Care Smart City? A fost de departe… Stupid City

2

Primăria Piatra-Neamț a terminat ieri un fel de eveniment, dezbatere sau pe înțelesul tuturor, o vrăjeală în care s-au adunat unii vreo două zile la rând și în timpul căreia au vorbit despre cum o sa facem noi Smart City la Piatra-Neamț și o sa ne informatizăm de o să ne meargă fulgii.

De mult nu am mai văzut ceva atât de inutil, dar presupunem că e vorba de niște bani care trebuie tocați cu astfel de manifestații, că altă explicație nu avem.

Două zile de circ cu camere de luat vederi și transmisiuni în direct după care doamna ce a coordonat tot evenimentul mulțumea celor care le-au pus la dispoziție spațiul din ștrand, fiind convinsă că aceștia sunt de la ADR NORD-VEST, când de fapt e vorba de ADR Nord-Est la Neamț.

Așadar, cu un organizator cu busola defectă, cu transmisii în direct care se întrerupeau, generice care nu se mai opreau, camere de luat vederi care se blocau, sunete care intrau în microfonie, invitați care nu se puteau conecta online și multe alte probleme absolut jenante din punct de vedere al tehnologiei, au venit unii să ne învețe despre Smart City, viziunea 2030.

Ce am văzut noi zilele acestea a fost cum se pun bazele unui proiect Stupid City. Am văzut niște oameni care nu au fost în stare să transmită live, dar ne-au vorbit de informatizare, niște oameni care nu au fost în stare să conecteze două microfoane fără să facă microfonie sau ecou, dar ne-au vorbit de digitalizare, niște oameni care ne-au vorbit despre cât de atractiv și de interes este ce zic ei și după 4 ore de stat în direct aveau mai puțini privitori decât erau ei la întâlnire.

Nu e prima oară când vedem evenimente sterile sau penibile făcute cu politicieni care vor să dea impresia că sunt ”smart”, dar acesta de acum chiar că bate toate recordurile posibile de ipocrizie. Care ”smart”? Că a fost de departe… ”stupid”.

Iosub Robert

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
2 Comentarii
  1. Dragos spune

    Asta cu Smart City poate prinde pe la Cluj, Timisoara, Oradea.

    Ar prinde si la Piatra Neamt, daca s-ar face cu cap (smart) si nu doar „s-ar vopsi gardul”.

    Hai sa spunem ca la o transmisiune live se mai intampla, ca s-a intamplat si la case mai mari (amintiti-va de doamna Esca, cea care a spus din tot sufletul in direct ca se f… strica microfonul).

    Hai sa-i spunem ghinion. Vorba romanului (si a celor de la Voltaj), un pas inainte si doi inapoi.

    Domnule Primar, sa nu ne grabim sa „vopsim gardul” si sa-i punem WI-FI, 5G, 8K, holograme si alte avioane, pana nu-i facem FUNDATIA bine.

    Ca poate sa fie cel mai frumos gard din Romania, dar daca fundatia-i slaba, fara indoaia va pica, si va veti apuca sa-l reconstruiti iar si iar pana la urmatoarele alegeri.

    Lucrati mai mult sa imbunatatiti „talpa” orasului.

    Ca e o vorba din batrani …. la cap papusa si la fund matusa.

    SUCCES!

  2. Klaus spune

    Măcar încearcă.
    Spre deosebire de…

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate