Casa unei bătrâne din Brateș a luat foc

0

Luni, 25.05.2015, la ora 11:38, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu într-o gospodărie din satul Brateş, comuna Tarcău. La locul indicat s-au deplasat un ofiţer şi şapte subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Piatra Neamţ cu două autospeciale de lucru cu apă şi spumă, Serviciul Privat Pentru Situaţii de Urgenţă Forestar şi un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă. La sosirea militarilor, incendiul cuprindea anexele casei (o bucătărie de vară, un dormitor şi o cameră de zi), bunurile din acestea şi acoperişul locuinţei. Proprietara casei, în vârstă de 69 de ani, a suferit un atac de panică şi a fost transportată la spital. În bucătăria de vară se afla o butelie. Pompierii au acţionat pentru stingerea incendiului la nivelul acoperişului casei, au scos o butelie din bucătăria de vară şi elemente de mobilier din locuinţă. În urma evenimentului au ars acoperişul casei, pe o suprafaţă de aproximativ 50 mp., anexele gospodăreşti, pe o suprafaţă de 50 mp., şi bunuri acestea. Cauza probabilă a incendiului: materiale combustibile amplasate foarte aproape de un aragaz în stare de funcţionare.

incendniu (2) incendniu (1)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate