Care este diferența dintre un criminal drogat și unul lucid

Recent, în Piatra-Neamț, a avut loc o crimă oribilă. Un fiu este acuzat că și-a ucis tatăl cu numeroase lovituri de cuțit, în plină stradă. Victima era un bărbat de 50 de ani, polițist în cadrul SPCRPIV Neamț, iar suspectul, fiul său de 22 de ani, a fost arestat preventiv, fiind acuzat de omor calificat în forma violenței în familie, tulburarea ordinii și liniștii publice și portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase.

Pe baza acestei tragedii, a fost împrăștiată, din păcate, inclusiv de unii din presă, ideea că agresorul ar fi fost drogat. Înainte ca analizele să spună ceva, înainte ca procurorii să comunice o concluzie toxicologică, înainte ca cineva să știe cu adevărat ce era în organismul lui, spațiul public era deja plin de explicații: „era drogat”, „din cauza drogurilor”, „cei drogați omoară oameni”. Unele materiale de presă au prezentat ipoteza consumului de droguri ca variantă luată în calcul, iar în spațiul public au circulat inclusiv declarații de martori de tipul „se vedea pe fața lui că era drogat”.

Apoi au venit analizele. Iar analizele au arătat că agresorul nu era nici drogat, nici băut. Potrivit informațiilor atribuite Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamț, expertiza toxicologică a arătat că V.V.D. nu se afla sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive la momentul comiterii faptei.

Și aici începe discuția serioasă.

Nu există nimic bun în droguri. Drogurile distrug vieți, familii, cariere, sănătate mintală și sănătate fizică. Este clar că unele droguri pot face ca persoana care le-a consumat să fie mai agresivă, mai irascibilă, mai impulsivă, să aibă mai puțină frică, mai multă rezistență și să devină un potențial pericol pentru cei din jur. Organizația Mondială a Sănătății arată că legătura dintre droguri și violență există, dar este complexă: uneori este vorba despre efectul direct al substanței asupra frânelor comportamentale, alteori despre sevraj, dependență, conflicte din piața drogurilor, personalitate, mediu familial, context social și factori situaționali.

Așadar, nu este o pledoarie în apărarea drogurilor. Este o pledoarie pentru adevăr.

Pentru că una este să spui că drogurile pot crește riscul de violență, lucru real, și cu totul altceva este să lipești automat eticheta „era drogat” pe orice crimă violentă doar pentru că fapta este greu de înțeles. Nu orice consumator este criminal. Nu orice criminal este consumator. Nu orice agresiune violentă este produsă de droguri. Și, mai ales, nu orice faptă extrem de violentă este automat dovada că autorul era sub influența substanțelor.

Psihologic, trebuie făcută o diferență clară între agresorul aflat sub intoxicație acută și agresorul lucid.

Prin „drogat”, în limbaj popular, oamenii bagă la grămadă foarte multe lucruri: intoxicație acută, sevraj, dependență, tulburări induse de substanțe, consum ocazional, consum cronic, psihoză toxică sau pur și simplu zvon. Dar, profesional vorbind, acestea sunt realități diferite. Un om aflat sub intoxicație acută poate avea percepții modificate, judecată afectată, control slab al impulsurilor, iritabilitate crescută, reacții disproporționate și o toleranță mai mică la frustrare. În astfel de situații, violența poate fi spontană, explozivă, dezorganizată și greu de anticipat.

Acolo vorbim, de regulă, despre agresiune impulsivă sau reactivă: o violență „fierbinte”, produsă rapid, pe fond de furie, frică, paranoia, iritare, sevraj, confuzie sau interpretări greșite ale realității. În acest tip de agresiune, omul nu mai gândește coerent, nu mai evaluează bine consecințele, nu mai are aceleași frâne și poate pune în pericol persoane cu care nu avea nimic de împărțit.

Acest pericol este real și nu trebuie minimalizat.

Dar în cazul criminalilor care își premeditează faptele și se pregătesc pentru o agresiune, situația este diferită. Agresorul lucid este mai periculos decât cel drogat, nu pentru că are mai multă forță fizică, ci pentru că are mai multă organizare mentală.

Cel lucid planifică mai bine. Acționează mai coerent și mai coordonat. Are logică în acțiuni. Anticipează. Alege momentul. Alege locul. Își urmărește victima. Își pregătește instrumentul. Își dozează energia. Își ajustează comportamentul în funcție de reacția victimei. Și, mai ales, își coordonează cognitiv atacul.

În literatura de specialitate, agresiunea impulsivă este descrisă ca reactivă, emoțională și slab controlată, în timp ce agresiunea premeditată este descrisă ca proactivă, planificată și mai controlată. O sinteză publicată în biblioteca Office of Justice Programs arată exact această diferență: primul tip presupune pierdere spontană de control, iar al doilea presupune un răspuns violent planificat, numit și proactiv, premeditat, instrumental sau predatory.

De aceea, ideea că „sigur era drogat, că altfel nu putea face așa ceva” este nu doar falsă în acest caz, după datele toxicologice comunicate, ci și periculoasă psihologic. Pentru că ne face să credem că răul extrem trebuie să vină întotdeauna dintr-o substanță. Că omul lucid nu poate comite atrocități. Că violența rece, organizată, acumulată în timp, este mai puțin posibilă decât violența produsă de droguri.

Din păcate, omul lucid poate fi foarte periculos.

Un agresor drogat poate fi mai agresiv, mai rezistent, mai irațional și mai greu de calmat. Dar tocmai pentru că poate acționa haotic, poate lovi la întâmplare, poate pierde echilibrul, poate interpreta greșit situația, poate face mișcări dezorganizate și poate avea o stabilitate mai mică în timpul atacului. Asta nu îl face mai puțin periculos în mod absolut, dar îl face alt tip de pericol.

În schimb, agresorul lucid care a planificat agresiunea nu este doar violent. Este orientat spre scop. Nu doar izbucnește, ci execută. Nu doar reacționează, ci urmărește. Nu doar lovește, ci caută rezultat. Nu doar pierde controlul, ci folosește controlul pentru a face rău.

Aici este diferența esențială.

Un om intoxicat poate avea frânele slăbite. Un om lucid poate avea frânele intacte, dar alege să nu le folosească. Sau, mai grav, le folosește invers: nu pentru a se opri, ci pentru a-și organiza atacul.

Repet: nu vorbim aici despre acțiunile spontane în care consumatorii de droguri pot pune în pericol viața unor oameni cu care nu au nimic de împărțit. Aceste situații există și sunt grave. Vorbim despre cazurile în care agresorul are un conflict sedimentat cu victima, în care există tensiuni acumulate, intenție, pregătire, drum până la victimă, armă adusă, moment ales, revenire asupra victimei sau alte elemente care pot arăta o acțiune organizată. În cazul de la Piatra-Neamț, procurorii au susținut inclusiv că suspectul a transportat cuțitul folosit la crimă în tren, pe ruta București-Piatra-Neamț, aspect care trebuie analizat juridic de anchetatori și instanță, nu de comentatorii de pe internet.

Din punct de vedere psihologic, numărul mare de lovituri nu înseamnă automat droguri. Asta este o greșeală frecventă în spațiul public. Oamenii văd o violență extremă și caută imediat o explicație simplă: droguri, nebunie, demoni, monștri. Dar supraviolența poate apărea și în furie extremă, ură acumulată, răzbunare, conflict familial, relații degradate, panică, dorință de anihilare sau agresiune premeditată. Faptul că o crimă este greu de privit nu înseamnă automat că autorul era intoxicat.

Adevărul este mai inconfortabil: uneori, oamenii pot face lucruri cumplite fără să fie drogați.

Și poate tocmai de aceea unii preferă explicația cu drogurile. Pentru că este mai ușor să spui „nu era el, erau substanțele” decât să accepți că un om lucid poate ajunge să își urmărească ura, furia sau planul până la capăt. Drogul devine o explicație comodă. Ne oferă iluzia că răul vine din exterior, dintr-o substanță, nu dintr-un proces uman, relațional, emoțional și cognitiv.

Dar dacă vrem să înțelegem violența, nu avem voie să alegem explicațiile care ne liniștesc. Trebuie să alegem explicațiile care sunt adevărate.

Iar adevărul, în acest caz, este că analizele au arătat că agresorul nu era sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive. Asta nu înseamnă că știm tot ce era în mintea lui. Nu înseamnă că putem stabili noi, din presă, motivația, discernământul, traseul psihologic sau dinamica exactă. Aceste lucruri țin de anchetă, de expertize și, eventual, de instanță.

Dar înseamnă că teoria publică „era drogat și de asta a omorât” nu mai poate fi susținută ca explicație factuală.

Și mai înseamnă ceva: cei care au aruncat această idee în spațiul public ar trebui să înțeleagă cât rău produce o etichetă falsă. Ea murdărește ancheta, manipulează publicul, stigmatizează în bloc persoane cu probleme de consum, simplifică o tragedie și împiedică o discuție serioasă despre violență familială, premeditare, impulsivitate, control, relații degradate și sănătate mintală.

Nu ajută pe nimeni să transformăm fiecare crimă într-un slogan antidrog. Da, drogurile distrug. Da, drogurile pot produce violență. Da, consumul de substanțe poate crea oameni periculoși în anumite contexte. Dar când analizele spun că agresorul nu era drogat, să continui să explici crima prin droguri nu mai este prevenție. Este manipulare.

Dacă agresorul era drogat, discutam despre intoxicație, dezinhibare, impulsivitate, percepții alterate și pericol spontan. Dacă agresorul era lucid, discuția merge în altă parte: planificare, conflict, intenție, control cognitiv, agresiune instrumentală, relație cu victima, acumulare emoțională și posibilă premeditare.

Sunt mecanisme diferite. Sunt riscuri diferite. Sunt explicații diferite. Și tocmai de aceea trebuie să fim atenți la cuvinte.

În cazul agresiunilor extrem de violente, lumea trebuie să stea rezervată. Nu se pune diagnostic de pe filmări. Nu se stabilește consumul de droguri din privire. Nu se stabilește discernământul din comentarii. Nu se stabilește premeditarea din senzații. Nu se stabilește adevărul din ce „pare” pe internet.

Adevărul se stabilește prin probe.

Iar atunci când probele contrazic zvonul, omul decent își corectează opinia. Nu o împinge mai departe doar pentru că îi convine.

În cazul unei agresiuni premeditate, victima poate avea, paradoxal, mai multe șanse să se apere, să se lupte și chiar să supraviețuiască atunci când agresorul se află sub influența drogurilor, decât atunci când agresorul este lucid. Nu pentru că un agresor drogat ar fi mai puțin periculos — dimpotrivă, poate fi mai violent, mai impulsiv și mai rezistent — ci pentru că intoxicația îi poate afecta coordonarea, echilibrul, atenția, capacitatea de anticipare și coerența acțiunilor. În schimb, agresorul lucid, mai ales cel care a planificat fapta, acționează mai rece, mai organizat, mai calculat și mai orientat spre rezultat. El poate alege momentul, locul, arma, distanța, ritmul atacului și poate reacționa mai eficient la încercările victimei de a se apăra. De aceea, în agresiunile premeditate, luciditatea agresorului poate fi un factor de pericol mai mare decât intoxicația.

Iosub Robert