Cadavrul femeii dispărute în munții Ceahlău, găsit pe fundul lacului Bicaz

4

vieruÎn jurul orei 14:00, cadavrul notarului ieșean Lidia Vieru a fost găsit pe fundul lacului Bicaz de către scafandri.

Femeia lăsase un bilet de adio în locuința sa din Păcurari, apoi s-a urcat în mașină și a plecat în județul Neamț.

Autoritățile au fost alertate și au început căutările în munții Ceahlău și în zona lacului Bicaz după ce autoturismul ei a fost descoperit parcat pe malul apei.

Trupul victimei a fost văzut de niște localnici care au sunat la 112. La fața locului a venit un echipaj cu barcă al ISU pentru a scoate cadavrul la mal.

Ancheta a fost preluată de un procuror criminalist care a dispus efectuarea necropsiei pentru stabilirea exactă a cauzei morții.

În scrisoarea de adio lăsată acasă, aceasta le-a transmis celor doi copii că îi iubeşte şi că îi pare rău pentru gestul pe care urmează să îl facă. Însă nu se poate împăca cu faptul că a primit opt ani de detenţie, că a făcut tot posibilul să îşi demonstreze nevinovăţia, însă nu a reuşit. Dispariţia femeii a fost sesizată de către copiii notarului, care au reclamat la poliţie că mama lor are telefonul închis de câteva zile şi nu reuşesc să dea de ea. Femeia în vârstă de 56 de ani locuia singură într-un imobil din Păcurari.
Lidia Vieru a primit în urmă cu o săptămână o sentinţă într-un proces în care era inculpată. Aceasta a primit o sentinţă de opt ani de închisoare cu executare, în primă instanţă, într-un proces în care DNA acuză mai multe afaceri cu terenuri.  Potrivit DNA, Lidia Vieru era acuzată de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, abuz în serviciu contra intereselor publice, fals intelectual în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată, instigare la infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale, în formă continuată şi uz de fals.

Sursa: ziaruldeiasi.ro

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
4 Comentarii
  1. Marian spune

    Dumnezeu sa o ierte…. Alti fura milioane de euro si sunt lasati liberi. Iar cine incerca sa faca ceva sa traiasca cat decat mai bine in tara noastră sunt condamnati la ani grei de inchisoare,… Toti luam mita alti mai mult alti mai putin dar am ajuns sa facem asta din cauza hotilor care conduc tara.. SSunt. Zeci de procurori politisti doctorii etc care fac același lucru si nu sunt condamnati sunt lasati liberi.. Am ajuns sa facem orice ca sa putem traii in tara noastra

  2. Marin Udriste spune

    A fost sa depoziteze ceva bani(!), sau sa vada daca mai sunt toti!

  3. dan spune

    Ceva nu merge bine in justitie. Cat au luat cei din dosarul Microsoft, si cat a luat femeia? Cat au furat cei din dosarul Microsoft, si cat a furat femeia? Iata de ce in cazul unor sentinte de acest gen, cand prost sa fii, si tot observi nedreptatea, esti nevoit sa atragi si altfel atentia justitiei, ca ceva e putred. Femeia in cauza, este clar o victima a sistemului juridic din Romania. Inteleg ca justitia este independenta, adica are dreptul consfintit de lege sa-si faca de cap, si absolut nimeni sa nu comenteze la sentintele date, dar de data asta, judecatorii care au dat sentinta in cazul femeii, ar trebui luati la intrebari.

  4. valica spune

    Pai ce !a facut ce a facut ce trebuia sa se omoare ! Pacat! Dumnezeu sa o odihneasca in pace!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate