Cadrele medicale își cer drepturile și amenință cu greva generală. Spitalul din Piatra-Neamț, pichetat

0

Federația „Solidaritatea Sanitară” adună semnători de la cadrele medicale pentru declanșarea grevei generale ca urmare a faptului că veniturile nu au mai crescut din 2017, inflația fiind până în prezent de 49%, se arată într-un comunicat.

Acestea sunt motive suficiente pentru a urma exemplul angajaților din Educație și a pregăti o grevă generală, singura formă de acțiune ce mai poate determina politicienii să le acorde drepturile. În acest moment Federația „Solidaritatea Sanitară” a rămas singura federație sindicală din sistemul public de sănătate ce a anunțat un program de proteste, incluzând greva pentru care să semneze cel puțin 50% dintre angajații sistemului public din sănătate.

Culegerea semnăturilor pentru grevă poate fi pornită doar după declanșarea unui conflict colectiv de muncă. Până în acest moment singurul conflict colectiv de muncă înregistrat legal (având parcurși toți pașii procedurali) este cel al Federației „Solidaritatea Sanitară”. Mai multe detalii despre grevă AICI.

Astăzi, 15 iunie, spitalul din Piatra-Neamț a fost pichetat de membri ai Federației.  Protestul s-a desfășurat fără întreruperea activității unităților, fiind un semnal de avertizare prealabilă a guvernanților privind riscul declanșării grevei generale adresat politicienilor din noul Guvern.

Programul protestelor Federației „Solidaritatea Sanitară” din România

  • Începând cu data de 23 mai 2023 – demararea strângerii semnăturilor pentru greva generală.
  • 08 iunie 2023 – Mitingul membrilor ”Solidaritatea Sanitară în Piața Victoriei, urmat de un marș către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Palatul Parlamentului.
  • 15 iunie 2023 – Pichetarea unităților și depunerea preavizului pentru demisia din contractele aferente gărzilor suplimentare.
  • 27 iunie 2023 – Grevă de avertisment, în intervalul orar 10:00-12:00.
  • 01 iulie 2023 – declanșarea grevei generale a lucrătorilor din sănătate și demisia în masă din contractele de gărzi a medicilor.

Decalogul revendicărilor Federației „Solidaritatea Sanitară”

  1. Acordarea tuturor drepturilor prevăzute de actuala lege a salarizării:
    • Acordarea salariului de bază la nivelul anului 2022 pentru toți angajații din sănătate, inclusiv pentru CIM-urile aferente gărzilor suplimentare.
    • Raportarea sporurilor pentru condițiile de muncă la salariile de bază pentru personalul auxiliar sanitar (infirmiere, îngrijitoare, brancardieri), TESA și muncitori sanitari.
    • Raportarea sporurilor de tură și pentru lucrul în zilele libere legale la salariile de bază în plată pentru toate categoriile de personal.
    • Plata gărzilor medicilor cu tariful orar al normei de bază.
  2. Adoptarea proiectului de lege a salarizării (partea pentru sănătate) negociat cu Ministerul Sănătății (în forma stabilită cu partenerii sociali) și aplicarea acestuia prin acordarea a cel puțin 50% din diferența dintre salariile de bază actuale și cele prevăzute în proiectul de lege.
  3. Acceptarea propunerilor Federației „Solidaritatea Sanitară” la Contractul colectiv de muncă la nivel de sector, rămase în divergență, încheierea și înregistrarea acestui contact colectiv de muncă.
  4. Actualizarea valorii indemnizației de hrană luând ca referință salariul minim în plată și scoaterea ei din calculul limitei aplicabile sporurilor.
  5. Deblocarea posturilor în sistemul public de sănătate
  6. Creșterea ponderii a cheltuielilor pentru sănătate în PIB la nivelul mediei UE.
  7. Aplicarea măsurilor de reformă a sistemului sanitar propuse de Federația „Solidaritatea Sanitară”, menite să crească calitatea vieții profesionale a angajaților și calitatea serviciilor medicale, acestea incluzând:
    • Înlocuirea sistemului malpraxis cu despăgubirea pacienților pentru prejudicii
    • Echivalarea competențelor asistentelor medicale absolvente de postliceală
    • Introducerea sistemului de monitorizare a bolilor profesionale.
  1. Reglementarea adecvată a timpului de muncă al angajaților din sănătate și acordarea drepturilor aferente activităților aferente, respectiv:
    • Recunoașterea timpului de muncă suplimentar desfășurat în cadrului schimburilor de tură
    • Recunoașterea îndeplinirii anticipate a stagiului complet de cotizare pentru angajații cu mai multe CIM-uri.
  2. Finanțarea formării profesionale continue a profesioniștilor din sănătate
  3. Eliminarea dialogului social preferențial și a discriminării angajaților din Sănătate în privința dreptului de a iniția un conflict colectiv de muncă pentru drepturi de natură salarială.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate