Campania de prevenire a furturilor din locuinte „Fii precaut. Hotii nu dorm!”

0

Campania de prevenire se va desfăsura la nivel national, în perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, si are ca scop informarea populatiei cu privire la modalitătile de prevenire a furturilor din locuinte.

În perioada decembrie 2011 – ianuarie 2012, Compartimentul de Analiză si Prevenire a Criminalitătii Neamt, politistii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Neamt si Groupama Asigurări desfăsoară campania de prevenire a furturilor din locuinte „FII PRECAUT. HOTII NU DORM!” Activitătile circumscrise acestei initiative vor viza transmiterea de recomandări cu caracter preventiv si promovarea campaniei prin intermediul massmedia, distribuirea unor materiale informativ-preventive, precum si întâlniri cu grupuri tintă.


Pe parcursul derulării campaniei în judetul Neamt, organizatorii vor distribui 8.000 de pliante si 120 de afise, în special către asociatiile de proprietari. De asemenea vor fi distribuite flyere sub forma unei „liste de verificare” (home safety checklist) – de tipul magnetilor pentru frigider. Afisele vor fi expuse la avizierele asociatiilor de proprietari si la sediile unitătilor de politie. Totodată, pentru diseminarea mesajelor destinate prevenirii spargerilor de locuinte se vor organiza întâlniri cu grupuri tintă: asociatii de proprietari, asociatii  profesionale, angajati ai unor institutii sau societăti comerciale, etc.

Cu acest prilej se va promova grila realizată de către specialistii Institutului de Cercetare si Prevenire a Criminalitătii din cadrul Inspectoratului General al Politiei Române prin intermediul căreia se poate evalua gradul de vulnerabilitate al locuintei prin prisma propriei atitudini si al modului de comportament al celorlalte persoane care locuiesc în imobil, în diverse situatii. Grila de evaluare a sigurantei locuintei va putea fi găsită online, pe site-ul Groupama Asigurări, iar cei care o vor accesa vor primi, în functie de punctajul obtinut, recomandări preventive de natură să conducă la cresterea nivelului de  securitate al casei. Tot pe parcursul întâlnirilor vor fi prezentate aspecte de interes privind spargerile de locuinte (moduri de operare, timp critic etc.), cu accent pe recomandările de prevenire. De asemenea, pentru ca mesajul campaniei să ajungă la cât mai multe persoane, vor avea loc actiuni de informare în locuri publice si concursuri tematice cu premii.

Click aici pentru prezentare.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate