Canabisul, tot mai aproape de legalizare în România! Top 5 beneficii ale acestei plante!

0

Autoritățile din România sunt tot mai aproape de  legalizarea canabisului medicinal. Deși acest subiect a mai ajuns în atenția opiniei publice și în urmă cu câțiva ani, iar medicii specialiști au explicat cât de importante sunt efectele acestei plante pentru anumite tipologii de boli, consumul de canabis în România nu a fost legalizat. 

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat că proiectul care a ajuns la guvern are nevoie de unele modificări și specificații clare. Asta, pentru a avea certitudinea că această plantă va ajunge doar la persoanele care au nevoie să o utilizeze în scop medicinal. 

Unde este legal consumul de canabis

Uruguay este prima țară din lume care a legalizat consumul de canabis  și nu doar în scop medicinal. 5 ani mai târziu, în 2018, Canada a dat undă verde pentru folosirea acestei plante. Alte țări unde este legal consumul de marijuana în scop medicinal sunt Italia, Croația, Germania sau Macedonia, Grecia etc. În Olanda, consumul de canabis  este permis inclusiv în scop recreațional. România încă analizează și pune în balanță avantajele și dezavantajele punerii în legalitate a acestei plante.

Beneficii ale consumului de canabis în scop medicinal 

  • Cercetătorii au descoperit că această plantă poate fi utilizată pentru încetinirea procesului de dezvoltare a celulelor canceroase. De asemenea, și-a dovedit eficiența împotriva anxietății, a stărilor de greață și a durerilor din timpul tratamentelor oncologice. 
  • În interiorul plantei există două substanțe active despre care cercetătorii spun că au efect pentru anumite boli. Și anume: cannabidiolul(CBD) și tetrahidrocanabinol.(THC) Despre primul, studiile arată că afectează creierul fără să provoace efecte psihoactive și ajută persoanele care se confruntă cu depresia. Asta pentru că planta reduce stresul și crește nivelul de euforie.
  • Canabisul îmbunătățește activitatea pulmonară, dacă este fumat fără tutun și ajută la temperarea spasmelor musculare provocate de scleroza multiplă.
  • Oamenii de știință au declarat în mai multe rânduri că  semințele de marijuana ar putea ajuta și în oftalmologie, în tratarea glaucomului ocular, deoarece scade presiunea din interiorul ochiului. Acțiunea durează câteva ore însă, dar medici speră să dezvolte un tratament care să prelungească efectul produs de marijuana.
  • THC din canabis poate încetini progresul bolii Alzheimer. De asemenea, medicamentele bazate pe această substanță s-ar părea că reduc tulburările de comportament specifice pacienților cu demență.
  • bolnavii care suferă de Parkinson ar putea fi ajutați de această plantă, care ameliorează tremorul, un simptom al acestei boli, dar are efecte benefice și asupra tulburărilor de somn cu care se confruntă adesea pacienții care suferă de această boală.

Canabisul rămâne, totuși, o plantă controversată, iar studiile efectuate până acum nu sunt suficiente pentru a garanta beneficiile marijuanei în tratarea sau ameliorarea tuturor bolilor pentru care s-au efectuat studii. De cele mai multe ori este folosită pentru calmarea durerilor, iar mărturiile bolnavilor arată că are efecte mai bune decât orice alt medicament. 

Consumul de marijuana are, însă și efecte adverse, precum reducerea capacității de memorare pe termen scurt, tulburări cognitive sau dificultăți de concentrare. Acestea se pare că dispar cam la două săptămâni de la întreruperea consumului . 

Cei care pledează pentru a nu legaliza canabisul afirmă că marijuana ar putea deschide calea către alte droguri, mult mai periculoase. 

În România se dorește legalizarea consumului de canabis doar în scop medicinal, cu prescripție medicală de la medic. 

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate