Campania R.I.S.C. în judeţul Neamţ

0


Elevii şi părinţii lor au aflat care sunt pericolele generate de improvizaţiile la instalaţiile de gaze şi electricitate.

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (I.S.U.) „PETRODAVA” al judeţului Neamţ şi E.ON România au organizat miercuri, 12 decembrie, o serie de evenimente menite să conştientizeze populaţia cu privire la respectarea regulilor de utilizare a gazelor naturale şi energiei electrice.

Astfel, cu sprijinul autorităţilor locale, aproximativ 120 de copii proveniţi din familii defavorizate din Tg. Neamţ şi elevi ai Şcolii Nr. 2 din municipiul Roman, precum şi părinţii acestora, au aflat de la reprezentanţii  I.S.U. Neamţ şi de la cei ai E.ON România, care sunt riscurile la care se expun prin folosirea de improvizaţii în utilizarea gazelor naturale şi a energiei electrice. Totodată, au fost informaţi despre cum trebuie să reacţioneze şi să se comporte în cazul unui incendiu izbucnit în locuinţă.

Activităţile interactive au stârnit în rândul copiilor nu doar interesul, ci şi dorinţa de a respecta regulile de siguranţă. Mai mult, copii, dar şi părinţii acestora s-au angajat să transmită mai departe celor apropiaţi informaţiile primite, dovedind în acest fel că responsabilitatea nu ţine de vârstă şi că poţi să îi înveţi pe cei din jur că energia, indiferent de formă, devine extrem de periculoasă dacă foloseşti improvizaţii.

Voluntarii E.ON şi reprezentanţii I.S.U. au devenit cu această ocazie şi ajutoare de nădejde pentru Moş Crăciun, copiii primind cadouri ce au constat în dulciuri, fructe şi obiecte sanitare. Darurile au fost însoţite de materiale informative cu reguli de siguranţă pentru utilizarea responsabilă a energiei electrice şi a gazelor naturale, precum şi cu măsuri de prevenire a incendiilor.

Campania R.I.S.C. se derulează în judeţul Neamţ începând cu luna noiembrie a.c. şi constă în popularizarea informaţiilor privind riscurile pe care le implică manevrarea greşită a aparatelor alimentate cu gaze naturale, respectiv improvizaţiile la instalaţiile electrice şi de gaze naturale, precum şi necesitatea efectuării intervenţiilor la acestea numai cu personal autorizat şi a curăţării coşurilor de fum cel puţin de două ori pe an (o dată obligatoriu la începutul sezonului  rece).

Acţiunile sunt organizate şi susţinute de reprezentanţii  Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „PETRODAVA” al judeţului Neamţ şi de cei ai E.ON România, şi fac parte din Campania R.I.S.C, “Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale “. Această campanie naţională de informare şi conştientizare are scopul este de a reduce incidentele de natura incendiilor, exploziilor, etc , care sunt cauzate de improvizaţii la instalaţiile de gaze naturale şi electricitate, precum şi de coşuri de fum necurăţate.

Pentru informaţii suplimentare privind campania vă rugăm să vizitaţi site-ul: http://www.risc.info.ro/

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate