Bună de primar azi, interzisă peste doi ani. Cazul primăriței din Crăcăoani

Cazul primăriței din Crăcăoani, Alexandrina Raclariu, este unul dintre acele cazuri în care legea poate fi explicată, dar cu greu poate fi înțeleasă de omul obișnuit. Avem o decizie definitivă privind existența unui conflict de interese, avem o sancțiune aplicată de Prefectură și avem o interdicție de trei ani care va opera după terminarea mandatului. Cu toate acestea, primărița rămâne în funcție.

Pe scurt, Alexandrina Raclariu, primarul comunei Crăcăoani, a fost găsită de Agenția Națională de Integritate în conflict de interese. Situația reținută privește semnarea unor acte prin care fiul său a fost numit administrator public al comunei, cu contract de management pe trei ani. Raportul ANI a fost contestat, dar a rămas definitiv după decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție. După această decizie, Prefectura Neamț a cerut puncte de vedere de la instituțiile competente, iar concluzia a fost că sancțiunea aplicabilă este diminuarea indemnizației de primar cu 10% timp de șase luni, nu încetarea mandatului.

Așadar, situația concretă este aceasta: conflictul de interese este definitiv constatat, primărița este sancționată financiar, rămâne în funcție, dar după terminarea mandatului nu va mai putea candida sau ocupa funcții publice eligibile timp de trei ani.

Aici apare întrebarea firească: ce logică are?

Cum poate statul să spună că o persoană nu mai este potrivită să ocupe o funcție publică aleasă, dar nu de azi, ci de peste doi ani? Cum poate fi cineva suficient de bun să conducă primăria acum, să semneze acte, să ia decizii, să reprezinte comunitatea, dar să devină nepotrivit exact după ce i se termină mandatul?

Dacă este bună să fie primar astăzi, de ce nu ar mai fi bună și după terminarea mandatului? Iar dacă nu mai este bună după terminarea mandatului, de ce este bună acum?

Aceasta este contradicția pe care niciun limbaj administrativ nu o poate ascunde. Juridic, poate exista o explicație. Se poate spune că legea face diferența între sancțiunea disciplinară aplicată în timpul mandatului și interdicția care se aplică după încetarea mandatului. Se poate spune că mandatul obținut prin vot trebuie protejat. Se poate spune că prefectul a aplicat exact sancțiunea indicată de lege. Toate acestea pot fi adevărate.

Dar asta nu înseamnă că soluția are și logică publică.

Pentru cetățean, mesajul transmis este confuz. Statul spune, în același timp, două lucruri care se bat cap în cap. Pe de o parte: „ai încălcat regulile de integritate, dar poți rămâne primar”. Pe de altă parte: „după ce termini mandatul, nu mai ai voie să ocupi o funcție eligibilă timp de trei ani”.

Cu alte cuvinte, integritatea se aplică, dar mai târziu. Nu acum, când persoana se află efectiv în funcție. Nu acum, când semnează acte. Nu acum, când conduce administrația locală. Ci după ce mandatul se termină.

Aceasta este partea greu de acceptat.

Nu este vorba despre o răfuială politică și nici despre dorința de a vedea pe cineva scos cu forța din funcție. Este vorba despre coerența regulilor. O sancțiune trebuie să aibă sens. Cetățeanul trebuie să poată înțelege de ce o faptă produce o anumită consecință. În cazul de față, consecința pare ruptă în două: o sancțiune blândă acum și o interdicție severă mai târziu.

Primarul nu este un angajat oarecare al unei instituții. Primarul conduce comunitatea, administrează bani publici, coordonează aparatul primăriei, semnează dispoziții, influențează direct viața localității. De aceea, standardul de integritate nu ar trebui să fie unul teoretic, amânat pentru viitor. Ar trebui să conteze în timpul exercitării mandatului, nu doar după ce mandatul se termină.

În cazul de la Crăcăoani, sancțiunea imediată este reducerea indemnizației cu 10% timp de șase luni. După aceea, mandatul continuă. În schimb, interdicția de trei ani va opera după finalizarea mandatului. Este exact genul de soluție care îi face pe oameni să creadă că legea nu sancționează problema atunci când contează, ci o împinge convenabil în viitor.

Dacă fapta este suficient de gravă pentru a atrage interdicția de a ocupa funcții eligibile, atunci ea ar trebui să fie suficient de gravă și pentru a ridica o problemă reală în timpul mandatului. Dacă nu este suficient de gravă pentru a afecta mandatul actual, atunci devine greu de explicat de ce aceeași faptă blochează accesul la funcții publice după expirarea mandatului.

Nu poți fi „bun” de primar cu termen de valabilitate. Nu poți fi potrivit pentru funcție până într-o anumită zi, iar din ziua următoare să devii nepotrivit pentru aceeași funcție, pentru aceeași faptă, deja cunoscută și definitiv stabilită.

Aceasta este absurditatea.

Cazul Alexandrinei Raclariu arată o problemă mai largă a legislației privind integritatea aleșilor locali. Legea poate fi aplicată corect și, totuși, rezultatul să fie greu de apărat în fața bunului-simț. Iar atunci când legea produce astfel de paradoxuri, problema nu mai este doar a unui primar, a unei comune sau a unei prefecturi. Este o problemă de încredere în stat.

Pentru că oamenii nu judecă doar după articole de lege. Oamenii judecă și după logică. Iar logica simplă spune așa: dacă un ales local nu mai are voie să ocupe o funcție publică eligibilă peste doi ani, atunci statul trebuie să explice foarte clar de ce are voie să o ocupe astăzi. Iar dacă nu poate explica limpede, atunci legea trebuie schimbată.

Integritatea nu ar trebui să intre în vigoare cu întârziere.