Casa Județeană de Pensii Neamț : 116 bilete de tratament balnear

0

Casa Județeană de Pensii Neamț anunță că pentru a patra serie de tratament balnear, ce are ca dată de intrare în stațiuni perioada 08 – 11 mai 2021, s-a realizat alocarea unui număr de 116 bilete de tratament balnear în următoarele stațiuni: Covasna, Buziaș, Felix, Vatra Dornei, Amara, Olănești, 1Mai – Oradea, Sarata Monteoru, Nicolina, Saturn, Călimănești, Techirghiol, Tușnad, Lacul Sărat, Bălțătești, Căciulata, Sovata, Tg.Ocna, Pucioasa.

Biletele sunt alocate prin aplicație informatică, beneficiarii fiind înștiințați telefonic despre repartizarea biletului de tratament. Lista cererilor aprobate poate fi verificată la sediile Casei Județene de Pensii Neamț din Piatra Neamț și Roman, cât și pe pagina de internet a instituției https://www.pensiineamt.ro/bilete-de-tratament/

Reamintim că ridicarea biletelor de tratament balnear alocate se va realiza numai după informarea telefonică, pe baza unei programări, la data stabilită, de luni până vineri, între orele 8.30 – 13.00.

La ridicarea biletului de tratament balnear, titularul acestuia va prezenta biletul de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist.

Aducem la cunoștință pensionarilor și asiguraților care au depus cereri de acordare a unui bilet de tratament pentru luna mai 2021, că în seria a patra a anului 2021, sunt disponibile spre valorificare un număr de 8 bilete de tratament balnear, ce nu au intrat în alocare automată, în statiunile: Amara, Buziaș, Pucioasa și Satara Monteoru.

Informații privind biletele de tratament pot fi solicitate telefonic la numărul de telefon 0233211353.

Pentru a se înscrie în vederea obținerii unui bilet de tratament, potențialul beneficiar trebuie să depună la sediul casei teritoriale de pensii, cu cel puțin 30 de zile înainte de prima lună din perioada în care se solicita sejurul, doar cererea tip – formularul aprobat prevăzut de Anexa nr.1 la Criterii (completat corect cu toate elementele prevăzute de document, necesare în vederea identificării solicitantului, opțiunilor acestuia și a categoriei de beneficiar), urmând ca restul documentelor să fie atașate cererii la momentul eliberării biletului.

Pentru evitarea aglomerației – având în vedere condițiile de siguranță medicală impuse de prevenirea răspândirii COVID-19, recomandăm ca aceste cereri sa fie transmise prin poștă (letrică) sau poștă electronică, la una din cele douăadrese de e-mail: [email protected] sau [email protected]

Menționăm că până la această dată sunt depuse 2372 cereri de tratament balnear pentru anul 2021, fiind valorificat, pentru primele trei serii de tratament balnear, un număr de 57 bilete de tratament.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate