Caz revoltător la Târgu Neamţ: Şi-ar fi violat mama vitregă!

0

Chinuri cumplite a îndurat o femeie în vârstă de 47 de ani în urmă cu câteva zile, când a fost violată de fiul concubinului ei.

Femeia locuia într-o casă din oraşul Târgu Neamţ, alături de concubin, fiul acestuia şi copilul de 14 ani.

În timp ce tatăl său era plecat de acasă, Dumitru A. (25 ani) ar fi agresat-o fizic pe mama sa vitregă, încercând să întreţină relaţii sexuale cu aceasta. Potrivit surselor noastre, cel care l-ar fi surprins în timp ce comitea acest act nefiresc şi greu de înţeles ar fi fost chiar copilul femeii violate, în vârstă de 14 ani.

Pentru a reclama fapta, la 112 se pare că a sunat chiar concubinul femeii abuzate. Acesta ar fi aflat ce ispravă a făcut feciorul lui mare, când s-a întors acasă. Şi-a găsit concubina bătută, iar copilul de 14 ani i-a povestit ce a văzut.

Potrivit surselor noastre, infractorul a părăsit localitatea după comiterea faptei, plecând să muncească într-un alt oraş. Planurile nu au mers aşa cum se aştepta, aşa că a vrut să revină la Târgu Neamţ. Tânărul ar fi fost săltat de poliţişti la Piatra Neamţ luni, 10 iulie, fiind depistat într-un mijloc de transport public în comun.

Marţi, 11 iulie, Dumitru A. a fost dus în faţa judecătorilor de la Târgu Neamţ, care au dispus arestarea lui preventivă pentru 30 de zile:
Complet: Drepturi si libertati
(…) Dispune arestarea preventivă a inculpatului: – A. Dumitru, porecla „Fănel”, pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 11.07.2017 până la data de 09.08.2017, inclusiv. În temeiul art. 275 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia (…) Cu drept de contestaţie în termen de 48 ore de la pronunţare pentru inculpat şi de la comunicare pentru procuror. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 11.07.2017, ora 16:18, în prezenţa inculpatului, asistat de apărător din oficiu (…)

Ancheta continuă în acest caz.

Fiind un dosar în desfăşurare care implică si urmărirea penală a persoanei şi sunt şi infracţiuni de agresiune sexuală, iar fapta nu e săvârşită în spaţiul public, informaţii de interes public nu vă putem furniza momentan, ne-a spus Elena Bulgărea, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Andreea T.

Sursa: ziartarguneamt.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate