BOR: Invalidarea Referendumului „a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti”

1

Referendumul pentru redefinirea căsătoriei a fost invalidat din lipsă de cvorum.

Biserica Ortodoxă Română a reacționat și a emis următorul comunicat:

foto: basilica.ro

„În urma invalidării referendumului din 6-7 octombrie 2018 pentru redefinirea căsătoriei, Patriarhia Română îndeamnă la unitate spirituală şi la apărarea în continuare a familiei binecuvântate de Dumnezeu.

Cu prilejul referendumului, Biserica Ortodoxă Română a împlinit misiunea ei civică şi morală în spațiul public, unde a afirmat şi apărat identitatea şi valoarea familiei ca instituţie umană creată şi binecuvântată de Dumnezeu. În acest sens, mulţumim celor aproape patru milioane de cetăţeni români care au răspuns pozitiv prin participarea lor la vot.

Atitudinea pe care românii şi-au asumat-o, prin participare la vot sau prin neprezentare la vot, trebuie respectată şi analizată, iar democraţia bazată pe libertatea civică trebuie cultivată mai intens prin informare corectă şi permanentă privind tema dezbătută public.

Deşi referendumul recent nu a fost validat, totuşi acesta ne-a oferit posibilitatea de a cunoaşte gradul de secularizare al societăţii româneşti de astăzi, precum şi principalele poziţionări din societate privind afirmarea şi apărarea valorilor morale bazate pe credinţa în Dumnezeu şi istoria bimilenară a poporului român.

În acest context social, Biserica Ortodoxă Română are datoria de a susţine şi promova în continuare familia binecuvântată de Dumnezeu şi valorile credinţei creştine.” (Biroul de Presă al Patriarhiei Române)

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. Remus spune

    Extraordinar! Dar de cei din rândul lor care au , Sminteala , sunt Dosniaci ,nici un cuvânt , predica ceva ?

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate