Biserica din satul Bistra a fost sfinţită

1

În ziua de 25 septembrie, IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, a oficiat slujba de sfinţire a bisericii din satul Bistra, judeţul Neamţ, cu hramurile „Înălţarea Domnului” şi “Naşterea Maicii Domnului”, al cărei paroh este Pr. Andrei Armanu. Parohia a fost înfiinţată în 2002, în cadrul programului „Nici un sat fără biserică”, program iniţiat de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, pe atunci Mitropolit al Moldovei şi Bucovinei.

La slujbă a participat un sobor de 30 de preoţi, printre care s-au numărat Protopopul de Piatra-Neamţ, Pr. Ailincăi Dumitru, şi directorul seminarului “Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” din Piatra-Neamţ, Pr. Cojan Dan. Biserica a fost construită în mare parte prin generoasa contribuţie a domnului inginer Călin Costică, ctitorul principal, şi prin contribuţia enoriaşilor care şi-au dorit o biserică la ei în sat. În luna decembrie a anului 2008 construcţia a fost finalizată, iar în luna ianuarie a anului 2009 s-a început lucrarea de pictură. Catapeteasma bisericii este deosebită fiind construită din zid, pictată pe interior cu scene din viaţa Sfântului Ilie şi placată pe exterior cu lemn aurit.

Printre sutele de participanţi la slujba de sfinţire s-a numărat şi preşedintele CJ Neamţ, Vasile Pruteanu.

Un moment remarcabil a fost întâmpinarea IPS Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, cu săteni în costume naţionale, călare, şi cu tradiţionalul colac cu sare. Cântările specifice slujbei de sfinţire au fost interpretate de corul “Cântec Sfânt” din Piatra-Neamţ. Un alt moment artistic a fost marcat de un grup de copii care a interpretat o serie de cântece patriotice şi religioase.

La finalul slujbei, cei care au asistat la întreaga ceremonie au primit din partea organizatorilor câte un pachet cu produse alimentare şi un pahar cu vin, la iesirea din curtea bisericii.

M.I.

whatsapp

aplicatie android ziar neamt

disclaimer ziarpiatraneamt.ro

Citește și
1 Comentariu
  1. marie claude spune

    totit sunt slujitorii diavolului si imbiba capul oamenilor simpli cu basme pt copii!
    ii felicit si as vrea sa-i intreb: ei chiar cred ce spun si ce fac? aceste basme din biserica vor disparea iar masinile si casele de lux impreuna cu XXXXXX de lux pe care le impopotoneaza cu tot feluri de cadouri vor pleca ….acolo unde trebuie. le doresc condoleante si mult succes cand vor ajunge in iad. Bafta fratii diavolului!
    ps. oare veti publica articolul? sper ca da! multumesc!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește cookies. Navigarea în site presupune acceptarea implicită a politicii de confidențialitate. Accept Citește mai mult

Politica de confidențialitate