Buba la PSD – Simionică a plecat cu peste 150 de membri și 34 de președinți de organizații de bază

65

Fostul președinte al organizației PSD Piatra-Neamț a demisionat din partid după ce a nu a mai suportat umilințele la simionica-aurelia-1024x674care era supusă. Deși toată lumea se aștepta ca doamna Aurelia Simionică să ia cu ea ”câteva babe” din partid, se pare că aproximativ 150 de oameni din PSD care gândeau ca ea au plecat ba, mai mult, și 34 din cei aproximativ 70 de președinți de organizații de bază au urmat-o și s-au înscris în PSRO.
Desigur că PSD Piatra-Neamț nu are nicio problemă dacă e să fie întrebat, dar, totuși, când îți pleacă din conducerea locală oameni cu vechime de peste 10 ani, ai o problemă și, le place sau nu social democraților, problema aceasta se va regăsi în scorul electoral pe care credeau că îl vor păcăli aducând o brunetă de la UNPR și devenind, astfel, în mod lamentabil, singurul partid care vine să ceară voturile pietrenilor într-o formulă de alianță electorală.

I.R.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
65 Comentarii
  1. Dumitrache Lavinia Irina spune

    Lista este publică si publicata de presa.

  2. Vrajitorul din oz spune

    Saracul….bogat!! Poate justifica aceata avere?! Vad ca face concurs cu Basescu…are 300 de hectare iar Chitic 50!! Dar unde lucreaza? Este guvernatorul bancii mondiale?!

    1. legio spune

      Nici tu nu stii cati m2 are un ha !

    2. legio spune

      Vrajitorule ,concursul incepe cu PDSR-stul Taracila fost ministru de interne ,care nu are decat 1000 de ha in Baragan ,si Base nu-i decat un pitic pe langa suprafata lui Taracila,sa nu te mai scremi ,ca poti face pe tine ,deja ai inceput.

      1. Bebe spune

        Si cu asemenea latefundii Taracila n-a trecut la PDL? Cum sa ramana pe stanga cand dreapta apara proprietarii lovind chiar si-n hotii lor?

        1. legio spune

          Bebe nu ma face sa-ti mai aduc niste nume de PSD-isti care sant mari latifundiari, nu-ti mai spun cati primarasi PSD de comune s-au impropietarit cu cate o bagatela de terenuri de cate 80-100 ha si la ei nu a ajuns comisia parlamentara Nana.

          1. Bebe spune

            Nu care cumva sa-i numesti, ca nu as mai putea scoate capul in lume.Ce ma deranjeaza pe mine e ca mutantii astia din PDL fac acuma pe virginele la liberali.Crezi ca vom uita retinerile de 25% in timp ce ei faceau retrocedari frauduloase de sute de milioane de euro?La un sondaj majoritatea prefera un independent iar acuma majoritatea nu mai vrea sa mearga la vot, spre bucuria pesedilor si peneleilor.Ceva trebuie sa se schimbe in primarii.Coruptia pleaca de jos in sus si este sprijinita viceversa.Nu vezi in ce situatie suntem? Au plecat de la liberali pe functii eligibile la PSD si de la PSD la PNL, tot asa. Pe care sa-i mai crezi? Un indpendent, independent 🙂

  3. Lumi Ciobanu spune

    Nu cred ca d-ul Robert Iosub trebuie sa faca publica lista , mai simplu cereti de la partid sau nu s-a terminat inventarul si in psd nu se stie lista exacta?

  4. Lumi Ciobanu spune

    Daca ne spuneti ca echipa a fost completata de oameni noi si psd-ul a inceput un nou drum nu faceti altceva decat sa recunoasteti ceea ce d-nul Robert Iosub ne spune de fapt.Un om de stanga accepta si lauda un om de dreapa.Frumos.Succes!

  5. janel iosub spune

    Hai sa te ajut dle Robert, insa sa-mi postezi comentariul ca de nu fac iures mare! Dragos Chiticare trecuta in declaratia de avere conform articolului din 26 iunie 2015 din Realitatea nemteana urmatoarele:
    5 (CINCI) TERENURI, dintre care unul agricol, unul forestier, 3(TREI) INTRAVILANE ce INSUMEAZA 47.000 DE METRI PATRATI!!
    2(DOUA) APARTAMENTE
    1 (UNA) CASA DE VACANTA COMUNA GARCINA
    2(DOUA)AUTOTURISME DE LUX
    2(DOUA) CONTURI: UNUL DE 63.000 DE LEI NOI SI UNL DE 5.100 DE EURO
    ARE IMPRUMUTURI DE 31.000 DE LEI
    Acum stand strmb si judecand drept, cum poti incerca sa manipulezi plebea municipiului cu o mangla tip….”Chitic sta la bloc”!! Poate il aperi si spui ca pe terenul forestier are catina, nu brad si fag?! 47.000 DE METRI PATRATI ADICA 50 DE HECTARE DE TEREN DINTRE CARE TREI SUNT INTRAVILANE, SUNT PUTINE??!! Ma ofer sa fac schimb cu el, eu ii ofer apartamentul meu si farasul de masina, iar el sa-mi dea nimicurile din declaratia de avere!! Este bine? Hai sa nu ne mai prostim ca ajunge!

    ADMIN: Deci dezvaluirea ta este o declaratie de avere care este publica si o stie toata lumea ? Deci eu am zis ca omul sta la bloc … si ce sa vezi stie tot orasul ca Chitic locuieste la bloc in cartierul 1 Mai … Iar daca Chitic cu averea lui este cel mai mare hoț in libertate … atunci … scuze … nu mai stiu eu nimica.

    1. legio spune

      Dle Janel ,ca un neangajat politic ce sant ,dati-mi voie sa va spun ca ati chiulit de la niste ore cand erati elev. Niciodata 47000 m2 nu vor face 40,7 ha ci numai 4,7 ha. Tin sa va spun ca un ha are 10000 m2 ,asa ca trebuie sa va anunt ca dezinformati prin lipsa de cunostinte. Nu-mi luati in nume de rau aceasta interventie , am spus si repet ,este prima oara cand nu voi vota ,ptr ca Romania este neguvernabila sau amploiatii alesi sau numiti, eventual progeniturile si rudele lor , mai au ceva de furat sau de supt din aceasta vaca ,care a dat mult lapte ptr toti vampirii din structurile acestei tari. Pulimea ar trebui ca % sa boicoteze toate alegerile, ar fi singura palma cere ar mai simti-o fetele de toval a acestor amploiati.

  6. Lumi Ciobanu spune

    Cand simti ca iti fuge pamantul de sub picioare te gandesti ce sa faci si cum sa gasesti un echilibru pentru a ramane drept.Pentru psd-ul de azi echilibrul de a ramane in picioare este sa iasa la atac cu jicniri si injosiri atât celei care le-a fost sefa de partid cat si celor multi care si-a urmat sefa.Am citit un mesaj al doamneiDumitrache ca are o problema cu tineri ca sunt îmbracati cu treining si tenisi de second hand.Daca aceata este preocuparea d-voastra doamna sa stiti ca o înteleg pe d-na Simionica de ce nu va ridicat in rang cat timp a fost in psd si va chema doar la petreceri.Nu faceati fata munci de teren si avea grija sa nu va rupeti tocurile .Daca acum seful d-voastra va trimite pe teren poate va da bani pe pantofi ca sigur avetide mers pe jos pentru a obtine voturi.Acum abeti un partid curat dar cu o alta viziune ca de sefa de municipiu a fost cu o viziune de dreapta iar dim mesajul dat de d-nul Harbuz este mai mult un tehnocrat decat politian.D-na Victorita si d-ulMarghidan stiu foarte bine ca sursa spune adevarul la cati oameni au plecat din partid dar fiind noi consilieri pe lista psd trebuie sa traga cu partidul ca sa fie si votati.Lui Radu ii spun doar atat ca in ultimi 6ani municipiul Piatra Neamt a fost inrosit datorita d-nei Simionica ca presedinte psd nu datoritei parlamentarilor sau senatorilor de Neamt .În campaniile electorale dansii aveau treaba la Bucuresti.Întreba-l pe d-nul Harbuz în cate campanii a venit la Neamt ?

  7. janel iosub spune

    Dle admin scuze ca am lipsit de pe site-ul dv fiinca mai am si probleme de familie si nu pot dormi seara fiinca Simionica a plecat din PSD,insa, ochiul meu de vutur plesuv a zarit intr-o postare a dv la comentariul dlui Harbuz ceva care multi au trecut cu nonsalanta un adevar fals daca imi este permisa combinatie de cuvinte, astfel: „domnul Chitic sta la bloc”!!! Si daca sta la bloc ce? Ne sugerati sa fim ingaduitori cu un biet functionar public sau va scapa ceva…!! Pentru o prezentare in clar a „saraciei” si „modestiei” pe care i-o atribuiti intr-un mod gratulat, va rog din sufletul meu inocent de justitiar SA POSTATI DECLARATIA DOMNULUI PRIMAR INTERIMAR DRAGOS CHITIC… CA SA NU O FAC EU DE KKO!! P.S. Nu cenzurati acest comentariu inocent va rog frumos si postati declaratia dumnealui, iar daca dumnealui traieste intr-o saracie lucie, promit sa facem front comun si sa-l deposedam pe Farcasanu PPDD de una din locuintele sociale atribuite de primaria noastra, atribuindu-i o locuinta sociala distinsului nostru primar interimar! Rog sa postati la solicitarea unui cetatean platitor de taxe si impozite aceasta declaratie pt ca cetatenii municipilui nostru, atat de naivi si inocenti sa discearna intre bunastare si saracie!!

  8. Victoria Paduraru spune

    Va rog să nu-mi mai ștergeți comentariu!
    De ce a plecat și cum a plecat doamna Aurelia Simionică contează acum mai puțin.Regretabil este faptul ca , domnia să încearcă prin orice metode să utilizeze tot ce-i sta la îndemână ,să denigreze Partidul Social Democrat Îi reamintesc ca ,datorita susținerii politice a acestui partid a fost viceprimar al Consiliului local Piatra Neamț,iar în aceasta calitate a fost retribuită substanțial.A negociat cu altă formațiune politica în timp făcea lobby în calitate de președintă, domnului deputat Liviu Harbuz și echipei PSD. Zicala ,scopul scuză mijlocele “i-se potrivește de minune .Cu multe promisiuni ,cu logistica luata de la alt partid ,cu oamenii care i-au fost “ devotați “ ,a reușit o “mare performanța “,închegarea unei structuri de partid ,pentru a accede pe o funcție eligibilă la Consiliul local Piatra Neamț ,la alegerile din iunie ac,Plecarea din PSD a unui număr nesemnificativ de membrii ,nu afectează cu nimic acest partid.O noua restructurare ,un nou mod de abordarea a activități în PSD și o echipa de coordonare tânăra care se bazează pe experiența membrilor din organizație.,garantează reușita în alegerea domnului Liviu Harbuz în funcția de primar al municipiului Piatra Neamț!

    1. blitz spune

      1.Dna Simionica careia ii faceai pantofii cand era sefa ta a plecat fiindca a fost injosita si umilita de catre un om care se crede buricu pamantului si n-a demonstrat pana acum nimic altceva decat aroganta. Nu a mai suportat. Ce voiai sa-ti ceara voie?
      2.Restructurare? Cu cine, cu Varlan de la PDL , Cu DVC si Puscasu si Rotaru? Rusine! Mare rusine! Asteptam alegerile.

      1. Victoria Paduraru spune

        Doamna Simionoca nu mi-a fost șefă!Nu avea nevoie sa-mi ceară voie să plece.Cred ca nu cunoaște-ti bine modul de relaționare cu colaboratorii ,așa ca nu mai emiteți idei fara acoperire!Maniera in care a plecat m-a nemultumit! Cred ca știti la ce ma refer!

        1. Cetatean spune

          Cunoaşteţi se scrie legat : noi cunoaştem, voi cunoaşteţi…E grea limba română….

          1. blitz spune

            Dna Padurar va fi consilier local PSD. Poate nu „cunoaste-ti” asta stimate „cetatean”.

    2. Mara spune

      Nu știți ce să mai faceți…cum sa o mai jicniți, să o mai denigrați…
      DE CE? DE CE? DE CE? CHIAR MERITĂ ACEST OM ASEMENEA PALME? chiar merită????? De ce nu spuneti că a fost singura persoana din marele PSD care a ajutat oamenii – indiferent de ce problema aveai, ea te ajuta sau iti dădea o variantă. OM mai implicat ca ea nu am întâlnit, Arsene în schimb, te primea la el, zicea ca te ajută și nu făcea nimic.

      1. Victoria Paduraru spune

        Funcția pe care a avut-o ,de viceprimar i-a permis să ajute oamenii.Rezolvarea unor probleme, ce țin de viața cetațenilor ,intrau in atribuțiile de serviciu .

    3. elena spune

      Perfect de acord, doamna Victoria!

  9. Dimitrie Morariu spune

    Asa este. Echipa dlui Liviu Harbuz a fost completata cu oameni de o reala valoare. Rog insa pe cei din PSD sa ne lumineze si pe noi, muritorii de rand: din cei care au fost prezentati ca viitori consilieri in CL Piatra Neamt, cati (cu nume si prenume) se regasesc pe locuri eligibile in lista de consilieri locali ?

  10. Dumitrache Lavinia Irina spune

    Trebuie sa multumesc d-lui Robert Iosub pentru începutul deschiderii sale pentru transparenta, prin publicarea acestor comentarii ale mele, inclusiv pe site-ul propriului ziar. Raman datoare.

  11. Ionita Cosmin-Ionut spune

    Vaiiiiii , Doamne ce tragedie ! Îți dai seama ? Au plecat 150 de membri , ba chiar și 34 de președinți ! „Bai nene” mă lași ? Sunt sigur ca , după aceasta „migrare” partidul v-a devenii mai puternic ! Acest municipiu deține oameni capabili , care pot ocupa liniștit funcțiile libere 😉 ! Cineva chiar se bucura ca acest partid are probleme sau mi se pare ?

    1. elena spune

      Acest partid nu are probleme! Devine, pe zi ce trece, mai puternic!

  12. Dumitrache Lavinia Irina spune

    D-na Aurelia Siminonica mi-a fost prietena din partid, cel putin asa am crezut eu… Este adevărat ca am incercat sa prind cat mai multe date si elemente din stilul ei de „politician”, asa cum se auto – intituleaza pe Facebook si, probabil, in viata reala…. Astfel, am invatat sa disimulez, sa ma interesez de date inexacte sau sa le inventez pentru folosul statisticilor pozitive care dau bine, am invatat ca sunt valoroasa intelectual, dar ca nu sunt utila decat la petreceri si ca nu voi reusi niciodata sa ma pun in valoare politic pentru ca sunt saraca financiar si social… Domnul Deputat Liviu Harbuz mi-a dat sansa sa uit toate acestea si sa imi exprim punctul de vedere liber, ca reprezentant al societatii civile, de asemenea! Multumesc.

    1. Cetatean spune

      Bravo, Irina! Asta da, disimulare! Mai ales cand te-ai dus tu si ai pupat,azi, la depunere de coroane, pe cea care ” ai crezut ca ti-a fost prietena” . Care a fost utilitatea? Halal!

    2. Mara spune

      Doamnă, nu am cuvinte, cred că încă nu va-ți trezit…ori poate nu știți să vorbiți în limba română……..După exprimarea pe care o aveți,mare dreptate îi dau doamnei că nu va propulsat politic și că va chemat doar la petreceri…….cu o asemenea exprimare garantat avem un consilier ,, cult” pregătit să ruineze orașul Piatra Neamt.
      Citez din comentariul dumneavoastra ,, săracă financiar și social”
      noțiunea de sărac (dex) – 1.Care nu are avere, care este lipsit de bunurile materiale necesare vieții; sărman, nevoiaș. 7. (Exprimă compătimire față de cineva sau ceva) Biet, sărman, nenorocit, sărăcan.
      EXPLICAȚI ??? Poate sunteți săracă cu duhul sau poate limbajul ….săracă financiar nu aveți cum …… ◊ Loc. adj. Sărac cu duhul = lipsit de inteligență, de spirit; prost. ♦ . ♦ (Despre limbă) Care are vocabular redus, care posedă insuficiente mijloace de exprimare. SĂRACĂ SOCIAL – bănuiesc că doriți să spuneți că nu aveți cunostinte,prieteni -adică nu aveti un grup de susținători….Intrebarea mea este…Ce mai căutați in politică dacă nu vă susține nimeni, că sunteți ,,săracă social” bani nu aveti…relatii nu aveti?

      1. blitz spune

        Nu o jigniti pe Dna Victoria. A fost selectata de domn Harbuz. Daca nici domn Harbuz nu stie de toate, atunci cine stie?

  13. Claudia spune

    Fiecare hotărăște pentru sine care este doctrina și convingerile pe care le alege.Nu cred ca plecarea cuiva ,care nu si-a mai dorit aceste aspecte,este o tragedie.PSD a fost și este un partid puternic,un partid a celor mulți, un partid care s-a aplecat asupra problemelor oamenilor, iar ceea ce afirmați dv,ca au plecat atât de mulți, cred ca este exagerat.Au fost mulți care au venit în PSD ,convinși fiind ca proiectele PSD sunt viabile.Sunt lucruri urate care nu ar trebui spuse de dragul unora sau a altora.

  14. Luiza Niculei spune

    Nu exista persoane de neînlocuit. Nu suntem cu nimic mai prejos, ba chiar acum vedem puterea tinerilor, pentru ca nu ne mai tine nimeni in spate!
    Implicarea noastră, a tinerilor e esențială, iar domnul Liviu Harbuz ne ofera libertate in exprimare, putere de decizie si sprijin neconditionat!
    Suntem o echipa puternica, cu oameni curajosi care nu se va destrama la prima „adiere de vânt”.

    ADMIN: Bun comentariu … dar nu mai fiti asa zgarciti …cumparati oameni buni o clasa de IP-ul ca sa nu se mai vada cum comenteaza un singur postac cu 20 de identitati 🙂

  15. Nsl Cartman spune

    A plecat o „baba” impreuna cu alte 200 babe si mosnegi…ai murit de ras! asta e numai de bine ca fara tineret in ziua de azi nu faci nimic…e bine ca se „curata” partidele de oameni ca Simionica, oameni care cauta google maps in cuptorul cu microunde timp de 10 ani si pun pariu ca nici acum nu l-au gasit 🙂 hai cu tineretul!

    1. Lumi Ciobanu spune

      Îmi pare rau ca va contrazic dar uitati-va pe lista d-ului Harbuz si înafara de Radu ceilalti cum sunt tineri?

    2. Nsl Cartman spune

      Cladirea e un simbol, ca si gestul distrugerii sale…simbolurile primesc putere din partea oamenilor. Singur, un simbol n-are sens, dar, cu suficienti oameni, aruncarea in aer a unei cladiri poate schimba lumea 😉

    3. Loredana spune

      Urât mai vorbiți…..după dicție.. ești cu tinerel care crede in poveștile unor vulpoi …….dacă ai știi cu ce vulpoiiiiii stai la masă ….ai face cruce în toate părțile că ai scăpat de ei…nu ești primul și nici ultimul păcălit.. …Ai grijă să nu te folosească ..la postări, distribuire materiale,etc…..După campanie te rog să ne povestești cât de bine îți este și cum s-au ținut de promisiuni liderii PSD….

  16. Radu Constantin spune

    Vechimea de peste 10 ani a celor care au plecat din PSD este irelevanta, atâta timp cât municipiul Piatra Neamț în ultimii 10 ani a fost administrat de membri din PD-L și PNL, ar fi fost o pierdere dacă acești oameni erau în stare sa aducă PSD ul la conducerea municipiului in ultimii 10 ani, aceste „pierderi” nu influențează negativ partidul, dimpotriva as spune ca în sfârșit PSD-UL are oameni competenți, ambitiosi și transparenți, în sfârșit membrii PSD-ului „trag la aceeași căruța”! Având în vedere poziția PSD-ului din ultimii 10 ani, făcând referire la ceea ce ați scris în articol, faptul ca au plecat membri cu o vechime de peste 10 ani… sincer nu văd nici un dezavantaj, dimpotriva. Felicit noii membri ai PSD ului și conducerea partidului, candidatul la Primărie cât și echipa de consilieri ai acestuia pentru implicare și dorința de schimbare! PSD avea nevoie de aceasta schimbare și de oameni pe care sa se poată baza la orice ora, membri care trag pentru același obiectiv, astăzi PSD este mai puternic ca niciodată!

    1. blitz spune

      Vorbim dupa alegeri. Pana atunci, imaginea pe care o are psd este de PCR cu DVC, Pusca-lata, si niste copii nestiutori (carne de tun)care vor da in curand cu capul de pragul de sus.

    2. Lumi Ciobanu spune

      Acei membri care trag astazi la aceeasi caruta pe vremea d-nei Simionica erau pasivi.Stii de ce? Pentru ca erau acei prosti care au plecat cu doamna.Ma rog sa treaca timpul mai repede si sa vad rezultatele psd-ului de azi

    3. Cetatean spune

      Mai puternic ca niciodata….echipa tanara….pe cine prostiti? Cati din cei de pe listele de candidati pentru CL si CJ sunt tineri, si, mai ales, nu au facut parte din nomenclatura comunista? DVC, Puscasu, Murariu, Paduraru….? Asta da schimbare!

      1. blitz spune

        Ei, i-au schimbat de lenjeria murdara, i-au spalat si sunt ca noi.

  17. Ale Cla spune

    Cea mai mare putere politica a fost, este și va fi PSD. Dacă cei 150 membri foști PSD și cei 34 președinți de organizații PSD, au decis sa plece, a fost alegerea lor, GREȘITĂ dar noi ne bucuram ca au rămas alaturi de noi cei mai buni, hotărâți sa faca o schimbare. Suntem o echipa și așa vom fi mereu, luptând împreună pentru orașul nostru.

  18. VICTOR MARGHIDAN spune

    Retragerea dnei. Simionica Aurelia din organizatia municipala PSD Piatra Neamt reprezinta doar o noua etapa, de reformare. Echipa PSD a fost completata cu oameni de valoare si promoveaza persoane care aduc prin activitatea lor cinste social-democratiei. PSD Piatra Neamt a incepu un nou drum. Este bine stiut faptul ca nimeni nu este de neinlocuit. Dar nu toata lumea cunoaste si teoria ciclicitatii in politica, teorie ce se refera la modelul folosit de Arthur Schlesinger prin care acest istoric incearca sa explice fluctuatiile politice intr-o perioada de timp. Retragerea dnei. Simionica Aurelia nu a zguduit partidul ci se inscrie in ciclul schimbarii incepute de PSD Piatra Neamt. Schlesinger defineste aceste schimbari politice ca fiind autonome, autogeneratoare si cu o traiectorie ascendenta in termeni de atingere a succesului. Schimbarile incep mai degraba in mentalul colectiv decat sa fie atributul unei singure persoane. Oamenii politici sunt reprezentarea vointei exprimate de majoritate, cu mici exceptii (de membri PSD in cazul nostru) ce se opun schimbarii. La fel, in acest caz, unii au urmat-o catre alte partide. Micile probleme organizatorice ale PSD Piatra Neamt au fost rezolvate de experienta in management politic a dnei. prof. Luminita Varlan.
    Reforma ce a avut loc in PSD Piatra Neamt se inscrie pe directia trasata deja de dorinta de schimbare a cetatenilor din Piatra Neamt… schimbarea in bine a inceput cu PSD Piatra Neamt si va urma cu Primaria Piatra Neamt.

    1. blitz spune

      Dstra Dle Marghidan de pe ce planeta veniti? Ce ati facut in CL 4 ani? Ce ati facut in general in viata ca sa dati povete?
      Ati facut reforma cu fugari din PDL? Asta se cheama reforma? Mi se pare ca ce numiti dstra valoare este o gaoace goala.Ba nu, plina cu oportunisti si navetisti politici. Va doresc succes

    2. Indignatul de serviciu spune

      Victoraş, taică, dar acest Arthur Schlesinger nu a vorbit şi despre fluctuaţiile dinspre PDL înspre PSD? Că asta da, dorinţă de schimbare în bine! În binele cetăţenilor, se înţelege!

  19. Andrei Mariceza spune

    Schimbarile fac parte din procesul de evolutie iar PSD este un partid puternic cu o capacitate sporita de adaptabilitate. Rezultatele sunt cele care vor vorbi si nu sondajele „bombastice” sau speculatiile care probabil vor fi din ce in ce mai dese in perioada camapaniei electorale!!!

  20. Danut Bejenariu spune

    Doamna Simionica a TRADAT in aceasta campanie pentru a-si PROTEJA AFACERILE PE CARE LE ARE PE BANI PUBLICI pentru ca a realizat ca s-a SFARSIT viata ei politica!!!
    Sa nu se fi RATACIT acesti membri pe TRASEISMUL POLITIC al doamnei Simionica din ultimile luni…Unii sa fi ramas la UNPR, altii PSRO, iar altii sa se fi intors la PSD satui de toate aceste drumuri… Cine stie?

  21. Alexandru Florea spune

    Cine sunt oamenii care au plecat alaturi de ea?
    In comparatie cu Luminita Virlan, doctorul Juncu, doctorul Salavastru, scriitorul Dan Iacob, cei care au intrat in partid dupa plecarea doamnei SImionica!
    Si sa nu uitam ca dansa a plecat din partidul PSD pentru a apara afacerea care o are din bani publici!
    Hai sa fim seriosi si sa nu mai credem toate articolele create pentru campania electorala!

  22. Ioana R. spune

    E regretabil faptul că atunci când vrei să părăsești o echipă lângă care ai fost alături ani buni, găsești drept gest de bun-simț să arunci cu noroi în cei rămași, iar celor racolați de conjunctură, să le trimiți mesaje de amenințare !!! Poate, d-na Simionica vrea sa vizualizeze cateva astfel de mesaje , iar presa cu adevărat neafiliată politic dorește să le facă publice!!!

  23. Alexandru Florea spune

    Eu cred ca il aduce in echipa dansei si pe domnul Ponta! :))

  24. Madalin Ignat spune

    Poate cu aceasta schimbare de cadre va avea si PSD Piatra Neamt parte de succes intrucat rezultatele vechii formule au lasat de dorit.

  25. Chirila Silvia Stefania spune

    Informatia conform careia multi membri au parasit partidul este eronata. Ca si inainte, numarul persoanelor din partid este la fel de numeros, din acesta facand parte oameni fideli si doritori de a duce la sfarsit aceasta batalie.

  26. Stefan spune

    Domnul Harbuz a fost desemnat candidat la primaria Piatra Neamt in urma unui sondaj! Eu am avut placerea sa-l cunosc si merita sa fie primar, am ramas placut surprins de proiectele ce doreste sa le implementeze in Municipiul Piatra Neamt!!!

  27. Valeriu spune

    PSD a fost si este cea mai puternica organizatie din judet si din tara, faptul ca anumite persoane au ales sa plece a fost vointa lor. Acest oras are nevoie de proiecte si de implicare umana. Impreuna putem construi acest oras.

  28. Liviu Harbuz spune

    Modul „nepărtinitor” în care dumneavoastră spuneați că veți scrie despre candidați, este evident.
    După ce v-ați confruntat cu mine, mă atacați non stop și asta dintr-o neputință profesională.
    Știu că deranjez, dar mă voi lupta până la capăt cu toți cei care au fost racordați la țeava cu bani publici. Doamna Simionică, la fel ca dumneavoastră, face eforturi disperate să își conserve avantajele de a avea acces la bani publici.
    Căpușele bugetului primăriei Piatra Neamț trebuie să dispară. Puteți cenzura comentariul meu, voi avea grijă să îl postez peste tot în online, pentru că oamenii trebuie să se trezească.
    Nu sunt atât naivi pietrenii pe cât vreți dumneavoastră să demonstrați.
    Sunteți disperat la ideea că aș ajunge primar și dumneavoastră și Chitic și Simioică și toată gașca de interese care a cenzurat mereu adevărul și a îngropat transparența administrativă.

    ADMIN: Din pacate, cu tot respectul… nu ati inteles mai nimic. De confruntat ma confrunt oricand cu oricine iar de accesul nostru la banii publici s-a ocupa cel care va sustinut sa ajungeti deputat si am fost controlati si anchetati de toate institutiile de pe fata pamantului … si sper ca nu va lasat mostenire sarcina de a ne haitui … 🙂
    Despre disperarea mea … ma faceti sa rad … iar gasca de interese ….si mai comic … Simionica care nu are bani nici sa treaca strada si Chitic care sta la bloc … si eu care conduc o masina de 600 de euro … noi suntem gasca de interese din Piatra Neamt ? Daca cumva aveti de gand vreodata sa deveniti barbat si sa dati nume grele care au interese in acest oras … eu am camera de luat vederi pregatita si facem oricand o emisiune … de data asta filmata doar de noi ca sa o dam doar noi nu altii 🙂
    Era sa uit de neputinta profesionala… din contra … dumneavoastra nu ati inteles ca e jenant sa publicati dumneavoastra in locul meu emisiunea ”De vorba cu Iosub Robert” si nu ati avut bunul simt sa o delistati ca sa o public eu si sa o luati de la mine. Inca astept sa vad cand o stergeti dumneavoastra ca sa pot sa imi public eu emisiunea mea pe canalul meu de youtube …

    1. terente revine! spune

      ma bucur d-le robert ca il „face-ti”pe harbuz sa piarda logica lucrurilor.chiar d-le harbuz cei doi(robert+simionica) jefuiesc bugetul municipiuli.ceva mai comic nu se putea.il rog pe harbuz sa vina cu chestii serioase ,daca le stie, chiar daca tanara paduraru il sustine.ea e bucuroasa ca a bagat-o cineva in seama si a trecut-o pe lista psd de candidati.stiti cum intinerea pcr rezerva de cadre;ii lasa sa imbatraneasca pana dadeau in mintea copiilor.

    2. legio spune

      Insipidul acesta de Harbuz ,a inceput sa faca pe LUPUL MORALIST, a supt si el din bugetul Romaniei ani de zile . Cine nu are reusite profesionale ,sare in politica,mai toti din politica sant niste refulati din pct de vedere profesional.

  29. Victorita Paduraru spune

    O intrebare pentru domnul Iosub Robert …de unde are date statistice despre structura unui partid și vechimea acestora in partid? Din cîte știu ,ele au caracter de confidețialitate.

    ADMIN: Datele au fost oferite de doamna Simionica .

  30. terente revine! spune

    INCA NU IMI ESTE CLAR DE CE ATATA PATIMA PE SIMIONICA.bine domnilor nici eu nu am o parere foarte buna fata de aceasta doamna(parere politica) dar apreciind ca trebuie sa renunt la ea de ce o mai chinui?.de ce trebuie sa” rupi” unpr-ul pentru a o incurca pe simionica.?cum mai pot aparea in fata electoratului ca fiind un om echilibrat,obiectiv si bine pregatit?.nu cred ca a gresit simionica!!

  31. blitz spune

    Un adevar trist.D-l Harbuz a intrat in forta peste vointa membrilor PSD si a fost uns candidat la primarie. Adica fara vointa si stiinta organizatiilor psd. Si daca tot a venit pe cai mari a zis ca e cazul sa impuna tuturor gandirea sa. Multi presedinti de organizatii l-au lasat vorbind singur. Simionica, buna sau rea cum a fost(de multe ori aservita fostului primar) a tinut organizatiile stranse in jurul ei.Acum e haos.A fost numita presedinte al org Piata Neamt o persoana ostila timp de 12 ani psd, iar nucleul dur al acestui partid nu va ierta asta. Totul se va vedea la alegeri.

    1. legio spune

      Te pomenesti ca are si aceasta Simionica aptitudini demiurgice ? Rau a ajuns Romania asta ,vezi ce face acul si ata din om?

  32. Mirela spune

    E timpul ca noi doamnele sa dam o lectie celor care se cred barbatii judetului, strategii politicii romanesti, detinatorii adevarului absolut. Stiti ce e culmez, chiar daca nu toti au plecat din PSD PN, majoritatea nu vor vota cu dl. Harbuz. Are un caracter si o atitudine execrabile, ii trateaza pe toti ca pe sclavi! Fereasca Dumnezeu sa ajunga primar!!!

    1. elena spune

      Aceasta e părerea dumneavoastră, stimată doamnă. Nu înseamnă că o împărtășim. Vă asigur că sunt mulți care vor vota Liviu Harbuz! Iar eu mă număr printre ei!

  33. apolitic spune

    Mult succes stimata doamna!
    Demnitatea si onoarea mai presus de orice.
    Locul dumneavoastra nu era printre ei!

  34. janel iosub spune

    Da aveti dreptate ca a luat 70 de presedinti de organizatii….ii avea intr-un sac de rafie am vazut-o eu…!!! Senzationala stirea, trebuia coroborata cu articolul lui ION ASAFTEI si cu articolul „marelui pamfletar” neafiliat politic, dar aservit unor gaste care cred ca pe ultima suta de metri il vor face pe chitic…..mare!!

    ADMIN: Domnule Janel stati calm. Campania e gata. Cine crede ca mai poate muta mai mult decat cateva procente amarate pana la alegeri se inseala amarnic. 90% dintre cei care sunt decisi sa mearga la vot stiu deja cu cine vor sa voteze 🙂 Incrancenarile astea chiar nu isi mai au rostul 🙂

    1. Vicky spune

      Zi-le Janel, nu te lasa!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate