Cât pe ce să avem o nouă rană în aria naturală protejată Cozla, Piatra-Neamț

3
FOTO: Irimia Marius Ioan – Facebook

Agenția Națională pentru Arii Naturale Protejate (ANANP) este autoritatea responsabilă cu rol în administrarea ariei naturale protejate 2.561.Locul Fosilifer Cozla. Orice fel de lucrare care modifică configurația naturală a terenului trebuie să fie făcută cu avizul administratorului ariei naturale protejate, respectiv ANANP.

Viceprimarul Marius Irimia a prezentat recent o propunere de proiect pe care și l-ar dori pe Cozla, însă se pare că acest proiect va trebui să fie făcut în altă parte.

Potrivit ANANP „Primăria municipiului Piatra-Neamț a solicitat prin adresa nr. 32534/14.07.2022 un punct de vedere privind realizarea unei zone de agrement interactive pentru copii pe Platoul Cozla la care s-a răspuns prin adresa ANANP nr. 4096/03.08.2022 că este necesar să se identifice alte suprafețe pretabile pentru realizarea proiectului, întrucât suprafața propusă se suprapune cu rezervația naturală 2.651.Locul Fosilifer Cozla.

Potrivit OUG 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a florei și faunei sălbatice, aprobată cu modificări și completări ulterioare prin legea 49/2011, prevede la art. 23, alin (2) următoarele: „În rezervațiile naturale nu sunt permise activități de utilizare a resurselor naturale. Prin excepție, sunt permise numai acele intervenții care au drept scopuri protejarea, promovarea și asigurarea continuității existenței obiectivelor pentru care au fost constituite, precum și unele activități de valorificare durabilă a anumitor resurse naturale.”

Cele mai recente rapoarte de monitorizare a rezervației naturale întocmite de Serviciul Teritorial Neamț al ANANP pe Cozla au evidențiat faptul că starea de conservare a ariei naturale protejate este una „nefavorabilă”, fiind acoperită pe o suprafață de 20% de construcții (le știm cu toții, printre care și Telegondola), estimare obținută prin compararea suprafeței ocupată de construcții cu suprafața rezervației de dinainte de a fi executate acestea.

Domnul viceprimar a exprimat public faptul că nu înțelege ce fel de „resurse naturale sunt utilizate”:

Nu vreau să judec acest răspuns, atât timp cât este și asumat. Doar o nelămurire aș avea: care sunt acele resurse naturale pe care le utilizăm!? Căci asta a stat la baza răspunsului negativ. Așa că vreau să vă prezint ce îmi doresc să facem sus, pe Cozla. Și vom face, prin relocare. Pentru că este doar începutul poveștii cu uriași!”, a declarat recent Marius Irimia.

Așadar, proiectul va fi relocat și e bine că se întâmplă acest lucru. E un proiect interesant, dar nu e potrivit pentru Cozla. Deja 20% din aria protejată este distrusă de construcții făcute fără toate avizele, construcții care au fost realizate prin săpături, cu utilaje care au afectat direct „resursele naturale”. Adică le-au „utilizat”, până la o decizie a unei instanțe, să zicem… cel puțin imoral.

Printre acele resurse se numără fosile ale unor vietăți de acum 30 de milioane de ani, fixate în rocile de pe Cozla, deal care pe atunci se afla pe fundul Mării Paratehtys, în perioada Oligocenului. Fosilele identificate aici pot fi vizionate la Muzeul de Științe Naturale din Piatra-Neamț. Dar pentru aceasta, cineva trebuie să mai răsfoiască niște manuale de istorie, ca să își răspundă singur la întrebare.

Poate ar fi bine să nu mai construim nimic pe Cozla până când, în al 13-lea ceas, se va și aproba un plan de management al ariei protejate Cozla, plan care stă de vreo câțiva ani printr-un sertar.

Uriasii-lui-Harap-Alb

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
3 Comentarii
  1. Marius spune

    E foarte ok ideea cu uriasii, chair tare. Eu de exemplu, daca as auzi de „noul parc cu Uriasi de pe Tampa (Brasov) as fi super curios de locatie! Spor!

  2. Mircea spune

    Domnul vice se ocupa mai bine de revocarea parcului zoo în locul ariei protejate,astfel avea și telegondola un rost!

  3. Irimia Marius spune

    Bună seara!

    Ce îmi place cel mai mult la acest ziar este dreptul la replică. Și că publică proiectele bune. Chiar apreciez asta!
    Poate facem și un scurt filmuleț.😉

    Revenind la subiect, propunerea mea, relatată de dumneavoastră, reprezintă doar 10% din ce se construiește pe Cozla. Este primul din cei cinci uriași care vor păzi Cozla.

    14 ani am lucrat în Arii Protejate și știu foarte bine ce se poate și ce nu se poate construi într-o astfel de zonă. Am gândit un proiect cât mai prietenos cu aria protejată și l-am trimis ANANP-lui. ANANP-ul a zic să-l relocăm și l-am relocat înafara ariei protejate, la vreo 200 de metri, pe pârtia secundară.

    Prin acest proiect am încercat să „pansăm” unele „răni” ale trecutului nu foarte îndepărtat și să scoatem în evidență  situl fosilifer.
    Și vom mai încerca, că de imaginație nu duc lipsă!

    Dar asta s-a întâmplat în august. 
    Acum suntem în noiembrie!

    P.S. Pentru cei interesați, găsiți detalii ale proiectului la sfârșitul știrii.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate