C.J.N. a cerut ARR retragerea unor licențe de transport
În urma ședinței electronice de atribuire din data de 24.12.2014 organizată de Agenția pentru Agenda Digitală a României, au fost eliberate licențe pentru 9 trasee județene.
Datorită faptului că pe fiecare traseu au fost mai mulți câștigători, în vederea emiterii licențelor de către Agenția Teritorială Neamț – A.R.R., operatorii câștigători au încheiat convenții scrise cu privire la zilele în care vor efectua transportul de persoane.
Ulterior, Agenția Teritorială Neamț – A.R.R. a întocmit un program lunar, cu zilele de circulație aferente fiecărui operator în parte.
În urma unor semnale privind efectuarea defectuoasă a serviciului de transport pe unele dintre aceste trasee, în cursul lunii aprilie 2015, au fost efectuate mai multe verificări în urma cărora s-au constatat următoarele:
– Efectuarea transportului de persoane în afara orelor din graficul aferent licenței de traseu;
– Efectuarea transportului de persoane în afara zilei planificate;
– Înlocuirea autovehiculelor titulare, fără respectarea prevederilor legale în vigoare;
– Neefectuarea curselor în ziua planificată în turnus.
Având în vedere cele constatate s-au propus următoarele măsuri:
– Avertizarea în scris a operatorilor cu privire la respectarea prevederilor legale referitoare la programul de circulație prevăzut în caietul de sarcini și înlocuirea autovehiculelor;
– Solicitarea către ARR de retragere a unor licențe de traseu;
– Actualizarea programului de transport, pentru traseele verificate;
– Continuarea monitorizării modului de efectuare a serviciului de transport public local de persoane de pe raza județului.
Câteva dintre firmele găsite în neregulă sunt:
SC FLOZAMPET COM S.R.L. – Crăcăoani
SC PRISTYL SRL – Roman
SC MEGA TRAVEL SRL – Piatra Neamț
SC PIACOR COM S.R.L. – Roman
SC GRUP ATYC SRL – Dâmbovița – Târgoviște
De ce nu se aplica legea si pentru firma CONPASTRU SRL. Cele mai mari tarife si cele mai proaste servicii, soferi violenti si agresivi.
Cum a indraznit CJN sa verifice firma FLOZAMPET ? Sau a facut-o doar de ochii lumii ? Nu cred ca are cineva curaj sa-i retraga licente de traseu .