor lansate pentru finalizarea Coridorului Pan-European IV a fost realizate:

AUTOSTRADA SIBIU – PITEȘTI (Coridorul IV Pan-European): 132 de Km, în valoare de 3,4 miliarde de euro

  • Secțiunea 1 (Sibiu – Boița) în execuție – faza de proiectare; 13,17 km, 129 de mil. de euro – contract semnat în aprilie 2019
  • Secțiunea 2 (Boița – Cornetu) în licitație, faza de precalificare, termen estimat desemnare câștigător trimestrul I 2020; 30,35 km, 1,1 mld. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Secțiunea 3 (Cornetu – Țigveni) în licitație, faza de precalificare, termen estimat desemnare câștigător trimestrul I 2020; 37,4 km, 1,18 mld. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Secțiunea 4 (Țigveni – Curtea de Argeș) în licitație, termen estimat desemnare câștigător trimestrul I 2020; 9,86 km, 435 mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Secțiunea 5 (Curtea de Argeș – Pitești) în contestație – 30,35 km, 383 mil. de euro – procedura de achiziție în contestație

AUTOSTRADA DE CENTURĂ BUCUREȘTI NORD (Coridorul IV Pan-European): aproximativ 50 de km în valoare de 532 de milioane de euro

  • Lot 1: 17, 50 km, 179 de mil. de euro – licitație proiectare și execuție – în licitație, termen estimat desemnare câștigător februarie 2020
  • Lot 2: 19 km, 187 de mil. de euro – licitație proiectare și execuție – termen depunere oferte 1 noiembrie
  • Lot 3: 8,6 km, 99 de mil. de euro – licitație proiectare și execuție – termen depunere oferte 1 noiembrie
  • Lot 4: 4,47 km, 66,9 de mil. de euro (în pregătire licitație) – lansare licitație proiectare și execuție decembrie 2019

AUTOSTRADA DE CENTURĂ BUCUREȘTI SUD (Coridorul IV Pan-European): 52 de km în valoare de 580 milioane de euro

  • Lot 1: 17 km, 242 de mil. de euro – în execuție – faza proiectare
  • Lot 2: 17 km, 158 de mil. de euro – în execuție – faza proiectare
  • Lot 3: 18 km, 180 de mil. de euro – în execuție – faza proiectare

AUTOSTRADA LUGOJ – DEVA, Sector Dumbrava – Deva

  • Bretea descărcare Nord Holdea – în execuție, termen finalizare noiembrie 2019; 0,5 km, 5,2 mil. de euro – contract semnat în decembrie 2018
  • Secțiunea E și D (Lot 2) – în licitație, în faza de clarificări documentație; 9,13 km, 290 de mil. de euro – ecoducte mamifere mari

AUTOSTRADA TRANSILVANIA

  • Lot Biharia – Borș – în execuție, termen finalizare decembrie 2019; 5,35 km, 29 de mil. de euro – contract semnat 2018
  • Lot Chiribiș – Biharia – licitație în contestații; 28, 55 km, 69 de mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Lot Zimbor – Poarte Sălajului – în licitație, termen depunere oferte decembrie 2019; 13 km, 158,69 de mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Lot Poarta Sălajului – Zalău – lansare licitație decembrie 2019; 15,14 km, 304 mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Tunel Meseș – lansare licitație decembrie 2019; 2,89 km, 210 mil. de euro -procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Lot Zalău – Nușfalău – lansare licitație decembrie 2019; 25,84 km, 318 mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Lot Nușfalău – Suplacu de Barcău – în licitație, termen depunere oferte decembrie 2019; 14 km, 86,95 mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Lot Țopa Mică – Zimbor – Nădășelu – Mihăiești – în licitație, termen depunere oferte decembrie 2019; 30 km, 326,8 mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție

AUTOSTRADA PLOIEȘTI – BRAȘOV

  • Sector Râșnov – Cristian – în execuție; 10 km, 25,65 mil. de euro – contract semnat 2017 – faza proiectare finalizată
  • Sector Ploiești – Brașov – proiect declarat de CSAT ca fiind obiectiv strategic de interes național

DRUM EXPRES CRAIOVA – PITEȘTI: 121 de km, în valoare de 820 de milioane de euro

  • Tronson 1 (Craiova – Robănești) – în execuție – faza proiectare. Ordin începere lucrări sector 3 septembrie 2019; 17,7 km, 76 mil. de euro – contract semnat decembrie 2018
  • Tronson 2 (Balș – Slatina – Valea Mare) – în execuție, faza proiectare. Ordin începere lucrări septembrie 2019; 39,85 km, 141 de mil. de euro – contract semnat decembrie 2018
  • Tronson 3 (Valea Mare – Colonești) – lansare relicitație proiectare și execuție decembrie 2019; 31,75 km, 196,69 mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție
  • Tronson 4 (Pitești – Oarja) – relicitare, proiectare și execuție în validare la ANAP decembrie 2019; 31,81 km, 197,75 mil. de euro – procedura de achiziție, proiectare și execuție

POD SUSPENDAT PESTE DUNĂRE DE LA BRĂILA – în execuție

  • 500 mil. de euro – contract semnat ianuarie 2018, proiectare finalizată

AUTOSTRADA MOLDOVA

  • Varianta de Ocolire a Municipiului Bacău – în execuție; 31 km, 142 mil. de euro – contract semnat decembrie 2018, proiectare finalizată

Studii de Fezabilitate și Proiecte Tehnice pentru Drumuri de mare viteză (Coridorul 9 Pan-European – Autostrada Moldova)

  • Ploiești – Buzău – elaborare SF și PT; 65 km, 2,67 mil. de euro – contract semnat septembrie 2018
  • Buzău – Focșani – elaborare SF și PT; 72 km, 3,03 mil. de euro – contract semnat septembrie 2018
  • Focșani – Bacău – elaborare SF și PT; 110 km, 4,37 mil. de euro – contract semnat septembrie 2018
  • Bacău – Pașcani – elaborare SF și PT; 82 km, 4,41 mil. de euro – contract semnat septembrie 2019
  • Pașcani – Suceava – în curs de lansare procedură licitație SF și PT noiembrie 2019; 60,5 km, 3,37 mil. de euro – procedură de achiziție studiu de fezabilitate și proiect tehnic
  • Suceava – Siret – în curs de lansare procedură licitație SF și PT noiembrie 2019; 41 km, 2,9 mil. de euro – procedură de achiziție studiu de fezabilitate și proiect tehnic

Elaborare Studii de Fezabilitate

  • Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț – elaborare documentație; 183 km, 6,5 mil. de euro – contract semnat mai 2019
  • Autostrada Timișoara – Moravița – în licitație, termen desemnare câștigător noiembrie 2019; 60 km, 2,63 mil. de euro – procedură achiziții servicii proiectare
  • Drum Expres Bacău – Piatra Neamț– în licitație, faza de contestații; 61 km, 3,41 mil. de euro – procedură achiziții servicii proiectare
  • Drum Expres Reșița – Voiteg – în licitație, termen desemnare câștigător noiembrie 2019; 104 km, 3,23 mil. de euro – procedură achiziții servicii proiectare
  • Drum Expres Tișița – Albița – în licitație, termen depunere oferte decembrie 2019; 160 km, 3,15 mil. de euro – procedură achiziții servicii proiectare
  • Drum Expres Craiova – Târgu Jiu – în licitație, termen desemnare câștigător decembrie 2019; 160 km, 5,14 mil. de euro – procedură achiziții servicii proiectare

PROIECTE LANSATE ÎN ZONA DOBROGEA – Elaborare Studii Fezabilitate și Proiecte Tehnice de Execuție

  • Autostrada Brașov – Bacău
  • Drum Expres Constanța – Tulcea
  • Drum Expres Buzău – Brăila
  • Drum Expres Focșani – Brăila
  • Drum Expres Brăila – Tulcea

Contractare, proiectare și execuție:

  • Drum Expres Brăila – Galați
  • Varianta de Ocolire Galați

PROGRAM MODERNIZARE / REABILITARE / RK A REȚELEI RUTIERE

Variante Ocolitoare: 206, 32 km: Iași Sud, Suceava, Rădăuți Bacău, Huși, Bârlad, Târgu Mureș, Săcuieni, Carei, Timișoara Sud, Târgu Jiu, Caracal, Târgu Frumos, Mediaș, Dej.

TRANSPORT FEROVIAR – C.F.R. – Contracte încheiate în valoare de 2.856.820.032 euro

Lucrări de Reabilitare CORIDORUL IV – Ramura NORD

  • Tronson Radna – Gurasada – Simeria – în execuție, 144 km, 1,7 mld. euro
  • Tronson Simeria – Coșlariu – recepție la terminarea lucrărilor începând cu luna august 2019; 74,43 km, 454 mil. de euro
  • Tronson Coșlariu – Sighișoara – recepție la terminarea lucrărilor începând cu luna septembrie 2019; 99 km, 517 mil. de euro
  • Tronsonul Sighișoara – Brașov – 1,3 mld. de euro
  • Tronsonul Predeal – Brașov – 418 mil. de euro

Lucrări de Reabilitare CORIDORUL IV – Ramura SUD

  • Tronson Arad – Timișoara – Caransebeș – 1,8 mld. de euro
  • Tronson Caransebeș – Craiova – 1,4 mld. de euro
  • Tronsonul Craiova – Calafat – 563 mil. de euro
  • Port Constanța – 220 mil. de euro
  • Reabilitare București Nord – Aeroport Otopeni – 135 mil. de euro
  • Modernizare Gara de Nord București – valoare SF 3,3 mil. de euro

Alte Proiecte de Reabilitare / Modernizare lansate

  • Proiect de electrificare a liniei CF Episcopia Bihor – Cluj Napoca – 1,46 mld. de euro
  • Proiect de modernizare 47 de stații CF din România – valoare SF 4,9 mil. de euro
  • Achiziția a 40 de rame electrice regionale noi și mentenanță pe 15 ani, cu posibilitatea dublării cantității și a perioadei de mentenanță – Lot 1
  • Achiziția a 20 de rame electrice interregionale noi și mentenanță pe 15 ani – Lot 2

METROU – METROREX cu o valoare a proiectelor de 2.200.902.392 euro

Magistrala 5 – Secțiunea Râul Doamnei – Eroilor, inclusiv stația și depoul Valea Ialomiței; valoare proiect 760 de mil. de euro – în execuție

  • 7 km
  • 10 stații
  • 1 depou
  • 13 trenuri
  • Sistemul de siguranță și automatizare a traficului

Magistrala 4 – Secțiunea Parc Bazilescu – Străulești; valoare proiect 163 mil. de euro – finalizat

  • 2,24 km
  • 2 stații
  • 1 depou
  • 1 terminal multimodal cu 650 de locuri de parcare

Magistrala 6 – 1 Mai – Otopeni; valoare proiect 1,1 mld. de euro

  • 14, 2 km
  • 12 stații
  • 12 trenuri

LOT 1 Mai – Tokyo; valoare proiect 270 mil. de euro

TRANSPORT AERIAN

Aeroportul Internațional Henri Coandă București

  • Lucrări de modernizare pistă de decolare și aterizare nr. 2
  • Extindere platformă de staționare aeronave
  • Reabilitare cale de rulare DELTA

Aeroportul Internațional București Băneasa – Aurel Vlaicu

  • Reabilitare și refuncționalizare corp A, B și ROTONDĂ

Reînnoire flotă TAROM

  • 4 aeronave BOEING 737-800 achiziționate în leasing operațional în perioada 2017 – 2018
  • 9 aeronave ATR 72-600 vor fi achiziționate în leasing operațional în perioada 2019 – 2020

TRANSPORT NAVAL

Proiecte modernizare ECLUZE. Echipamente și instalații, Faza 1 și Faza 2.

Investiții la Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) din Constanța. În dotarea ARSVOM au intrat, deja, două nave specializate de salvare în valoare totală de 50.600 mii lei. Navele SAR sunt nave cu o capacitate de preluare a minim 44 de persoane. Au ca scop salvarea, capacitate de stingere incendii la nave și ambarcatiuni, intrare în câmp de foc și extragerea de persoane în pericol, capacitate de autoredresare și transfer victime către elicopter, capacitate de remorcaj de urgență, fiind și șalupa rapidă de intervenție pentru zona cu ape mici. Are o viteza maximă de 25-27 noduri(aproape 50 Km/oră).

Alte două investiții în derulare:

  • o navă rapidă de intervenție pentru depoluare în ape de mică adâncime cu o valoare de aproximativ 22.000 mii lei.
  • o navă specializată de depoluare (proiect în valoare de aprox.52.000 mii lei) va avea o lungime de aprox. 40 metri, lățime de circa 10 metri și o capacitate de preluare a hidrocarburilor la bord de circa 300 tone.
  • o navă de salvare a peste 100 supraviețuitori cu dotări speciale pentru persoanele salvate, centru medical, morgă, șalupa rapidă de recuperare, capacitate de stins incendiul la nave și la alte facilități portuare sau offshore, remorcă de urgență a navelor, capacitate de transfer la elicopter, descoperire și cercetare epave nave sau aeronave scufundate și extragere persoane încarcerate în acestea. Investiția a fost aprobată prin HG 429/2019, cu o valoare de circa 141.000 mii lei.

Investiții în modernizarea sediilor Registrului Auto Român. După finalizarea în aprilie 2019 a noului sediu al RAR din Târgu Jiu, a venit și rândul sediului RAR din Sătmar.

Acum că am demontat cu date certe manipularea prin care se spune pietrenilor că Cuc nu a făcut nimic, nici măcar un metru de autostradă, poate ar trebui să ne întrebăm cu toții de ce se depune atât de mult efort ca cineva să mintă oamenii în legătură cu realizările și competențele lui Cuc. Le e frică băieților deștepți că vine Cuc la Piatra-Neamț și face ce a făcut Arsene la județ și s-au ras pe bot să mai ajungă vreodată la butoanele de unde să poată manevra banii publici?

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. ROCA C-TIN FLORIN spune

    Cel mai profesionist candidat la Primarie ,care a dovedit prin fapte ca are controlul in detaliu asupra programului sau.Respect si jos palaria pentru un candidat de acest calibru cu care ar trebui sa ne mandrim ca l-am naturalizat la Piatra-Neamt.Votam pozitia 9 pe buletinele de vot !Votam tandemul PSD la Neamt Razvan Cuc-Ionel Arsene pentru modernizare,investitii,digitalizare im Perla-Moldovei si in Tinutul Neamtului!Echipa PSD are cei mai redutabili candidati!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate