Carambol cu o victimă la Vaduri. Date noi despre ACCIDENT (FOTO)

0

Astăzi, 3 septembrie, polițiștii Serviciului Rutier Neamț au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier pe DN 15. Știrea inițială aici – click.

Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit că, în timp ce un tânăr de 23 de ani, din Bicazu Ardelean, conducea un autoturism pe drumul național 15, în localitatea Vaduri, a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de un tânăr de 22 ani, din Piatra-Neamț, care se deplasa în fața sa.

Din impact, autoutilitara a fost proiectată într-un alt autoturism condus de un bărbat de 32 de ani, din Piatra-Neamț, care se deplasa în aceeași direcție, care la rândul său a ricoșat într-un autoturism condus de o femeie, de 50 de ani, din județul Botoșani, aflat pe același sens de mers.”, a transmis IPJ Neamț.

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea unui tânăr, în vârstă de 24 de ani, pasager în primul autovehicul, mai transmit polițiștii.

Toți participanții la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în vederea stabilirii, cu exactitate, a circumstanțelor în care s-a produs evenimentul rutier.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate