Cazul pacientei imobilizate la Spitalul Județean Piatra-Neamț. Acuzații din partea familiei și explicațiile unității medicale - Ziar Piatra-Neamt

Cazul pacientei imobilizate la Spitalul Județean Piatra-Neamț. Acuzații din partea familiei și explicațiile unității medicale

Un caz apărut recent în spațiul public, însoțit de imagini cu o pacientă imobilizată la pat în Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, a generat reacții și controverse, fiind formulate acuzații de către aparținători.

Familia pacientei susține, printr-o sesizare înaintată mai multor instituții, că aceasta ar fi fost supusă unor tratamente inumane și degradante în timpul internării. Printre aspectele reclamate se numără imobilizarea la pat fără o justificare clară, presupuse neglijențe în supraveghere și administrarea tratamentului, precum și existența unor urme de violență. Aparținătorii solicită efectuarea unei expertize medico-legale și stabilirea eventualelor responsabilități.

De cealaltă parte, conducerea Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț a transmis un punct de vedere oficial, în care prezintă evoluția medicală a cazului și contextul clinic complex al pacientei.

Potrivit spitalului, pacienta a fost internată inițial în data de 20 martie 2026, în stare gravă, cu hemoragie internă, anemie severă și șoc hipovolemic, fiind necesară o intervenție chirurgicală de urgență și tratament în secția de terapie intensivă. Ulterior, aceasta a fost stabilizată și externată, prezentând la acel moment o leziune cutanată superficială, de aproximativ 5 cm.

Reprezentanții unității medicale subliniază că pacienta suferă de o afecțiune genetică severă, cu multiple complicații, inclusiv afectare hepatică și neurologică, la care se asociază tulburări neuropsihice, ceea ce impune supraveghere atentă și, în anumite situații, măsuri suplimentare de siguranță.

Conform aceleiași surse, în perioada petrecută la domiciliu, leziunea a evoluat nefavorabil, iar pacienta a fost readusă în spital în data de 12 aprilie 2026, prezentând o escară sacrală de grad IV. În acest context, medicii au intervenit prin curățare chirurgicală, tratament antibiotic și măsuri de susținere.

În ceea ce privește imaginile apărute în spațiul public, conducerea spitalului explică faptul că, în anumite situații, pot fi aplicate temporar măsuri de contenție, la indicația medicului, atunci când există risc de auto-vătămare sau de agravare a stării pacientului, în special în cazul pacienților cu tulburări neuropsihice asociate.

Spitalul a transmis că tratează cu seriozitate orice sesizare și că este deschis colaborării cu instituțiile competente pentru clarificarea situației.

Între timp, cazul a fost reclamat de familie către instituțiile abilitate și este în curs de analiză, inclusiv din punct de vedere medico-legal și juridic.

Pacienta este în continuare internată, starea sa fiind una gravă, necesitând îngrijiri medicale complexe și monitorizare permanentă.

Subiectul nu trebuie considerat închis în acest moment. Înțelegem că, din punct de vedere medical, pacienta poate fi încadrată inclusiv în zona de îngrijiri paliative, însă, în contextul unor situații anterioare în care calitatea îngrijirilor medicale la Piatra-Neamț a fost contestată și nu totdeauna cadrele medicale au fost nevinovate, rămânem rezervați până la apariția unor concluzii oficiale din partea instituțiilor abilitate să verifice acest caz.

Vom urmări în continuare evoluția situației și vom reveni cu informații pe măsură ce acestea vor deveni disponibile.

Media PR Grup — Fii văzut. Fii auzit. Fii cunoscut. Promovare, publicitate, PR, comunicare, media și consultanță.

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate